Virgo lui Mircea Mihăieș lupoaica și privirea ei sidefie pot oricând să mă sfâșie, să mă ucidă dar tocmai asta mă face s-o iubesc mai mult lucruri frumoase privesc prin ochii lupoaicei deslușesc forme în negrăit întuneric îmi văd existența ca pe o sinucidere îndelung exersată mă văd dansând ca lupul de stepă în locul …
Lucrările zeilor Pe inima omului își fac zeii lucrarea cînd zburdă zglobiu pe crestele norilor precum fluturii în mai pe fînață ei pe cordul omului calcă inima lui o storc ciorchine de struguri din sufletul lui se înfruptă la divine ospețe Cine să-i oprească cine să vindece definitiva lor mușcătură pe inima omului pășesc în …
Aghiuță puiule ia treci tu acilea şi-ți fă a doua lecție de poezie Aghiuță puiule cum mai trece timpul – parcă am fi rămas pe mal de la începutul lumii – şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă – şi va fi o seară şi va fi o dimineaţă – acum şi …
La pădure Acum, cînd toamna-și sună iar clopotul de-aramă ies pe-nserat cu pușca vieții să-i iau vamă, poate un frag de sînge-n frunziș întîrziat, sau poate, ca fiertură, un iepure-mbumbat. Ci iată că, în față, sub pălăria roată, ciuperca ține-n grijă toamnă și iarnă-nceată. E, parcă, o balanță ce-mparte lumea-n două: viața în scăpare, moartea …
Dintr-o tăcere într-un cuvânt * Cântecul zării apuse, mâinile tale seduse de trupul zilei care se stinge, copac înfrunzit pe meninge. O, simfoniile-ntoarcerii-nvinse în domul tăcerilor ninse, allegro divin al uitării, stoccato ascuns al trădării, de sine, de viață, de lume, fortissimo fără de nume! * Cum trece ea pasărea-vânt dintr-o tăcere într-un cuvânt, dintr-un …
Orașul Orașul niciodată nu doarme. De cum se-nserează se aprind luminile străzilor apoi acestea se depopulează pe-ncetul, tramvaiele scârțâie oribil la curbe, autobusele se retrag pe rând în depouri apoi baruri de noapte, manele, scan¬dalagii, bătăuși, cuțitari, mașinile ambulanțelor, ale poliției, ale pompierilor, ale salubrității apoi câini comunitari, pisici, șobolani, trecători grăbiți, întârziați, mașini de …
*** Viața este amanta morții Ceva ce nu vei cunoaște niciodată Poezia e o crimă pasională E un fel de sinucidere prin cuvinte De care nu mai poți scăpa Ca un laț ce se strânge pe gâtul tău Până când respirația ta se transformă În versuri pe care nu mai apuci Să le treci pe …
Aparență Pereții camerei mele au început să vorbească Ei nu au secrete Au o parte din memoria mea Cum cearșaful alb învelește dimineața Corpul meu Corpul tău Când cineva bate la ușă Și eu mă prefac că nu aud Într-o tăcere care ține loc de respirație Tăcerea nu face nicio promisiune Cuvintele intră mai adânc …
poemele altor tăceri gesturi trecătoare se înghesuiau ca într-o cutie a milei, unde lucrurile vin și pleacă tot mai obosite, tot mai străine. amurgul debarcă singurătatea în vene, melancolia în oase. vagi chemări ne zidesc în alte depărtări abia desluşite. o atingere grea cuprinde totul ca o caracatiță a nevăzutului. printre rememorările ce nu mai …
*** la urma urmei mare lucru să spui poezia m-a condus la Dumnezeu și să fie adevărat. nu e meritul meu, nici nu se vrea neapărat mai mult decât a-’ntâlni o firească deci grea în toată grația sa mirare de trandafir în aer de cimitir când te duc pașii vara într-o margine de sat – …
*** Zile și nopți am tot căutat Cartea filele ei incandescente luminau acum camera și la fiece atingere din literele șterse din degetele mele febrile curgea un fum prietenos mângâietor și toate cuvintele Cărţii zburătăceau acum se încrucișau fericite printre obiecte și oglinzi paralele. Se repliau apoi împăcate între copertele grele și iarăși undeva acolo …
Pomul fericirii surprins într-o lacrimă Privește cum se întoarce mâna mea plină de tine de parcă ai fi coșul acela doldora cu struguri sau trupul de care s-a lipit Soarele fără chip de dezlipire De parcă ar fi buzele mele pierdute-n sărutul bezmetic sau floarea îmbibată cu mirosul tău nepieritor Privește oglinda și vezi ce …