Puzzle

Rememorări la Sala Oglinzilor

Dacă e să aleg un singur moment din istoria Uniunii Scriitorilor la care am fost părtaș, atunci mă opresc la vara anului 1981, când, în Sala Mică a Palatului, s-a desfășurat Conferința Națională a Uniunii Scriitorilor, ultima care a mai fost posibilă în timpul regimului Ceaușescu. La acest eveniment, pe lângă participanții de drept, membrii …

Însemnări despre arta romanului

Reiau aici unele însemnări disparate, făcute de-a lungul anilor, prin care sper să schițez câteva dintre direcțiile în care s-au îndreptat eforturile mele ca autor de romane. * O observație banală: când vorbim despre roman, după părerea mea, două elemente n-au cum să lipsească din structura sa – personajele și povestea, trama, țesătura epică. Fără …

Modelul Perelman

Vremurile noastre cunosc perso­naje și destine excepționale. Iată, de pildă, povestea matematicianului Grigori Perelman, născut la Sankt Petersburg în anul 1964, într-o familie de origine evreiască (tatăl a fost inginer cu specialitatea electrotehnică, mama a urmat studiile Facultății de Matematică și a fost profesoară de matematică la o școală tehnică superioară). Mintea lui sclipitoare l-a …

Despre o carte de proză și nu numai

Am citit volumul de proză scurtă Vremuri fără răbdare al Gabrielei Adameșteanu, apărut în seria de autor pe care i-o consacră Editura Polirom. Iar impresiile de lectură sunt de maximă apreciere. Prozatoarea este posesoarea unor însușiri literare foarte rare, pe care le afirmă aici din plin. Întâi, ar fi capacitatea sa de a vizualiza verbal. …

Vom scăpa cu fața curată?

Noile tehnologii pot conduce oare spre o catastrofă cognitivă? Și: e deplasat să judecăm lucrurile în termenii aceștia? O astfel de discuție mi se pare potrivit să pornească, de pildă, de la un dialog al lui Platon, Phaidros. În ultima parte a acestei scrieri, Socrate îi povestește tânărului său interlocutor, Phaidros, o legendă egipteană, care-l …

La despărțirea de Traian Dobrinescu

A murit Traian Dobrinescu. Așa sună vestea, sec enunțată, pe care am primit-o la începutul acestei luni și al cărei conținut îmi vine foarte greu să-l percep, să-l înțeleg, să mi-l însușesc. Cum, omul acesta atât de vital, atât de optimist, atât de activ, atât de încrezător că învingem orice dificultate și ajungem până la …

Fotbalul este doar un sport?

După acest Campionat Mondial de Fotbal, m-am întrebat și eu, ca atâția alții bănuiesc, dacă fotbalul trebuie considerat doar un sport sau este mai mult decât atât? Pentru un răspuns în cunoștință de cauză, e necesar să vedem prin ce particularități anume se evidențiază actuala ediție. Și ne putem face o idee despre ce înseamnă …

Trei moduri de a fi și de a nu mai fi

Îmi propun să trec în revistă câteva moduri în care își concep propria existență și își reprezintă lumea în general câțiva scriitori faimoși, în momentele dinaintea sfârșitului, așa cum se conturează acestea în paginile lor de literatură memorialistică. Am ales trei nume, Lev Tolstoi (1828-1910), Cesare Pavese (1908-1950) și un autor cumva atipic, Giacomo Casanova …

Focus R.l.: O carte cum n-a mai fost

Citez câteva fraze: „S-au scurs trei săptămâni insuportabile până când niște copii au descoperit cadavrul plutind pe râu. La început crezuseră că e un buștean, apoi au văzut că era o femeie îmbrăcată în haină de blană, cu buzunarele umplute cu pietre.“ E vorba aici despre încercarea de sinucidere, a patra, reușită, a Virginiei Woolf. …

Caleidoscop

Un apropiat mi-a povestit o întâmplare, cu el însuși personaj principal, care mi-a plăcut tare mult. Și prin ea însăși, și prin morala pe care o conține. Prietenul meu a început abrupt și surprinzător, captându-mi astfel atenția: „Știi cum m-am apucat eu să practic lupte, în liceu?” Bineînțeles, nu știam și am fost curios să …

Despre poezie

într-un text de referință, Hölderlin și esența poeziei, Heidegger reține „cinci vorbe călăuzitoare“ aparținându-i celui care a scris elegia Brod und Wein: 1. „Această îndeletnicire (activitatea poetică, precizarea mea), cea mai nevinovată dintre toate…“; 2. „…limba, cel mai periculos dintre bunuri, îi este dată omului… pentru a depune mărturie despre ceea ce este el…“; 3.„… …

Relația cu trecutul

Relația noastră cu trecutul, trecutul propriilor vieți și trecutul istoric, e una complicată, căci are multe nuanțe, e greu de așezat într-o singură lumină. Probabil, cea mai potrivită formulă prin care să ne raportăm la trecut ar fi aceasta: rescrierea trecutului. Iar expresia impusă de Orwell are, desigur, sensul pe care i l-a conferit prozatorul …