Comentarii critice

Pâinea, vinul și murăturile

Simona-Grazia Dima face parte dintre puținii autori ai generației 90, numărabili pe degetele unei mâini, care și-au putut marca debutul editorial înainte de 1990. Și anume în 1985, cu versurile din Ecuație liniștită. Situația atipică e dovada unei precocități deosebite, dar și a unei tenacități, știind ce dificultăți presupunea debutul în volum, mai ales după …

Reevaluarea „evidențelor“

Dincolo de contextualizările și interferențele cu filosofia politică a trecutului, marele merit al cărții lui Andrei Vieru este că pune sub semnul întrebării – într-o manieră deductivă, având la bază sistemele logicii modale – ceea ce, în genere, ne-am obișnuit a defini ca fiind „evidențe“. Niște „evidențe“ pe care, din inerții preluate ad litteram, suntem …

Biosofia

Alexandru N. Stermin este cadru didactic la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității „Babeș-Bolyai“, absolvent al unui masterat în filozofie și al unui program de formare în psihoterapie pozitivă. De asemenea, el a explorat Siberia și jungla Americii de Sud. Sub pretextul unui jurnal dedicat unei expediții de șase zile în jungla amazoniană, noua …

Zeul cu chip de ceață

Un posac încins de viciu și miracol, mizantrop paradoxal, cu drag de lume și urând-o pătimaș, arțăgos în idei și nevrednicit să-și manifeste credința, Dan Stanca scrie ca și cum ar vrea să ardă încet, la flacără măruntă, în care-și prinde, cu mirare masochistă, fluturii-obsesii. Adeseori, focul e albastru, iar dacă nu-l găsește, numaidecât un …

Un critic mediator

Într-o amplă, impozantă cercetare s-a angajat Adrian Dinu Rachieru, din care a apărut recent primul volum, în fapt o istorie a literaturii noastre contemporane, minuțios documentată, cu paciența benedictină a unei pletore de referințe critice. Circumscrisă unei perspective teoretice oferite de prezența a cinci tipuri de canon, politic, neomodernist, protocronist, postmodernist, est-etic, succedate de cîteva …

Înainte de somn

Poveștilor li se recunosc trăsăturile avute de oricare altă specie literară, chiar dacă eticul are o vădită pondere față de estetic în transmiterea mesajului. Grație lumii lor ficționale distincte, aceste narațiuni îi interesează atât pe copii, cât și pe adulții care le citesc din îndatorire părintească. Dar ele pot fi citite și de aceia dintre …

Despre antologii

„Antologie“, cuvânt grecesc având înțelesul de „culegere“, sau de „recoltă de flori“, este foarte întrebuințat în sensul modern, de culegere de texte și cu înțelesul suplimentar de „selecție“, de adunare reprezentativă pentru subiectul care le numește. Avem astfel antologii pe criterii geografice, de pildă Antologia Bărăganului, literatură, folclor, din 1935, de C.Fierăscu și I.Neagu, publicată …

O samă de indulgențe

Abilitatea, dar și ispita de a scrie la ziar i-au încercat întotdeauna pe scriitori. Chiar și pe unii mari. Cei mai mari. Eminescu și Arghezi sînt, totodată, și cei mai de seamă ziariști în limba română. Ispitiți cu bani, chiar dacă numărabili, scriitorii au văzut în practica scrierii la ziar un folos indispensabil. Uneori cîștigarea …

George Bacovia – 140 de ani de la naștere. „Simbolismul“ și scriitura crâșmei

Întrucât manualele școlare încă îl consideră pe Bacovia un poet simbolist, comentariile de liceu – și, din păcate, nu puține exegeze „critice“ sau „academice“ din ultimii ani – sunt pline de fraze care-l descriu fie ca pe un bizar creator și degustător de macabru gratuit, fie ca pe un straniu profet care, instalat în recluziunea …

Cronica literară: Corina Cristea și Robert Șerban

Varia În prezentarea biobi bliografică de pe coperta a patra a cărții 3R: resentimente, reminiscențe, reverberații de Corina Cristea, apare sub raport logic o cezură între volumul din 1974 al autoarei, Goana după vânt, publicat la Editura Cartea Românească pe vremea lui Marin Preda, și Emigrant în singurătate, tipărit la o editură de care eu …

Plasa de povești

„Poveștile oamenilor sunt în fapt esența vieții! Ce-i viața decît o poveste personală a fiecăruia din tre noi, cu micile ei victorii sau cu eșecurile ei? Dar nu numai atît! Fiecare dintre poveștile pe care le auzi, devin poveștile ta le. Ele se integrează în propria-ți biografie“; „Iubirea are un cod, spun romancierii, are un …

Pledoaria pentru litera E

Rodica Braga este o scriitoare cu mare experiență care și-a aniversat în acest an o jumătate de secol de la debutul literar din revista „Tribuna“ și anul viitor va împlini același număr de ani de la debutul editorial. Începuturile scrisului său au fost categoric dominate de volume de proză, în special de romane, dar, în …