Când mama ștergea…
Când mama ștergea ferestrele casei,
ele se asemănau
cu niște mari petale de regina-nopții
năpădite de lumină.
Liniștea lua forma
unui delfin alb ce ajuta
naufragiații să ajungă la țărm…
Eu, împreună cu cercul,
mă duceam spre pietrărie,
unde tatăl meu avea grijă
ca iarba să fie mereu verde;
când vișinul din dreptul inimii
dădea în floare,
orizontul se muta parcă
deasupra lui.
Azi, dealul s-a apropiat de casă:
e semn că aceia
care lucrează pe nevăzute
sunt de neîntrecut.
Unele înfățișări scot capetele
din pământ, ca florile
din familia galanthus,
își trimit mireasma vindecătoare
pe spuma zăpezii…
Totul este ca o rugăciune văzută…
Tristețea arămie
Tristețea arămie
a frunzelor, toamna,
prinde în năvodul ei
cârduri imense de funigei…
Visele scapără
împrăștiind galbene scântei…
Picioarele-mi împletesc
înserarea pe alei…
ce vine înspre mine
cu poalele ei
ca ale maicilor într-un schit
pe care Duhul slavei
abia l-a zugrăvit.
Teslarul care vede grafeme
aude în inima unor arbori cantilene
și presimte înfățișări,
doar cioplind lemnul
le poate feri
de-ale focului flăcări…
Pe o stradă obscură
din centrul Iașiului
Pe o stradă obscură
din centrul Iașiului,
am văzut femeia zăpezii
abia mișcându-se de sete;
s-a îmbrățișat cu frigul
până le-au apărut în obraji
mici toamne arămii,
iar pe trupurile lor lunecau,
fără nicio sfială,
picături calde de apă,
până la contopire…
Viscolul bătea în refugiu
cu toate santinelele sale;
în afara orașului
se auzeau trageri de noapte…
Degetele mâinii mele scriitoare
s-au lipit de trăgaci…
semănau cu un crin
a cărui mireasmă
a veștejit rumorile,
a atins și orizontul,
devenind un stol de păsări călătoare
ce zburau spre țările calde
ale cerului.
Ecouri ale înserării
ștergeau oglinda apei
din care demult
ți-am băut chipul…
Singurătatea mă ia de mână
Pe strada aglomerată
singurătatea mă ia de mână
făcându-mi loc…
Mă duce până dincolo de Rond,
unde o mulțime de oameni
stau la rând la un cabinet
de terapie împotriva fricii.
În grădina casei, Elnora
se pierde prin desimea iluziilor
și a sfielii.
Când tocmai te-am văzut,
o mașina a salvării
cu sunetu-i întețit
sperie și ninsoarea,
iar frumusețea-i gata
să-și dea duhul
aproape de clinica de urgențe
cu toate luminile stinse.
Roua în cădere
Am văzut roua în cădere
cum semăna,
dintr-o necuprinsă mână a firmamentului,
slava pe chipul tău
asemănător cu al
violonistului de aseară,
când un zbor,
la sfârșitul concertului,
și-a lăsat aroma
pe mâna care urca și cobora arcușul.
Am văzut dimineața,
toată numai ochi,
furișându-se pe sub ușă,
ca o felină fragilă și scânteietoare,
cum s-a făcut ghem
la ale tale picioare
cu genunchii ca doi trandafiri
gata de a izbucni în uimiri.