Elina ADAM Poate că azi poetului Vasile Igna Poate că azi mai mult decât oricând îi vor spune că a fost prea puțin că s-a însoțit mai mult cu furnicile decât cu oamenii că a fost prieten cu căpriorii cu pietrele și cu motanii că păsările îi cântau la fereastră înainte să-și facă din cer …
Tăcerea paşilor Poeților Suediei Pădurile de pin În care se revarsă liniştea și lacurile adânci în care cerul se oglindește le vorbesc Poeților din Țara Nordului Din iernile lungi şi din tăcerea gerului din verile în care lumina nu apune Cuvintele cresc încet, în respirația adâncă a ierbii sub zăpadă. Pașii vântului prin pădurile Scandinaviei …
Tatăl meu De pe dealuri înalte cu plopi aurii dintr-un sat cu cărări bifurcate în nouri și fântâni mai adânci ca iadul coboară spre morocănosul oraș tatăl meu tânăr blestemat să fie mereu chiriașul odăilor mici ale periferiilor pe unde câinii latră la pisicile nopții Norocul nu i-a tăiat calea vreodată umbra lui s-a șters …
Autobiografie Lui Mircea Mihăieș M-am luptat cu valurile înotând netemător în apele unor mări imaginare. Mi-am tocit tălpile încălțărilor rătăcind fascinat pe străzile unor orașe care nu există. Mi-am rănit brațele escaladând piscurile stâncoase ale unor munți născuți de mintea mea. Am căzut letal în prăpăstiile fără fund născocite de închipuirea mea. Ochii mi s-au …
ce frumos ce frumos dormim noi ăștia care dormim nu ne trezim − un al treilea ochi stă să se deschidă te miri unde în palmă în frunte între fesele moi în genunchi sau în talpă și pe-acolo o să vedem nu − nu viitorul ci un viitor mai mic viitorul din palmă din frunte …
eroii mor fericiți Noi nu vom muri la Pompei atîta artă îngropată în cenușa din bucătărie Doamne care ai fost pătratul perfect cum sînt toate spitalele germane Nu vom fi priviți cu milă nici teamă de lumea de apoi Casele noastre lipsite de strălucire nu vor chema amintirea Prezentul e prea puternic se transmite în …
Lucyan, fiul mărului Odihnească-se pe ram, Mărul roșu precum para, De un vierme locuit, De cum se lăsase seara, Obosit, adus de spate, Mi-a strigat (deși în van), De ești tu culegătorul, Bună ziua, Lucyan! L-am cules cu luare-aminte, Îmbătat – dar mândru foarte, A scâncit plăcut umflatul, Și-a privit până departe, Stepa, ceața , …
Cavalcada Caii cară, într-o goană nebună sub șeile lor, neobositele imperii. Câtă pace însângerată risipită fără rost. Ceva se schimbă Albatroșii țin dechise pe umerii lor obloanele luminilor lumii. Când cade un albatros, echilibrul luminii se schimbă, iar din căderea lui, se naște un poem nemuritor. Globul Domnului academician Mircea Martin Și, dintr-odată, m-am simțit …
candele ce face omul să iubească definitiv mireasma stacojie a ploii să îi zâmbească lupoaicei în timp ce ea-i rupe suflarea ca pe o haină de foc am răsfirat în mine un vânt mai puternic decât orice închipuire dar îmi teamă că n-am să apuc să-mbătrânesc lângă cuvintele mele neprihănite fecioare veghind să nu li …
despre poezie ce mai iepure sperios poezia! ți-e și milă de ea dacă n-o înșfaci în clipa în care înțepenește înainte de salt − moartă de frică și într-un fel de extaz bolnav – pas s-o mai prinzi! nu n-o mai ajungi din urmă: e ca o locomotivă ieșind de pe șine deasupra unui vulcan
Iarna poetului o sanie cu cărți străbătând o pădure și-n loc de cai două frunze zimțate mânate de vânt iar la un capăt al lumii ochii de lup ziduri de piatră spartă cu muchii tăioase ieșite din gheață pe locul surugiului rămas gol încremenit stă poetul cu două coli de zăpadă în mâini din care-i …
minus Istoria e ciclică, ni se tot spune încă din școala primară: cică tinde să se tot repete. Doar moartea nu se învârte în cerc, ci sare la beregată liniar, ca semnul minus pe care-l tot adaugă în catastiful unde-și ține socotelile. cârtiță Ca o cârtiță, ne facem loc prin viață săpând galerii în trupul …