Prafuri paralele? Praful de pe tobă, presupun că se se știe, a ajuns o expresie egală cumva cu celebrii cai de la bicicletă. Amândouă aceste expresii marcau o pierdere materială. Tobele, după cum știe toată lumea, se bat mai ales în momente de importanță istorică pentru cei care ar trebui să le asculte. Sigur, avem …

Aș putea să le numerotez, dar mi-e teamă că am să pierd șirul cifrelor pe parcurs. Nu de alta, dar ceea ce ne imaginăm despre lume noi, cetățenii, talpa țării, cum li se zicea altădată țăranilor, care azi, deși sunt sublimi, vorba aia, clasicizată deja, au cam început să lipsească – vai! – cu desăvârșire, …

Sâmbătă după masă am văzut – din păcate de departe – manifestația pașnică a celor care se opun încercărilor tot mai insistente ale Estului moscovit de a opri parcursul european al țării noastre. Diferența între acești oameni, între fețele și ochii lor, și cele ale fanaticilor lui Călin Georgescu este evidentă. Acolo unde argumentul rațional …

În primele zile ale lui 1990, era prin ianuarie, ne întrebam ce s-a terminat: 25 sau 45? Adică: regimul Ceaușescu sau comunismul? Întrebarea era scrisă și pe pereții Intercontinentalului: „Jos Ceaușescu sau jos comunismul!?“. Eram siguri că trecutul comunist, cu toată trena lui de nenorociri, se terminase. „Doamne, ce bine e să ai certitudini!“, știam …

În anii îndepărtați ai copilăriei mele se mai vorbea despre ciobanul Petrache Lupu de la Maglavit, care s-ar fi întreținut cu Dumnezeu de trei ori, în trei zile de vineri, 31 mai, 7 și 14 iunie (date culese din eternul și fascinantul (sic) internet). Fenomenul s-a manifestat, după cum era descris în anii aceia, cam …

O seară de ianuarie la Teatrul Național din București, în sala Pictura. Premiera unei piese de Slavomir Mrožek, mai puțin jucată până acum pe scenele noastre, În largul mării. Trei inși salvați pe o plută dintr-un naufragiu. Început de Shakespeare, v. Furtuna. Continuare de secolul 20. Ba și de 21?! Au, la început, înainte de …

Cică Imperiul Roman s-ar fi prăbușit din cauză că IQ-ul cetățenilor săi ar fi fost în scădere. Se înmulțiseră minele de plumb și copiii pierdeau de mici puncte cu care mai târziu ar fi câștigat un IQ ceva mai potrivit cu vremurile. Ipoteza mi se pare hazlie, deși e emisă de un ziar britanic, dar …

Cică într-o țară îndepărtată – îndepărtată de ce/ de cine? – ar întreba, logic, altcineva; insist, într-o țară, totuși, îndepărtată, zidurile amenințau să se prăbușească. Se și plasaseră peste tot niște hârtii avertizând: „Atenție, pericol de prăbușire!“ sau „Atenție, cade tencuiala!“ și altele cu aceeași temă și idee… Ce-i de făcut? se întrebau cetățenii acelei …

Acum vreo câțiva ani, nu prea mulți, a avut loc un val de eliberări din închisoare a unor infractori cunoscuți, posesori, în general, ai unor studii precare, când nu lipseau cu desăvârșire (fiind, desigur, conform lui Caragiale, „sublime”). Acești cetățeni se puseseră pe semnat lucrări, declarate științifice de către anumiți profesori, vorba aia, pe bune. …

Istoria pe care o învățam pe la școlile dintâi avea o calitate care ne-o făcea simpatică: se termina la un moment dat. Devenea, dacă nu te opreai din gândul la ea, nimic altceva decât ceea ce le spusese un clasic, ba chiar antic, profesorilor noștri, iar aceștia ne spuneau nouă: „Historia magistra vitae.“ Mă întreb …

În anii azi îndepărtați, la Cluj, a făcut furori o clipă (adică vreo câteva săptămâni) un afiș de teatru cu un titlu provocator, extrem de potrivit cu vremurile anti-religioase: „Sutiene pentru călugări“. Autorul textului era un cunoscut scriitor „intrat în rânduri“ nu doar prin carnetul roșu, ci mai ales prin comportamentul său – să zicem …

La început a fost Homer. Cu Iliada va fi debutat, dacă privim cu semi-cecitatea noastră, exersată doar vreo câteva, puține, milenii, față de nu se știe câte altele dinainte, a căror amintire nu s-a păstrat, ceea ce numim noi azi literatura sfârșiturilor. Iliada: „Cântă, zeiță…“, așa mai sună încă în urechile celor care știau să …