Trasă la față, grădina Trasă la față grădina în care ieri am intrat, coroana părului rărită de tomnaticul suflu, necruțător și cu ea, dar trunchiu-i cu sevă, o lumină de miere emană din tainicul rod, limpede glasul chiar dacă se simte un nod creanga ușor deformată de umeda vreme. În fructul stârcit văd ziua care …
Autoportret Sunt un copac firav, cu crengi puține – nu mă mai face, Doamne, de rușine: nu mai trimite-atâtea ciori spre mine că nu le pot (oricât aș vrea) susține! Sunt un copac firav cu crengi puține… Psalm Doamne, Te rog, nu mă mai îmbrânci, Nu-mi mai striga: „Ai fost ursit să cazi!“ Ci fi-mi …
eseu despre poezia în vers alb poezia nu este o prăbușire în abis nici spirit nici trup răsucit spre propriile-i înfrângeri poate doar ochiul lichid al tinerei femei ascunsă însuflețită sub tencuiala albă. cum ne desparte ea împrejurul timpului de frunzele putrezite ale cuvintelor în care te regăsește cerul visul diagonal trăgându-și pielea de șarpe …
Cămașa albă de in Așez zilnic în dulap o cămașă albă de in în care mama s-a îmbrăcat în prima noapte de după nuntă, n-a mai îmbrăcat-o de atunci niciodată, în așa fel ca povestea aceea să mi-o poată spune zilnic atunci cînd o ating ca pe o piele sub care zac oasele ei care …
*** Și amintirile triste pot polei existența ca un guler imaculat pe un gât ofilit Ca și cum ai gusta un incendiu stins nu demult Ca omul care își aruncă umbra și o ia la fugă, și umbra începe să țipe din aripa de întuneric care fâlfâie în inima lui, Când frunza neagră a uitării, …
Poeme de Laurențiu-Ciprian Tudor Raiul aș vrea să locuiesc în locul acela care se face când tu închizi ochii în liniște spre încăperea aceea spre spațiul acela merg drumul meu duce acolo ca și cum o funie un cearceaf se folosește la o fereastră invers Flamenco un dor nimic mai mult decât un dor o …
In trutina In trutina mentis dubia fluctuat contraria lascivus amor et pudicitia. Carmina Burana …iar dacă în instabila balanță a minții mele oscilează laolaltă contradictorii iubirea lascivă dar și pudoarea cu spaima ascunsă în naiva temeritate prin care eu ademenesc niște certitudini din obscura emulsie ce anunță verbul; cum să-mi explic nervozitatea ce mă trimite …
Nătângul care scrie plimbi moartea prin versuri cum nepoții prin fața ferestrei bunicul obez cu capul spân de care sunt speriați nu doar copiii de pe stradă ci și părinții mai tineri moartea-i pe-o mână cu cititorii îi ține curioși îi precipită încât nu e unul căruia să nu-i alunece degetul când dă pagina o …
există temeri că de ceva vreme nu ne mai privim în ochi că din nimicul de peste zi se extrag esențele tari care ne macină liniștea. am în față o fotografie din anii ’80 cu mulți cunoscuți care la un semn par să iasă rînd pe rînd din fotografie și pleacă la casele lor. la …
Psalmul XXI Ştiu, ştiu prea bine, Doamne, că te joci. În largul mării, în pustiu, sub roci plăcerea Ta de-a plăsmui sub deget pigmei sporeşte lumea. Dar eu preget sfios: ce sunt? Tipar în care, greu şi jalnic, modelându-se mereu, se-arată însăşi tainica Ta faţă? De ce te joci, Stăpâne? Ce ne-nvaţă divina Ta îndemânare …
Androginul ratat mi-l închipui pe cel care stă de cealaltă parte a ușii nu-i aud încă bătăile, dar simt că el e acolo aud doar trunchiurile castanilor retezați gemând sub asfalt unul dintre noi stă să intre, celălalt stă să iasă fără să știm care e unul și care e celălalt mi-l închipui pe cel …
O biserică de sticlă cu irizări albastre O biserică de sticlă cu irizări albastre, dar ce spun eu, mai degrabă o bisericuță scufundată în acvariul în care sunt singurul peștișor auriu, dar ce spun eu biserică, mai degrabă o bisericuță ca o jucărie pe care o poți ascunde în palmă, cu un preot minuscul adormit …