Disputele din ultimii ani în jurul construcției Catedralei Naționale au polarizat o parte a elitelor bucureștene între adversarii proiectului (potrivit cărora „Dumnezeu iubește spațiile mici“, iar grandoarea ar ilustra complexe sau tropisme autoritare), și susținătorii monumentalității simbolice a acestuia, la mai bine de un secol după ce primul Patriarh al României Mari – Miron Cristea …
Poemele „ciclului balcanic“ al lui Ion Barbu au fost stimulate de victoria lui Mustafa Kemal (liderul Mișcării Naționale Turce) asupra Greciei, în războiul din 1919-1922. Război care, ulterior regimul Junilor Turci, a consfințit, prin Tratatul de la Lausanne (24 iunie 1923), recuperarea teritoriilor grecești din Anatolia și fondarea Republicii Turcia, după ce Marea Britanie și …
Micolae Manolescu a situat, îndreptățit, narațiunile „de vînătoare și pescuit“ ale lui Mihail Sadoveanu sub semnul livresc al Pseudo-Kynegeticos-ului, împotriva criticilor care au făcut din autorul Împărăției apelor un peisagist liric. Căci povestirile în speță nu sînt peisagistice, cu tot lirismul descripțiilor, nici moraliste ca la Brătescu-Voinești sau Al. Cazaban, nici ghiduri utilitare ca la …
Oroarea de clișeizare aliată cu prestigiul lexicografiei i-au făcut pe unii scriitori să adopte cîteodată, ludic și satiric, formula dicționarului. Caracterul explicativ și utilitar, enciclopedismul pozitivist, disciplina normativă și alte moșteniri critice ale Luminilor, indică, desigur, un triumf al canonului științific; el va fi mimat și remodelat însă, ca o partitură clasică supusă improvizației, de …
„Desuetul“ moralist Ioan Slavici nu e doar un deschizător de drumuri în literatura autohtonă, ci și, în anumite privințe, un scriitor încă nerecunoscut. Controversat politic, el continuă să intrige și estetic. „Proza rurală“ a aclimatizat-o cel dintîi la noi, înaintea lui Creangă și a semănătoriștilor, pe modelul central-european al „povestirii sătești“ realiste (Dorfgeschichte) și al …
După ce află de prăbușirea psihică a lui Eminescu (pe 28 iulie 1883), Caragiale „izbucnește în lacrimi“, notează în jurnal Titu Maiorescu, care îl primise la dejun. Pe 24 martie 1884, același Maiorescu notează iritat, după o ședință a Junimii: „Caragiale fără tact, mahalagește, în discuția cu Alecsandri“, cel din urmă fiind apostrofat de dramaturg …
A plasa proza lui Mateiu I. Caragiale sub semnul dandysmului a devenit un loc comun, consoli dat, mai nou, de „biofic țiunile“ lui Ion Iovan. În monografia sa neconvențională despre dandysm (2004), Adriana Babeți îl include însă cu rezerve, întrebîndu-se „cît anume din stilul său e simplă poză socială și cît mod autentic de a …
Unul dintre cele mai spectaculoase (și mai subevaluate) „cazuri“ ale literaturii române, care-și așteaptă, încă, o mai dreaptă reevaluare, este cel al lui A. Mirea. Un caz unic la noi și rar în literatura modernă a lumii, de autor-valiză alcătuit – sub nume distinct, nu ca Ilf și Petrov, ci mai degrabă ca Borges și …
Amantul nestrămutat al marilor priveliști ale naturii“, cum s-a efigiat Calistrat Hogaș, uriașul cu pălărie calabreză și pelerină enormă, devenite obiecte definitorii de muzeu, a impus multă vreme figura unui Don Quijote nemțean călătorind prin munți cu o Rocinantă sui-generis (Pisicuța) și, uneori, alături de un Sancho cîrcotaș; totuși, protagonistul are, s-a observat, mai multe …
Opera lui Gheorghe/Iordache Golescu, boier pămîntean reformator și artist „coroziv“ al limbii române, mort la Orșova austroungară în anul Revoluției pașoptiste (1768-1848), a rămas din păcate parțial editată (singura culegere sintetică e din 1990). Ignorate o vreme, culegerile de Pilde, povățuiri, cuvinte adevărate i povești adunate de d-nealui vornicul Iordachi Golescu, fiul reposatului banul Radu …
E un paradox faptul că așa-numita „turnantă spațială“ din studiile literare occidentale coincide cu dispariția interesului scriitorilor și cititorilor pentru natură și peisajul natural în accepția lor romantică – și nu numai. Recurs la natură (2022), ultima carte a lui Eugen Simion apărută în timpul vieții, o confirmă: perspectiva aliată geocriticii franceze din școala lui …
Singura descriere medicală/clinică a simptomatologiei unui personaj din proza eminesciană e de găsit în ultima narațiune a autorului, Moartea lui Ioan Vestimie, unde un funcționar banal moare ca urmare a unui accident vascular cerebral și se trezește la o viață postumă din care își contemplă cadavrul, urmărind apoi, dintr-o „irealitate imediată“, mersul vieții celorlalți. Proza …