Magnoliile enorme au explodat în tot orașul. Și au rămas cu zîmbetul viu înghețat în flori. Este iarăși iarnă. Frig. Vînt. Ninge. Ciudat. Un scurt du-te vino – ca mai toate drumurile mele după spectacole în țară și în lume – ca să văd Scaunele pus în scenă de Gabor Tompa la Théâtre National de …

Acum mulți ani, la începutul anilor nouăzeci, am văzut la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu Idiotul. Un limbaj regizoral complet diferit, un soi de nebunie cinematografică și un tip de performanță care ne-a uluit pe toți. Actrița din rolul principal părea aproape ireală. În frumusețe, în plasticitatea corporală, gestuală. În tot. O trupă din Ucraina …

Danemarca are frontieră maritimă cu Regatul Unit. Marea nu mi-a dat niciodată liniște. Cu atît mai puțin în Scoția, în unele zone în care neliniștea profundă este frămîntată de valuri, de vînt, de culori. Am fost demult să vizitez un castel din Danemarca despre care se spune că ar fi Elsinor-ul lui Shakespeare. Nu știu. …

Vorbeam acum ceva vreme cu un coregraf şi mărturiseam, încercînd să-i determin interesul pentru un proiect, că văd mereu ca pe o provocare interioară şi artistică o cercetare despre tango. O abordare cu perspective fresh, schimbate. Şi în sensul despre care spunea Cătălina Buzoianu, care dorea să rămînă mereu un descoperitor. La noi, singurul lucru …

Început de decembrie 2021. Cel mai greu an din viața mea. Gîndurile negre par că se rostogolesc sinucigaș odată cu rafalele puternice pe care le văd înfoiate dincolo de geamurile oribil de murdare ale trenului cu care merg la Craiova. Ce bine, îmi zic, cînd le văd chinuite și învîrtite de vînt! Cum or fi …

Cu o preocupare constantă, dublată de informare, de cercetare, de văzut music-hall-uri în locurile unde oamenii se pricep la asta și fac o industrie extraordinară, cu pregătire făcută pe cont propriu în acest domeniu necultivat la noi, nici în școli, nici pe scene, Răzvan Mazilu a dezvoltat, în ani, acest gen și în peisajul nostru. …

Amintirile ne hrănesc. Ele conțin clipa trecătoare a unei seri de teatru, clipa subiectivă cînd totul se topește în jur, realitatea se estompează și flacăra iluziei joacă, pîlpîie, farmecă. Îmi plac reprezentațiile de după premieră. Simt o libertate formidabilă în a privi o punere în scenă. Mă uit în tihnă, cu poftă, cînd mi se …

Zilele trecute m-am lovit de timp. Poate tocmai cînd mi-era mai frică de el. Timpul și istoria. Același raport cam ca pe Insula lui Vodolazkin. Sau a lui Prospero. Trecerea timpului și martorii lui nasc istoria. Tot așa cum Cuvîntul este pentru noi Miracol din care se ivesc lumi, universuri, sensuri, căderi, măriri, zboruri, Viața …

Spectacolul despre care scriu este un Manifest. Despre educație, despre artă. Despre cum ar fi, dacă ar fi și despre cam cum se face, de nu este. În orice caz, pentru mine a fost prima reîntîlnire cu teatrul după toată istoria pandemică. Și una fericită, valoroasă, substanțială, tușantă. Am văzut de trei ori Rosto după …

Și, de aceea, sînt pregătită să prind pe pămînt sau în cerul din capul meu un strop din Lună. Cînd se întîmplă asta, îl duc acasă repede, repede. Îi fac culcuș în mintea mea, îl ocrotesc, îi spun că-l iubesc. Îl hrănesc cu ce și cum pot. Stropul crește. Crește. Și se împlinește. Să-l scot …