Fundal
Când simți că pe oase
nu mai ai carne,
că sunt acoperite doar de cuvinte,
spune-le prietenilor
că ai trecut
din această viață în cealaltă
pe o punte sprijinită
pe margini de lumină și de întuneric,
că ești carne sau cuvânt,
lumină sau întuneric,
că treci sau rămâi,
după cum ți-ai ales fundalul
în care să-ți imprimi chipul.
Între sosiri și plecări
Trenul, da, trenul încă trece
prin satul copilăriei mele
și se aude
și-n preajma casei în care
încerc să mă cunosc pe mine însumi.
Între sosirile și plecările lui
sunt tot mai multe momente de reculegere,
se nasc copii,
pomii înfloresc și fructele se coc.
Frunzele se ghemuiesc unele lângă altele
ca niște litere înfrigurate
dintr-un poem mai vechi.
Învăț să întâmpin cu demnitate
orice anotimp.
Din ocne celeste
Îmi despodobesc viața
de ore profane
și mă retrag
în pădurea defrișată a timpului sacru
în care încep să plantez
arbori tineri.
În noua dumbravă
zilele sunt senine.
Sarea cuvintelor din ocne celeste
dă un nou gust
contrariilor mele.
Un pui de lebădă neagră
Ne îndepărtăm de cea mai bună lume
de până acum.
În fața strigătului după ajutor,
ce se repetă la ore fixe,
ne validăm neputința
în fața lumii rele.
Suprimarea
își înmulțește capetele,
pe zi ce trece,
și sufocă brațele ce se întind
spre mâinile care-ar putea să le salveze.
Colacii de salvare
sunt, de fapt, rotocoale de fum
ce opacizează
lumea cea bună și lumea cea rea.
În lumea cea bună
ceasul bun e în urmă cu o oră
sau chiar cu mai multe.
În lumea cea rea
ceasul rău e înainte cu o oră
sau chiar cu mai multe.
Un pui de lebădă neagră
e hrănit, pe ascuns,
de cele două lumi.