Poezia lui Ilie Constantin conține un paradox pe care l-am mai indicat și altădată. Sub pavăza expresiei clare, cu precizie latină articulată, apare aproximația, dezordinea, informul fețelor lumii. Ne întîmpină un peisaj în descompunere, o șovăială a liniilor, o degringoladă a imaginilor. Între postura auctorială expresivă și obiectul acesteia, un apăsat contrast: „Soare și nori …

Vreme îndelungată comentator al actualităților (preponderent literare, dar nu numai), al interferenței acestora cu trecutul, dar și moralist în chipul unor notații de jurnal, cu, firește, ieșirea în scenă a propriei d-sale subiectivități, Constantin Călin ne prezintă încă un volum „cu forma de miscelaneu“ ce-l exprimă ca atare. Titlul acestuia, În plină lumină, este explicat …

Jurnalul de cititor pe care ni-l înfățișează Dumitru Augustin Doman e în fapt o confesiune, susținută de indirectitățile lecturilor, a autorului care ne apare sub un unghi moral individualizator. Prozator și iubitor al prozatorilor mai cu seamă din literatura rusă, dar și a lui Dino Buzatti ori a unor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, …

David Dorian, încă un solitar paradigmatic. Împrejurarea că are domiciliul în provincie (orașul Bistrița) îi favorizează condiția, provincia fiind ea însăși o paradoxală formă de solitudine a unei colectivități. În chip natural apare schițat în producția d-sale, în diverse variante, portretul provinciei celei congenere cu propria-i solitudine: „Zi fără noimă. Ploi de toamnă spală/ acoperișuri. …

În contrast cu donjuanismul de-atîtea ori transparent în poezia modernă, pentru Mircea Petean Ana reprezintă o iubire absolută. O iubire simbolică similară celei întrupate în Euridice, dar mai curînd, dată fiind evoluția sa în direcția unei căsnicii durabile, în Penelopa. Impasibil la mobilitatea erotică a contextului, poetul înțelege a o omagia pe cea care i-a …

O disciplină discretă însă continuă, o severitate disimulată datorită cutezanței asociațiilor caracterizează versurile Nicoletei Crăete. Succesiunea aleatorie a secvențelor nu e astfel decît rodul unei paradoxale suprapuneri între spontaneitate și rigoare, din care prinde ființă poezia. E observația pe care o putem face în virtutea majorității textelor oferite de Nicoleta Crăete, fiică a Amarului Tîrg. …

Brand-ul poeziei lui Marian Drăghici: „păhăruțul“. Un simbol polivalent cu tîlc cînd melancolic, cînd euforic, cînd credincios, cînd lumesc, umplîndu-se, după prilej, cu „de toate“, în funcție, nu în ultimul rînd, de perspectivele interșanjabile ale vîrstelor. Loc mai totdeauna al unei bonomii cu nuanță amară: „-Bine-bine, dar ce e pentru tine/ stricto sensu păhăruțul?// –Habar …

Dedicînd mării o amplă producție în versuri, Remus Valeriu Giorgioni („echipat“ din vreme, așa-zicînd, ca absolvent al Școlii Hidro Arad) o abordează ca pe-o ființă. Dacă Valéry socotea marea „generatoare de forme și proiecte extraordinare, mamă a Afroditei și sufletul atîtor aventuri“, poetul român merge pe același siaj, încercînd a-i desluși un suflu epopeic, care …