Ovidiu PECICAN Anatomia unei metamorfoze: personajul în literatura română actuală În literatura clasică și chiar în primele eșaloane ale prozei scrise imediat după Revoluție, personajul feminin suferea, cu puține excepții, de o formă acută de exterioritate. Ea era un obiect al privirii sau al dorinței celuilalt, o proiecție a fanteziilor sau a spaimelor masculine. Astăzi, …
Dosarul tematic de față reproduce, în formulă stilizată pentru publicare, majoritatea intervențiilor / comunicărilor de la cea mai recentă ediție a Colocviilor Romanului Românesc – cea de-a 19-a. Tema colocviului găzduit de Universitatea „1 Decembrie 1918“, din Alba Iulia a fost „Tendințe în romanul românesc contemporan”. Adrian ALUI GHEORGHE Romanul în căutarea cititorului sau Cartea …
Paul CERNAT O dezbatere ratată și cuiul lui Pepelea La ora la care scriu aceste rînduri nu știu dacă Ministerul Educației va aviza sau nu noua Programă de Limba și Literatura Română pentru clasa a IX-a. Ca unul care m-am implicat în susținerea ei, oferind și sugestii pe parcurs, nu voi spune, despre prima parte …
