Să ne închipuim o bocitoare care, jelind la căpătîiul mortului, în loc să-i plîngă dispariția, îl blestemă că a existat. În gura ei insulta se amestecă cu panegiricul, maliția cu lauda, afurisenia cu compasiunea. Ce o leagă de răposat e iubirea mustind de fiere, precum o pasiune care se întreține dintr-un clocot de venin. E …

De la un aristocrat cu apucături de călător incurabil, a cărui manie de a străbate globul își găsea justificarea în dorința de a-și înnobila spiritul, dar nu oricum, ci prin revelații menite a-l muta pe alt nivel de conștiință, de la un asemenea pelerin nu te poți aștepta la texte lapidare, scrise după calapod eseistic. …

E o regulă draconică aceea că valoarea unei vieți se dezvăluie după ce decorul i-a fost distrus. Prin decor înțeleg cadrul de împodobire cu aparențe plăcute, acea butaforie comodă din a cărei voluptate fiecare ne facem un țel subînțeles. Un scaun, o canapea, o cadă de baie sau o masă pe care să-ți sprijini coatele …

Înainte de a fi o pacoste care te omoară, cancerul este un strigoi care te mutilează. E precum un intrus care, intrîndu-ți în trup, începe să nu mai aibă loc de tine, drept care te scoate din conturul propriei ființe. Și astfel ajungi să fii expulzat din carcasa unui corp în care te credeai acasă, …

Semnul după care recunoști o viață anodină este lipsa unei istorii pe care s-o desprinzi din vîltoarea ei. O trăiești din inerția de a te fi născut, iar dacă ți se cere să-i povestești firul, ridici din umeri: nici o fabulă nu poți scoate din ea. Un pustiu sec, fără ca vreo dramă majoră să-i …

E o regulă dra ­conică aceea că nu ți se deschid ochii asupra vieții decît pe muchie de cuțit. E precum o cădere în gol cînd, înnebunit că te duci la fund, o mînă te prinde de ceafă, trăgîndu-te în sus. Din acel moment imboldul de a șovăi în privința sensului dispare, căci acum știi …

Cînd eşti smuls din pat, la vîrsta de nouă ani, spre a fi dus în Bărăgan, nu poți avea amintiri frumoase. Cînd pe deasupra ești silit să stai acolo cinci ani, maturizîndu-te dureros sub apăsarea lipsurilor, nu poți afirma că ai avut o copilărie roză. E cazul lui Victor Rusu, mehedințean din satul Balta Verde …

Cînd Costache Negruzzi își publica Păcatele tinereților (1857) nu bănuia că fiul său mic, Iacob, era pe cale să scrie un volum căruia acest titlu i se potrivea cu mult mai bine. Tatăl avea să moară în 1868 fără să știe că mezinul ținuse la Berlin, în ultimii trei ani (1861-1864) din cei 11 ani …

În ciuda titlului abscons, a cărui alură enigmatică nu-ți spune la început nimic, volumul lui Horia Al. Căbuți se citește cu plăcere, ba chiar cu voluptatea celui care asistă la o incursiune temeinică în universul științelor. Folosind un poncif la modă, Căbuți își poartă cititorul în „odiseea cunoașterii“, numai că nu o face de unul …