Poem de Dumitru Chioaru

Dezvrăjirea umbrei
1.
– Umbra mea însoțitoare
Te întreb de ești tu oare
Pata mea de întuneric
În universul himeric
Sau ești o pată de soare
Ce mi-a căzut la picioare
Cînd soarele-n față-mi bate
Te-ntinzi leneșă în spate
Iar cînd în ceafă îmi arde
Mergi în față ca pe coarde
Te-nvîrtești în jurul meu
Și imiți tot ce fac eu
2.
– Omule cînd te-ai născut
Lîngă tine-am apărut
Știu că nu îți pare bine
Că mă-nvîrt tot după tine
Și-ți imit orice mișcare
Scut îți sînt de apărare
De la leagăn la mormînt
Legată de tine sînt
Sub soare și sub lună
Sînt cu tine împreună
Și te păzesc în somn
Ca o sabie de Domn
3.
– Umbră oare existai
Cînd Adam trăia în rai
Sau poate ai apărut
Cînd din rai el a căzut
Ești lanțul de la picioare
Ce l-a împiedecat să zboare
Ca păsările în văzduh
Tu ești al șarpelui duh
Blestemat să se tîrască
Pe oameni să-i ispitească
N-am încredere în tine
Dezleagă-te acum de mine!
4.
– Omule omule fraier
Eu sînt forma ta de aer
De cînd ai fost făurit
Din pămînt însuflețit
Trupul tău de os și carne
Într-o zi pe veci adoarme
Îmbălsămat într-un sicriu
Doar sufletul pleacă viu
Fie-n rai fie în iad
Cum sorții Domnului cad
Acolo unde se-ascunde
Neamul omenesc de umbre
Să aștepte în tăcere
Ceasul tainic de-nviere
5.
– Umbră hai să ne-mpăcăm
Și vrajba să încetăm
Cînd întind mîna spre tine
Și tu faci la fel ca mine
Vezi omule dreapta mea
E aceeași cu a ta
Împreună scriu o carte
Viața nu-i în altă parte
Toate ni se-asemănă
Umbră viață geamănă
Fără tine lumea-i sumbră
Vai de omul fără umbră!