În descendența tradiției maioresciene, în critica românească persistă prejudecata incompatibilității dintre exercițiul critic și cel poetic. Se perpetuează astfel păgubitoarea impresie că dubla vocație a unui creator este un semn al orgoliului auctorial și că succesul într-un domeniu l-ar exclude pe celălalt. Un ecou al acestei delimitări se regăsește în verdictul lui Nicolae Manolescu. Marele …
Unul dintre cele mai prețioase volume pe care Biblioteca Facultății de Litere le posedă este un exemplar al Bibliei tipărite în vremea lui Șerban Cantacuzino și la inițiativa acestuia, la București, în 1688. Răsfoindu-l, poți găsi însemnări ale proprietarilor și ale cititorilor, urme din care să refaci decorul unor povești din planul secund al istoriei. …
În istoria literară, destinul Annei de Noailles constituie un exemplu de receptare deformată prin grila naționalismului de la începutul secolului al XX-lea. Judecată după criterii morale și identitare, contesa a fost acuzată de renegarea originilor și de lipsa de loialitate față de patria tatălui său. O apreciere degrevată de clișee arată însă că poeta nu …
Aspirația de o viață a lui Octavian Paler nu a fost, în primul rând, aceea de a deveni scriitor, ci de a intra în dialog cu semenii săi, căutând să lege prietenii și să depășească sentimentul izolării. Cu toate acestea, făcând bilanțul propriei existențe, scriitorul s-a considerat adesea un învins în planul relațiilor umane. Viața …
Digitalizarea a fragmentat cultura în biți și a diversificat modurile de asimilare a acesteia. Instrumentele și canalele online au modificat sentimentul de apartenență la o comunitate. Asistăm la integrarea tuturor, indiferent de gradul de alfabetizare, în categoria internauților, numiți în engleza americană și netizens, invenție lingvistică inspirată de pluralul citizens (cetățeni). Suntem membrii unei rețele …
În istoria literaturii române, puțini scriitori au cunoscut o discrepanță atât de evidentă între succesul imediat la public și receptarea critică precum George Topîrceanu. Procesul receptării operei sale s-a desfășurat inițial în condiții favorabile, scriitorul părând un norocos al începutului de secol XX. Împrejurările istorice dramatice prin care a trecut i-au oferit o bogată experiență …
Dispariția fizică a Marthei Bibescu, în 1973, a fost învăluită într-o relativă tăcere, fapt explicabil dacă privim prin prisma epocii în care s-a stins. La bătrânețe, scriitoarea părea supra viețuitoarea anacronică a unei lumi definitiv apuse. După cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și mutațiile culturale produse în preajma anului 1968, Europa aristocratică devenise un …
La 90 de ani de la nașterea lui Marin Sorescu și în curând, la 30 de ani de la moartea lui, cer cititorilor îngăduința de a începe cu o mărturisire. Unul dintre cele mai mari regrete care m-au încercat după ce n-am mai practicat cronica literară a fost acela că am ratat apariția, în 1973, …
În critica literară românească a perioadei interbelice, Pompiliu Constantinescu se remarcă printr-o rară consecvență a judecății estetice și prin fidelitatea față de misiunea esențială a cronicarului: interpretarea imediată, lucidă și responsabilă a fenomenului literar contemporan. Demersul său a ridicat foiletonul la rangul unei forme înalte de expresie, reușind să concilieze exigențele criticii de întâmpinare cu …
În poemul Miopie, din volumul de debut Versuri (1968), Mircea Ivănescu formulează una dintre cele mai revelatoare definiții ale propriei arte poetice: „…mă gândesc că am scris de demult/ că legăturile mele cu timpul sunt ca o fugă/ a unui nebun care vrea să se prindă/ pe el însuși – și e întotdeauna câte o …
Societatea informațională, aflată în proces accelerat și aproape ireversibil de digitalizare, ne pune în fața unei contradicții. Cum se (mai) poate vorbi despre „cunoaștere“, dacă observăm că învățarea tinde să se dispenseze de obiectul numit „carte“, cu variațiile didactice de manual, curs, dicționar, enciclopedie, tratat, ediție etc.? În era virtuală, se pare că tipăriturile devin, …
Articolul „Pierdeți-vă timpul”, inclus de Mircea Eliade în volumul Oceanografie (1934), amendează condiția omului modern, pentru care timpul nu mai este o experiență interioară, devenind o succesiune de distracții programate minuțios. În optica eseistului, „pierderea” timpului echivalează cu o fugă de sine. Se naște, astfel, o întrebare legitimă: a reprezentat scrisul pentru „trăiristul” Eliade o …