Înainte de 1989, despre numele mari, care au creat fenomene, stiluri, tipuri de școli, direcții, se vorbea complice și neoficial. Grotowski, Meyerhold, Brook, Barba, Ariane Mnouchkine, Strehler, Chéreau erau ceva underground, neconvențional, misterios, tendințe clare care atrăgeau oameni de teatru din toată lumea, mișcări independente, locuri, spații. Deși nu făceau parte din programe, marii noștri …
Îndrăgostirea mea de Țăndărică, de teatrul de păpuși, s-a produs tîrziu, la maturitate. Mă gîndesc că și de asta sentimentul, senzațiile, stările sînt profunde, așezate, definitive. În copilărie, adolescență și așa mai departe nu am frecventat decît superficial acest spațiu teatral. Pe de o parte, pentru că detestam, și deopotrivă părinții mei, să merg la …
Nu pare să fie nimic nou sub soare. Deși derapajele din ultima vreme insistă să mă contrazică. Nu numai cele politice și sociale. Am senzația că breasla mea a cam amuțit. Breasla mea atît de vocală și de prezentă în cetate, ca un barometru, ca o voce a conștiinței. Am amendat fără ezitare atacurile care, …
Așa am spus și eu privind pe fereastră spre mare. Sînt, încă, prizoniera unui spațiu. Sînt încă într-o livadă de vișini, în Casa Cehov, acolo unde toate simțurile s-au dilatat enorm. Am vorbit cu o prietenă despre îngeri. Nu despre demoni. Despre aripile Îngerului care se strîng peste corpul nostru cînd dormim, aripi care se …
„După ce se termină zidul cetății Sibiului pe mîna stîngă, traversezi o intersecție cu sens giratoriu, nu mai mergi mult și, înainte de un pod, nu foarte mîndru, faci dreapta și te oprești. Acolo sînt halele de la Simerom. Multe dintre ele dezafectate, aproape părăsite. Locul acesta vorbește, fără cuvinte, despre un tip de sordid …
Pe 22 octombrie, am primit un telefon necunoscut, cu număr de Germania. Era tîrziu în noapte, abia venisem de la teatru și nu am răspuns. Devreme, în dimineața următoare, apel de la Viki Stürmer. Am înțeles ce s-a întîmplat, înainte să spun „alo“. A tăiat multe capete de balauri, a dus multe lupte, de data …
Am plecat la Constanța să văd un spectacol al regizorului Andrei Măjeri, Livada de vișini. Mă interesa cum a citit el textul acesta, pentru că simt că trăim în țara în care Lopahin este un stăpîn multiplicat. O țară în care arendașul este la putere. Mă interesa să revăd artiștii tineri, și nu doar pe …
Duminică 5 octombrie, la ora 14, eram deja în Gara de Nord. Așa cum promisesem demult, plecam spre Constanța. Livada de vișini este textul care mă provoacă în continuare. Mă interesa cum regizorul tînăr Andrei Măjeri caută în piesa lui Cehov acele sensuri care să-l exprime pe el, în lumea aceasta, de astăzi. Mă interesa …
Memoria și recunoașterea nu sînt printre virtuțile noastre. Memoria este scurtă, lacunară, iar recunoașterea valorilor nu este mai niciodată poziționată dincolo de subiectivisme și context. Uneori, posteritatea ameliorează erori. Depărtarea și îndepărtarea dau dimensiunea, poate, mai corectă. Cândva, în 2016, m-a sunat Chris Simion. O știu bine de cînd era studentă. Își dorea să facă …
Revin, din cînd în cînd, la Gala tînărului actor. Cred că Sanda Manu i-a spus și „Hop“. Ani de zile am fost în Juriul de selecție, împreună cu ea și cu Cornel Todea. Pentru fiecare ediție se înscriau sute de candidați. Stăteam de dimineața pînă seara, zile în șir. Era o șansă cu adevărat și …
O agitație teribilă s-a instalat între artiști, producători, spectatori, editori și cumpărători. Artiștii tineri, și mai cu seamă cei independenți, încă nu au fost plătiți pentru proiectele la care și-au finalizat, deja, colaborarea. Alții se gîndesc dacă vor mai avea unde să fie invitați să lucreze. Oameni extrem de talentați, de liberi și deschiși, mulți …
Era duminca alegerilor pentru președinte din 2014. Și ultima zi a Festivalului Național de Teatru. M-am străduit mult, peste puteri, am încercat să găsesc o formulă care să mă ajute să aduc la București Rinocerii de Eugène Ionesco, pus în scenă, desenat, texturat, pictat de Robert Wilson la Craiova. Nu am reușit. Complicațiile tehnice, costul …