Călătoria fantastică La ora cuvenită am ajuns toți în stația de autobuz, și cei care sunt, și cei care nu mai sunt, nimeni n-a întârziat, nimeni nu lipsea. Și toți eram bucuroși de reîntâlnire, ce surpriză plăcută. Și eram prietenoși unii cu alții, dispăruseră pe de-a-ntregul prăpăstiile care ne despărțeau altădată. Ne istoriseam cu însuflețire …

Rămîne din ce ai putea imagina despre moarte ceva de neimaginat, de exemplu, cum ai veni Tu și la venirea Ta s-ar înghesui multe să Te vadă și nu toate ar reuși, și nu ar sta să judece dacă drumul de parcurs e al lui Sisif sau e calea spre Golgota, cineva merge în față, …

Însoțire Lui Alexei Navalnîi Aș vrea să vin cu tine, Până unde mă lasă Cel care stă de pază, Pe țărmul dintre umbre. Însă pe mai departe, Rămâne rugăciunea Până ajungi cu bine. Numai aici sunt frigul, Prăpastia și prăpădul. Dar calea neumblată, De dincolo de fire, Pe careai apucato, Aduce vindecarea…

Pierderea vocii Eram un tânăr căruia i se îngrămădeau cuvintele în gură, iar vocea o aveam clară și plină de viață, de muzica sângelui sacru, căruia nimic nu-i scapă. Acum vocea mi se stinge ca un fier înroșit în apă. Vocea care-mi dicta poemele încă mă mai învață ce prețios e jetul clocotind de lavă, …

* La picioare adastă ceea ce cândva a fost drum, cale niciodată întoarsă, câine bătrân așezându-ți la picioare credința. Aurită e însă ziua, însorită fereastra deschisă spre-ntinsul din care se-ncheagă uitarea de sine. E un dar pe care-l primești, un răgaz poate nemeritat, împreunarea vieții tale cu lumea.

Toate lacrimile noastre sînt de acum o băltoacă fără identitate o apă sărată un ADN fără glorie „nămolul din care vom face un vas mai încăpător“ – puteam mai mult Spune tu Cu cîte trenuri ar trebui Să ne întoarcem în trecutul nostru? În cîte corăbii am putea Să ne ascundem Părul lăsat în frizerii? …

Ultima scrisoare a lui Eminescu Sunt ca frunza salciei cînd se-apropie iarna, sărac și uitat, dragă doamnă, ca un cîine pe stradă în faţa abatorului plin de casapi flămînzi, nu-ţi pot întinde mîna, pentru că s-ar rupe ca o floare fragedă în mîna unui copil care nu știe să o numească dar o ia ca …

Icoane de toamnă Cu totul altfel decât țăranul care a tras în sus de răsaduri ca să crească mai repede, dar le-a găsit mai târziu veștejite, toamna împinge zilele înapoi în micimea lor iar eu mă bucur că sunt mai încete și își păstrează rădăcinile-adânc în pământ. Doar mările au același ritm, câte-un val mai …

lui Marian Drăghici pantofii De trei ori au înconjurat pămîntul pantofii pe care i-am primit cadou de la tine, doar ieșind din casă pînă la piaţă, pe la Curtea Veche, pînă la Coșula, asta de nenumărate ori, pînă cînd am început să-mi număr pașii cu pedometrul, în așa fel încît acum pot spune că dacă …

cu Mihai Eminescu, în afaceri Andrew este la a doua generație în America, după ce părinții săi bucureșteni s-au stabilit la New York din anul 1973. Este expert în tranzacții financiare la Key Way Investments Ltd., o firmă de brokeraj în spațiul on line. Povestește cum a inițiat-o pe fiica sa, Riana, în afaceri, speculând …

Poate fi Poate fi viu dar nu e sigur că va supraviețui până mâine inima altuia bate în el și așteaptă să învețe ritmurile unei tobe sparte ale unui taragot cu muștiucul deja înfundat Poate e un alt cerc cel ce se sustrage vârtejului roții de-acum sfărâmate ritmului ei învolburat suficient sieși supunându-se cu obidă …

S-au închinat poeme S-au închinat poeme picioarelor, de pildă Neruda, Voronca, fiecare cu ritualul lui, mai senzual ori mai spiritualizat, – ale mele, nu cred că mai merită asemenea omagii, – sunt, de la o vreme, cam vlăguite și inestetice. A șchiopăta nu-i frumos nici pentru un autor de versuri albe, pe când o mână, …