Poezie



Poeme de Traian Ștef

Un scaun de lemn Un scaun de lemn stă singur la o masă Pe celelalte le-au luat bărbații casei În timp, în ploi, în arșiță, cu ei, Cum și-au luat și cîte o cămașă Țesută în război, cu florile în trei Culori pe un pumnariu de crăiasă, Ca mîngîierea cea mai luminoasă A lumii-nmiresmate-n florile …



Versuri de Ioan Barb

mulțumire Uneori levitează ca o carte răsfoită se așază alături admir paginile ce pâlpâie cu gândurile închise în litere ca deținuții în celulele jilave printre zăbrele aud cerul șoptindu-mi numele e atâta tandrețe în aerul pe care îl respir degetele lui vânjoase îmi încolăcesc gâtul până la strangulare și vine întotdeauna clipa aceea când plutești …



Versuri de Eugen Bunaru

Peisaj cu încetinitorul Te întorci pe o stradă vâscoasă înaintezi în zig-zag cu ezitări de păianjen plutești alergi brusc urmărit de un chip invadat din morţi. îți auzi îi auzi pașii lenți vuind asurzitor de aproape. alergi te strecori în cea mai fantasmatică realitate în cea mai stridentă irealitate. faci salturi ca o felină te …



Călugărițe la Dunăre

L-am întrebat e mult de atunci Poezia mai e artă regală? tăcut, mai tăcut decât mine Es pop a zis: nu Am ascultat e mult de atunci Călugărițele pe schiuri ale părintelui Pintea și nu le-am uitat Nu știu cine m-a pus să ajung la Dunăre și să dau peste călugărițe cositoare coseau iarba cu …



Poemul săptămânii de Vasile Dan

Alergînd pe aer Alergînd pe aer ca un biciclist te-am prins întîi de mînă de încheietură de degetul mic deși eu nu știam pe atunci mai nimic ca-n Micul Prinț de Exupéry îi fi tu cea de acum pocnind încet ca din arcuri ruginite la mers (deși în levitație cazi doar în sus) chipul tău …



Poeme de Liviu Ioan Stoiciu

Sursă de nefericire În Vinerea Mare, din neputința de a sta acasă, fără mândrie și fără milă – vine la biserică, intră pe sub masa încărcată cu flori, cu crucea și cartea sfântă ferecată cu șapte lacăte, de argint, trage covorul după el cu genunchii, până la urmă, neîndemânatic, răstoarnă masa din mijlocul bisericii, ăsta …



Poeme de Hanna Bota

patria patria – întâiul țipăt într-o dimineață de iulie la spitalul Stanca din Cluj. patria – lumina difuză pe pereții scorojiți și toți îngerii din juru-mi zbenguindu-se ca la scăldătoare, pârâul din fața casei, dincolo de drum, unde prindeam mormoloci și făceam turte de noroi, cărțile cu poze, creioanele colorate, ascuțitoarea mea albastră, șosetele roz. …



Lumini și umbre, sunete…

sfârșitul zilei – cântecul cucului scutură păpădia * cireș înflorit – doar vântul mișcă umbra vrabiei * o vrabie pe ramura salciei – luna în scădere * safari – soarele-n amurg traversând zebra * prins în bobul de rouă – cântecul unui greier * amurg – umbra berzei părăsind cuibul * după furtună – umflat …