Versuri de Aurel Ștefanachi
Cântecul de dimineață
ah, copaci ai iluziei
muzică de jazz
luciditate şi superstiții –
scârbă şi metamorfoză
astăzi când am început
alt poem… (stau în putredul
simț estetic / semenului meu îi mângâi)
burta şi creştetul, îl rog să fie vesel…
înfrățiți ne falsificăm unul altuia datele
şi conceptele…
venim cât mai aproape
să nu fim confundați:
eu sunt celălalt capăt al funiei –
el este însăşi funia –
eu sunt prelata din care curge sânge!
el este prelata din care curge sânge!)
ah, zi de azi şi zi de mâine –
fervoare a minții şi depresiunii
pentru totala percepere a coexistenței ‐
pentru statica numerelor zero – ARTĂ şi
NEBUNIE
pentru grotesca unduire a mâlurilor din
amvon;
pentru mâna cu o mie de degete – orgă
de gheață
pentru fluorescența din miezul
lucrurilor
pentru toate din apropiere şi din nemărginire
pentru cartea‐osândă sublimă descindere –
ah, zi de azi şi zi de mâine –
fervoare a minții şi depresiunii!
mă uit la un capriciu de Goya (moartea
îmbrățişându‐şi moartea / pajişte
mustind de
aripi şi sânge / magi cu o mulțime de mâini şi picioare
tescuind o altă ființă multiplă…
de mine nedeosebindu‐se…)
ca niciodată cele văzute încet încep să
coboare:
în jur apar catapetesme şi vulguri –
mă îndepărtez / mă retrag
sub prelata de sânge…
Azi dimineață
…N. Stavroghin cu mâinile sale
mătăsoase
mi‐a ridicat pielea trupului şi a dispărut;
(soarele negru al lucrurilor înghite
pielea
trupului meu)
blasfemie; blasfemie; blasfemie;
botul de câine al ideii de‐a fi în urechile
mele
începe să urle: dar niciun destin nu este
repetabil! liniile din centrul pământului
zvâcnesc şi implantează pustietoarele
semne –
organele cosmice nu aduc limpiditatea
demiurgului –
hipnoză – blestem – absurditate;
…din aşternuturi, din duşumele, din
miezul
lucrurilor iese un vierme – «nuntă a
clipei
uranice, în amurg scriind numele sacru»
(OMEGA+ALFA; scobind zidurile);
îmbâcsită imagine tot înlocuindu‐mă…
…azi dimineață N. Stavroghin în apa
vâscoasă
mi‐a ridicat pielea trupului şi a
dispărut…
Exercițiu …
În căderea frunzelor
am venit aşa de aproape şi nu mă
vezi; înălțătorul meu sânge gata să te
audă aprinde toate stelele cerului
iar carnea mea divizată în steaguri
îți răcoreşte trupul şi fața
am venit atât de aproape încât
iarba moale (din diminețile de vară) de
sub picioarele tale sunt –
cântec abuziv care deschide ferestrele
care închide morțile –
piatra fierbinte din apropiere îmi urlă
mai multe propoziții:
– cum nimic nu te apropie de gândul
gândului meu, aprinderile tale veche
durere
îmi sunt;
– amiaza din centrul întunericului cu
tot cu fața şi creierul tău se defineşte ;
– sexul acestei femei din închipuirile
tale se leagănă asemeni existenței mele ;
– elementul poetic asupra căruia
necontenit revii, te absoarbe, sinelui
meu
se închină;
– rinocerule!! această coroană de aur în
afară plutind numai sânge
îți lasă pe gură…
– cauza acestei lumini, verbul cu zece
capete cărnii tale se naşte…
– (amintirea pieilor morții în apele
primăverii
înflorind ca un nufăr…)
– de ce deasupra‐ți creşte blestemul şi
scrisul ?
am venit atât de aproape încât îmi
cerşesc numele (am venit atât de
aproape
toată ființa mea îți stă în prelungire)
am venit atât de aproape încât propria
ta nelegiuire sunt;
am venit atât de aproape
am venit atât de aproape
am venit atât de aproape
niciodată nu‐mi voi mai afla cântecul
şi… (moartea)
Studiu
…dar găurile din palmă? (prin aceste
găuri privind se poate determina
măreția
şi inexistența lui Dumnezeu…)
…dar găurile din tălpi? pe veci
constrânse
la o supraviețuire pilduitoare…!?
