Tăcerea paşilor
Poeților Suediei
Pădurile de pin
În care se revarsă liniştea
și lacurile adânci
în care cerul se oglindește
le vorbesc
Poeților din Țara Nordului
Din iernile lungi
şi din tăcerea gerului
din verile în care lumina nu apune
Cuvintele cresc încet,
în respirația adâncă
a ierbii sub zăpadă.
Pașii vântului
prin pădurile Scandinaviei
Ascultă poeţii
ce aşează liniștea
în versuri în care respiră
marea de gheaţă,
insulele scăldate în soarele dimineţii
Şi sate cu ferestrele
ce ard ca niște stele
în umbrele serii
Ați învățat să scrieți cu lumina,
cu apa, cu vântul și cu tăcerea.
Versurile voastre respiră
şi poartă liniştea
peste fiorduri şi țărmuri de piatră
ca niște gânduri
în tăcerea adâncă a paşilor
timpului fără sfârșit
care trece peste Scandinavia.
În palma mării
Oraș din apă
născut din liniștea stâncii
corabie ancorată între fiorduri.
Pământuri ce își poartă culorile
Cu case medievale
Ce seara aprind lampe la ferestre
Podurile, pași peste respirația apei,
Pe străzile înguste
ecoul urmelor vikingilor
răsună încet pe piatra veche.
Vântul aspru are miros de mare,
de sare, de istorie scandinavă,
Printe perdele de vis
dansează aurora boreală,
Iar cerul își deschide grădinile de lumină
ca o apă nevăzută,
în valuri de verde, violet și roz.
Dumnezeu pictează tăcut
peste întunericul lumii
Lumina verii se așază peste oraș
Ca un cântec străvechi suedez
Stockholm – orașul insulelor,
Când portul adoarme,
stele coborâte pe apă
tresar ca o inimă a nopții.
Orașul plutește ușor
Apa şi stânca
Respiră într-o îmbrățișare
Ecou de gânduri
în palma mării.