Încet, dar sigur, prozatorul Stelian Tănase a fost înghițit de istoricul, jurnalistul și analistul politic cu același nume. Nici nu s-ar zice că determinările diferite i-au picat prost. La fel ca majoritatea scriitorilor, după 1989, el participă activ la soarta democrației, iluzionându-se că vocea lui se aude mai tare decât a politicienilor profesioniști. În privința …

Nu s-au risipit ecourile de la Umbra pierdută (2018), un roman sofisticat, cu disponibilități poetice exemplare, despre care am scris laudativ tot aici, că scriitoarea stabilită peste Ocean revine cu o nouă poveste. De astă dată despre cuplul arhetipal pierdut într-o lume infern. Eliadescă în rădăcină, dar virând spre poza melodramatică a inadaptatului modern prezentă …

De câte ori am citit în proza post-decembristă romane cu accente mai mult sau mai puțin pronunțate în direcția criticii unor noi utopii, am impresia că recitesc momentul 1949. Atunci, semnalele decretau că formele de organizare socială ce pretind o nouă libertate alertează, în fond, un alt model de dictatură – cu atașament către violență …

Numai Petru Cimpoeșu poate să amuze și să intrige în același timp cu titlul noii sale cărți: Bărbați fără degete… Greu de crezut că adaosul „și alte amintiri penibile” va rămâne în memoria imediată. Parcă și vezi mulțimea de bărbați nefericiți, torturați sau ghinioniști, ba, nu cu mult efort, și grămăjoara cu arătătoare inerte. În …

Oricât s-ar ascunde, fericirea nu scapă de Lavinia Bălulescu (n. 1985). La mine-n cap, romanul de-acum șase ani, acționa psihopatia căutării ei în fantasmele unei iubiri inegale. Purtând numele unei cârciumi reale, Terasa Fericirii este o colecție de schițe jurnalistice despre Bucureștiul unei optimiste fără leac. Citind textele, nu poți să nu invidiezi câte i …

Parte din minunatul Ce-ai cu mine, vântule? (1937), poemul în proză Marginea indica preocuparea lui Arghezi pentru experimentul dezvăluirii. Îngrădit, un banal petec de curte împinge copiii și animalele mereu spre margini. Concluzia de aici putea fi lesne extinsă României totalitare: „Am înțeles atunci, târziu, că împrejmuirea nu trebuia făcută și că un loc dezgrădit …

Cea mai bună cale pentru a-i sminti pe ceilalți este să te înșeli mai întâi pe tine, mărturisea Ian McEwan într-un interviu. Iar despre, probabil, cea mai celebră naratoare a sa, și mă refer aici la Briony Tallis din Ispășire (Atonement), scriitorul spune că se găsește prinsă în ea însăși, într-un labirint propriu. Pe măsură …

Un însingurat paradoxal, gata să fantazeze până la capătul lumii și înapoi, fără grija eșecului, este Adrian G. Romila. Dacă n-ar fi ales calea prozei, nimeni n-ar ridica din sprânceană la alternative ceva mai dinamice. Nici dacă ar opta în direcția unui monahism mascat. Pe fondul tot mai arid al prozei contemporane, scriitorul nemțean e …

Tot mai puțini dintre cei care mai scriu se întreabă de ce fac asta. Probabil că orice răspuns n-are cum să surprindă, nici să problematizeze inedit. Totuși, chiar dacă nu întru totul original, taman în 1991, Cristian Tudor Popescu punea în seama unui personaj un răspuns mai degrabă existențialist: anume, notează protagonistul din romanul Vremea …

Nu vă lăsați înșelați de titlul melo­dramatic al noului roman semnat de Dan Stanca. Pentru cei familiarizați cu proza lui, niciun titlu nu rămâne decorativ. Toate bat în direcții multiple, altminteri, scriitorul nu poate concepe plonjarea în alteritatea imediată. Trimiterea primară are de-a face cu filmul lui Piotr Todorovski, Amintirea unei mari iubiri (1983). Povestea …