ce frumos
ce frumos dormim noi ăștia care
dormim
nu ne trezim −
un al treilea ochi stă să se deschidă
te miri unde
în palmă în frunte
între fesele moi
în genunchi sau în talpă
și pe-acolo o să vedem
nu − nu viitorul
ci un viitor mai mic
viitorul din palmă din frunte
din buci din genunchi sau din talpă
atâtea viitoruri
atâtea mici șanse de a scăpa
de ceea ce e fără scăpare
glorie vremurilor noi
eliminăm tot ce e de prisos
tot ce e inutil
inactual bătrânicios
cu inima strânsă
cu inima cât un purice
ne eliminăm
și pe noi
chirurgical fin frumos
fără scandal
fără a lăsa vreun semn
cât de vag
că am fost
hiperacuzie
dacă mă mângâi
aud cum mă mângâi
dacă mă săruți
aud cum mă săruți
și răspund
iubirea mea
răspund
ca oricare altul
pentru vecie
surd
pe tine
numai pe tine
te mai aud
magistrul șoptind
abia ridicând privirea
cu ochii ațintiți
în punctul de non-convergență
al lucrurilor
(ca să nu leviteze)
magistrul șoptește:
carcasa de piele și oase
nu-i o simplă carcasă
e sinele care
încă împovărat de amintiri
vibrează visează
la ore târzii
cuvintele mele umblă vandra
tot mai singure
rătăcite
ca niște orfani
trecătorii se întreabă
ce naiba caută pe stradă
la ore atât de târzii
copii fără mamă sau tată
copii care nu știu să-ți spună
dacă au un acasă al lor
dacă au mamă ori tată
agenții de ordine – indivizi
de ispravă
îi ascund sub glugile lor
căptușite cu vată
ca să-i ferească pe unii de alții
copiii ăștia nu mai au vlagă
dar visează
visează îndârjit
să se omoare între ei
cu vioiciunea unor asasini
de elită
simptome
când limba îmi amorțește
când mi se atinge de tâmplă ceva
lipicios
aidoma unui nerv
din alt corp
vârându-se în corpul meu
îmi dau seama că iar am zbârcit-o
iar am înțeles invers
ori strâmb
îndemnul să mă iubesc mai puțin
și să-l iubesc mai mult pe aproapele
meu
schimb
pe tricourile celor care pleacă
sunt aripioare minuscule
frânte
pe tricourile celor care abia sosesc
sunt tatuaje cu
mâzgă de sânge
ca fotbaliștii la final de meci
cei care vin și cei care pleacă
își schimbă tricourile între ei
se înțeleg nu fac scandal
sunt cool − e la modă −
le-ajung până peste cap
șoaptele din tricouri
zicem
cei născuți ieri se strâmbă la noi
cum s-ar strâmba Dumnezeu la niște cosmonauți
care tocmai au parcurs
o nanosecundă
din distanța care îi separă de el
noi încercăm să nu ne strâmbăm
zâmbim (poate cam strâmb)
și zicem zicem întruna
psalmodiind
ne apropiem ne apropiem
străinul
dacă l-ar fi măcinat vreo boală
hai
mai treacă-meargă
l-am fi suportat
așa însă era
de neîndurat
voia o lege nouă
voia să ne iubim
să-ntoarcem și celălalt obraz
să înviem să respirăm să ne chinuim
la nesfârșit
pe scurt: l-am răstignit
crispare
pe vremea aceea
doamne
vorbeam cu tine
așa – ca între mine și mine
ca între două goluri
care țipă
uneori țipam eu
alteori țipai tu
mai tare
din clipa în care mi s-a explicat și
am băgat la cap
că tu n-ai goluri și țipete în tine
mă întreb
cine țipa
când țipai ori părea că țipi
și pereții se zguduiau
de parcă stoluri de păsări
turnate în oțel
ar fi încercat să treacă
prin betoanele și armăturile
de sub grinzi
adică
pentru Bernard
prietenul cu care am jucat la ruleta
vorbelor soarta lumii
cu care am băut cot la cot cocteiluri
imprevizibile
a murit
așa am fost anunțat
telefonic
s-a sculat dis-de-dimineață
grăbit
(avea cu siguranță ceva urgent de
rezolvat)
și s-a prăbușit pe covorul din living
unde l-au găsit
după ceva timp
adică
ce vreau să zic e
că
adică
el nu mai simte
briza sărată a mării
când e sărată
sau briza amară
când e amară
adică
el chiar nu mai simte că tălpile îl frig
când calcă pe plaja înghețată
ascunderi
mă ascund sub plapuma de cașmir
sub plapumă e o scorbură
sub scorbura mirosind a ierburi
și a pământ proaspăt răscolit
e culcușul de raze negre
lipsit de miros
al unui soare mic și fumegos
sub raze e lespedea perfectă
rampa
abstractă
și cheile – da
cheile cu care poți deschide
dacă nu te-a sufocat încă spaima
celelalte ascunderi
de mai departe
de mult mai departe
cinci
când m-am întors prima dată
cu fața la perete
au apărut imediat paramedicii
și am vorbit
despre cât poate dura un leșin
fără să intri în catalepsie
mi-au dat explicații
cu multe amănunte
liniștitoare
când m-am întors iarăși cu fața
la perete
a venit tipul de la subsol
care locuia în camera tehnică
și m-a rugat să nu-i mai parazitez
spațiul și-așa prea îngust și mizer –
că ce naiba îmi trebuie mie
subsolul lui
de vreme ce locuiesc la etaj
cu vedere spre dealuri și spre
stadion
i-am dat dreptate mi-am cerut
scuze
am băut împreună un coniac și
ne-am împăcat
când m-am răsucit a treia oară
înspre perete
paramedicii
insul de la subsol și soția mea
s-au asociat
și m-au sfătuit să adopt
un comportament
ceva mai rezervat
a patra oară – vai
despre întoarcerea ori răsucirea asta
n-am nicio amintire
odată cu a cincea repriză
lucrurile s-au simplificat:
peretele eram eu
și nici urmă de altcineva în jur −
un perete ca oricare altul
spre care n-aveai deloc chef
să te întorci
un perete
nu tocmai neted
și întrucâtva insolent
efort
mă ridic
cad
mă ridic
cad
nu e nimic de corectat
ori de comentat
e strict mecanic
fizic
e vârsta
cad deoarece cad
și
în cădere
sunt tot eu
așa mi se pare
deși cad
din ce în ce mai departe
de mine