(mărindu‐se
definesc cuvintele şi gândurile
lui iuda iscariotul…)
…dar asemănările cu el însuşi? rege sau
ieftin copist? (din oglinda ce nu
încetează
să‐mi curgă înfățişarea şi moartea s‐a
desprins o mască de rumeguş, un
epitalam,
o cvadrigă cu sânge pe roți. un actor
nebun,
o scândură în care se zbate steaua
magilor,
un verset, iluzoriul număr de aur; o caldă
desfrânare a nemuririi…
printre toate acestea fața‐mi ridică
drahmele vremii…)
…dar asemănările cu el însuşi?
(rege sau ieftin copist) –
cine le‐aduce în pânzele neantului?
Versuri de Alexandru Drăghici
Îngerii cardio
Ziua întâi
Gardieni somnambuli ridică
în grabă leșul
întunericului municipal.
Vulturi hoitari adulmecă
stârvul zilei de ieri.
Se crapă de ziuă iar
timpul miroase a stătut.
Arunc zeghele noptii și
evadez pe uliți de lumină.
Din marginea copilăriei
cerul mă privește
rezemat de lacrimă.
Ziua a doua
Iată, poienile serii sunt grele
Îngerii își aprind pe boltă stele.
Loitra nopții suspină stingher
teii se scutură de mult în cer.
Luna-i timidă
și încerc să adun cămașa
negurii uitată-n drum
sau ce a rămas
din umbra femeiască,
nici zorii nu mai vor
să o topească.
Te strig cu gura-nchisă
când nu pot
țărână de clepsidră mă socot
din șleaul nopții
să mă tragi afară
Lumină, primește-mă iară!
Ziua a treia
Salon de spital
și niște cai fugiți
dintr-un tablou
aproape banal.
Ninge acum prin peretele gol
și zăpada inundă
perfuzii cu dor de acasă
pe hol.
Ninge prin vise convalescente
și iepuri albi ne împart
doar rețete-n bemol.
Cu gesturi sumare, târziu,
bolnav de septembrii
fără să știu
tund iarba de mare
dintr-un tablou
unde eu vânătorul
sunt lins de iepuri
cu binișorul.
Ziua a patra
Sunt prizonier
în lagărul ierbii.
Gardienii nopții îmi
tund chilug amintirile.
Voi evada prin
iarba înaltă și grasă
a gropilor comune.
Cu rugăciuni îmi voi
bandaja temerile.
Romantice santinele vor
moțăi prin foișoare pufoase
când voi evada spre dimineață.
Doar un pluton
de poeți vegetali
mă vor mitralia
cu rafale de crini.
Ziua a cincea
Fiole cu lumină
aprind baraca
unui coșmar vagabond.
Mă internez în rugăciune.
Lângă noptiere de ceață
îngerii cardio strecoară
anafură prin halatele
unei dimineți hăituite.
Clipele țipă în monitoare.
Doamne, rămâi cu mine
și la cafea!
Ziua a șasea
Pe cord deschis
decembrie doarme în triste
mantale
prin clinici de ger.
Sunt transferat din pușcăriile
somnului.
Supusă, noptiera îmi primește
cruciulița, verigheta și ceasul.
Căruciorul, indiferent și rece
mă suportă ignorând
coridoarele îngrijorate.
Lacrimi ascunse
în sloiuri de gheață.
Priviri amare, bătute în cuie.
Mă vor uita?
Siluete albe mă așteaptă
în jurul mesei
pe mine cel care am avut
și mai am atâtea pe inimă.
De acolo poate vor extrage
fricile, deșeurile biologice,
literare și filozofice
ale deșertăciunilor mele.
Sunt martor neputincios
al turnirului meu.
Tavanul mă privește
ca pe un condamnat.
Îl strig pe Dumnezeu!
Ghilotina somnului
mă rostogolește într-un alb
fără de spațiu și fără de timp
…………………………………
Se aude lumina!
Branule rapace
și furtunuri bolborosind.
Îngerii terapiei
sunt blânzi și luminoși.
Doamne, chiar locuiești
în inima mea!
De pe patul vecin
decembrie zâmbește anesteziat.
Sterile, zorile șterg lacrimi
cu pansamente.
O colindă șoptește-n perfuzii
O, ce veste minunată!
Pentru ziua ce vine
Doamne,
Carele Ești în inima mea,
curăță-mi și fântâna sufletului
de mâlul celor lumești,
să pot uda cu lacrimi
grădina dragostei Tale.