râul se întâmpla ca moartea imprevizibilă sau nu a câte unui om din viața mea să învie fie un obiect fie un cântec fie alt om luminá ceva moartea, ceva zidit de mult în profunzimea neantului din mine de la informații curente nume de ierburi de străzi de colegi la surâsuri remușcări nostalgii – o …
Poate fi Poate fi viu dar nu e sigur că va supraviețui până mâine inima altuia bate în el și așteaptă să învețe ritmurile unei tobe sparte ale unui taragot cu muștiucul deja înfundat Poate e un alt cerc cel ce se sustrage vârtejului roții de-acum sfărâmate ritmului ei învolburat suficient sieși supunându-se cu obidă …
Poeme de Flavia Adam Cântec pentru frumusețe E în toate o frumusețe lentă, o sfărâmare a simțurilor. Numai dintr-o eroare, tristețea are frăgezimea ierbii, numai din prea multă dragoste, obișnuiesc să răspund nopții, cu noapte, râsului, cu râs. Nu pot urca la nesfârșit niște trepte pe care nici urmele zorilor nu rămân prea mult timp, …
Elina Adam fluturele în fiecare an, într-un oraș fără nume, cifre însângerate pulsează pe ecranul nu mai mare decât un ceas te-așezi pe patul acoperit de pătura aspră de spital cu carourile gri, un șotron pe care îl joci chiar atunci aștepți n-ai voie să respiri deasupra o mașinărie își urmează nestingherită algoritmul pare …
Fata necăjită Fata mîndră și frumoasă a pornit-o de acasă tocmai astăzi după masă, cînd era o ceață deasă și se lăfăiau pe cer niște nori de miel și zer. Străzii strîmbe și subțire unde-i capul, n-avem știre! Din Turnul Novacului urci drumul Feleacului, și pe urmă iar mai treci șapte mici izvoare seci și-ncă …
O clipă și nimic mai mult O clipă zvâcnește albastru deasupra capului – o aură de însingurare un trecut care ne refuză și nimic care să urmeze și nicio existență care să ne dea de gol. Goluri alunecă amețitor pe lângă clipe în mirosul tânguitor al metalelor în argintul funerar al durerii mersul în nemișcare, …
Baiadera Să certăm zilele, totuși. Ele-s vinovate de nelniștea noastră care nu dorește să fie abstrasă de ceva. Să certăm zilele… Nimic nu mai rămâne din ecoul lor întunecat de noapte. O baiaderă lascivă e viața, neodihnită în dorința de a se reîntrupa. Destin E plină lumea de melancolii, fără stăpân, dar nu mai sunt …
Scriptori. Unul rămâne obscur aidoma artistului medieval care trudește la acele înfățișări ale unui lăcaș de cult menite a nu fi vizibile publicului, altul se agită spasmodic în fața mulțimii aidoma unui saltimbanc. * Obișnuințe adăpostite în sipetul ființei asemenea unor obiecte de preț. * Solitudinea: o febră a libertății. * „Făcând legătura cu personalitatea …
Până când, până unde ce ți-e și cu bătrânețea cum vine ea pe înserat și e însăși seara gaură neagră în care toate cad uneori ai în cap în loc de creierul cel mătăsos cel minunat numai o bucată de pătură udă pentru șters coridoarele de internat alteori ești doar visul cel visat laolaltă cu …
Déjà vu Aș vrea să mă întorc acolo unde n-am fost niciodată. Mi-e dor de senzaţia aparte, sugerată prin de parcă. Mai mult, de certitudinea ei. Numai că nu sunt sigur unde. Și când. În definitiv, acesta-i scopul. Să desparţi unduirea de firul de iarbă. Raiul de Dumnezeu. Lumina soarelui de penajul vrabiei. Viitorul de …
Geografia interioară Pleacă, durere amețitoare, memoria mea nu va arde de dorul tău, lăcusta timpului nu va căuta umbra ta! Geografia interioară arată cam așa: tristețea este la marginea melancoliei, mai departe de amândouă încep spaima și ura, merg ținându-se de mână uneori, iar în depărtare abia se zăresc bucuria și strania singurătate a iubirii. …
S-au închinat poeme S-au închinat poeme picioarelor, de pildă Neruda, Voronca, fiecare cu ritualul lui, mai senzual ori mai spiritualizat, – ale mele, nu cred că mai merită asemenea omagii, – sunt, de la o vreme, cam vlăguite și inestetice. A șchiopăta nu-i frumos nici pentru un autor de versuri albe, pe când o mână, …