Cronica ideilor

Culianu, viețile postume (III)

Închei în paginile de față schița începută în cele două numere precedente, oprindu-mă la Evoluția ideilor și Etapele exegezei. Acesta este nucleul unui text mai lung și mai tehnic despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu (IPC) care va fi publicat în volum spre finele anului (la Editura Polirom). Evoluția ideilor Am spus cîndva …

Culianu – viețile postume (II)

II Schița începută săptămîna trecută continuă aici cu două secțiuni: Viețile antume și Viețile posibile. Ultimele două secțiuni rămîn pentru săptămîna viitoare: Etapele exegezei, Evoluția ideilor. Viețile antume Cea mai cuprinzătoare și mai autorizată biografie a lui Ioan Petru Culianu (în continuare, IPC) a fost dată pînă acum de sora sa, Tereza Culianu-Petrescu, și a …

Culianu – viețile postume

Ultimul portret al lui Ioan Petru Culianu este o fotografie făcută pe 20 mai 1991, cu o zi înainte de tragicul său sfîrșit. Ni-l arată la masa de lucru, avînd în fundal biblioteca de uz curent, în biroul său de la Divinity School, Universiy of Chicago. Culianu ne privește serios, cu ochelarii atîrnînd de un …

Spiritul filodormei

Despre Jacques Ellul aveam imaginea unui marxist travestit în misionar creștin, genul de ateu lovit de damblaua de a crede în accentul implacabil al legilor economice, dar nu oricum, ci sub patrafirul pocăinței hristice. Asemenea gînditori își fac o manie din invocarea pîrghiilor infailibile care împing istoria spre un singur deznodămînt, cel al întronării mîntuitoare …

Crez artistic

Născut sub o zodie prielnică, Albert Camus primea Nobelul în Literatură în 1957, dar, cum avea el însuși să mărturisească la Stockholm, în cadrul ceremoniei de decernare, simțea prea bine că nu-l merită. În plus, nu avea decît 44 de ani, vîrstă de-a dreptul fragedă pentru un premiu care, potrivit cutumei, avea darul de a …

Un scrib meticulos

Lactanţiu e apologet, adică jumătate de creştin de-a călare pe jumătate de păgîn, în virtutea unei încrucişări bizare: în pielea barbarului cu convingeri politeiste s-a înfipt căpuşa credinţei bolînde în învierea lui Iisus. Un asemenea barbar stă cu un picior în filosofia greacă şi cu celălalt în literatura latină, arta lui fiind de a le …

Camil și filosofia

Curtoazia de a-ți elogia profesorii ține de o cutumă inveterată în spațiul universitar, iar interbelicul nu duce lipsă de volume mustind de encomii închinate dascălilor de prestigiu. De pildă, în 1938, logicianului Ion Petrovici colegii i-au dedicat un ditiramb intitulat Omagiu profesorului Ion Petrovici, în paginile căruia Camil Petrescu, la insistențele lui N. Bagdasar, a …

Călător fără liman

Sunt scriitori cărora literatura, în ciuda rolului beletrist de desfătare a gustului, nu le mulțumește pofta de mistere pioase. O umoare dornică de trăiri subtile le șoptește că răsfățul estetic nu e îndeajuns. Și atunci pornesc în escapade fistichii prin meandrele obscure ale tradițiilor orientale. Sătui de tropi amăgitori, ei vor gustul cert al tainei …

Primum bibere, deinde philosophari

A te bucura de savoarea unui vin nobil e trăire estetică? Iată obsesia în jurul căreia se învîrt eseurile din volumul O mare de vin și un strop de filosofie, pentru a cărui alcătuire coordonatorul Fritz Allhoff a adunat opiniile a peste 20 de autori aflați în cunoștință de cauză. Prin „cunoștință de cauză“ înțeleg …

Literatul moralist

E un abuz ca, vorbind despre Montaigne, să-l categorisești drept filosof în sens tare. Francezul nu are patima schemelor abstracte, cum n-are nici înclinația ca, descărnînd lumea, s-o reducă la scheletul unor concepte seci. Iar a-l tămîia drept „cel mai mare filosof al Occidentului iudeo-creștin“, cum face Michel Onfray în prefața Eseurilor (în noua traducere …

Luciditate mohorîtă

E o stare nesuferită ca, scriind cu sentimentul unei pierderi ireparabile, să știi că niciodată nu va mai fi ca înainte. E chiar mina cu care Paul Valéry își scrie meditațiile din volumul Criza spiritului. Poetul trage după sine o morgă tracasată, fiind încredințat că, în istoria Occidentului, ceva s-a stricat definitiv. Un ton sumbru …

Supracoarda divină

Adrian Niță e din rîndul nemulțumiților care nu se împacă cu declinul filosofiei. Gîndul că disciplina conceptelor e pe ducă îl scoate din sărite, de aceea caută rețete spre a-i resuscita vigoarea pierdută. E drept, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, un lung prohod a fost îngînat la căpătîiul filosofiei, iar ferparele vestindu-i …