În fiecare an, ca un ritual al vieții și al morții în deșertul memoriei, pe 22 iunie și pe 22 iulie, vorbesc cu aceiași prieteni: Horațiu Mălăele, Helmut Sturmer, Lia Manțoc, Emil Boroghină. Seara, tîrziu, îi scriu cîteva rînduri Magdei Stief. Vlad, Vladone, Meșterul. Vlad Mugur. Pe 22 iulie s-au împlinit douăzeci și cinci de …
Am văzut spectacolul O scrisoare pierdută în concert al Adei Milea la Teatrul Național din Cluj, la Festivalul „Întîlniri“, organizat anual acolo. Era 2022, după pandemie, eram cam deșirați, cam fără haz, speriați, năuci. Dar bucuroși că sîntem împreună. Ada Milea nu se întîlnea atunci pentru prima oară cu trupa, colaborarea constantă, de ani de …
Din 1990 încoace, statul român nu a construit niciun teatru. Nicio sală de concerte. Niciun hub cultural. S-au renovat și reabilitat cîteva teatre din România, clădiri arhitecturale unice, anulate de comuniști. Este complicat să construiești. Orice. O casă, o școală, un spital, un teatru, o grădină, o comunitate, o societate, o lume. Cel mai simplu …
Scriu, revin, analizez. Nu mai sper. Dezastrul din cultură mi se pare că atinge un vîrf extrem de periculos. Cumva și în urma unor poziții clare, dure, constante. Pentru că, de exemplu, bugetul aproape de zero care se dă Ministerului Culturii nu reprezintă o situație nouă. Ci una nemodificată de multă vreme. De cîte ori …
Demult, cineva mi-a spus asta în Japonia. M-am gîndit dacă eu aș vrea să fiu fluture. Chiar și pentru un vis. Ce m-ar interesa mai tare? O culoare? Mișcarea aripilor? Eliberarea? Zborul? Nu știu nici azi. În zeci de ani ai acestei profesiuni, am fost invitată să văd punerile în scenă din țară sau de …
Într-o seară din acestea multe sufocante, în vreme de incertitudini majore, în Cetatea de la Alba Iulia m-am apucat să povestesc unor actori tineri talentați, inteligenți, sensibili, despre prieteni. Despre artiști mari, care astăzi nu mai sînt. Au rămas umbrele. Umbrele lor pe pămînt sînt personajele. Mișcările acestora pe scenă, în amintiri, în aburul timpului. …
E tîrziu, e trecut de miezul nopții. Plouă, torențial, cu tunete și fulgere, undeva în România lovită de caniculă, furtuni și trădări. Și în Lear e furtună. Și în sufletul meu. Poate și de asta mă grăbesc să îmi mărturisesc, iar și iar, reîntîlnirea majoră și tulburătoare cu lumea lui Shakespeare. O lume construită de …
S-a folosit această expresie, sintagmă, etichetă, nici astăzi nu înțeleg ce a definit. În ultima vreme, răul se acutizează grav. Pentru societate, pentru breasla mea, pentru artiști. Suma paradoxurilor pune un semn egal cu aberația absolută. Un guvern este demis prin moțiune de cenzură cam după un an de mandat al președintelui. Înțeleg de aici …
Săptămîna care a trecut a fost, probabil una dintre cele mai intense în plan profesional și afectiv. Din februarie, de cînd s-a anunțat Premiul pentru întreaga activitate de critică de teatru, acordat de Senatul UNITER, am primit sute și sute de mesaje, pe toate căile posibile. Nu au fost doar prietenii mei de o viață, …
Liana Tugearu a împlinit de curînd 90 de ani. O realitate palpabilă și atît de frumoasă. Este în formă, prezentă în discurs și implicare, în contact cu toate problemele la zi ale artișilor, cu ce o îngrijorează pentru breasla dansului, cu lucrurile neduse la capăt, cu necoagularea artiștilor din domeniu, cu cronici, cu dorința de …
În 1994, printr-un act abuziv, Alexandru Dabija a fost demis din funcția de director al Teatrului Odeon din București. Paradoxul a fost situat pe culmi. Teatrul Odeon era considerat unul dintre cele mai tari teatre ale momentului și, în orice caz, cel mai non-conformist prin program, atmosferă, atitudine. Trebuia scos din cărți pentru că ieșea …
Admir de ani buni o serie de actori tineri cu identitate repede conturată. Apoi, definită și con solidată. Pe mulți îi cunosc din școală, i-am văzut fie la cîte un examen, fie în spectacole de sfîrșit de studii de actorie, de master. Îi urmăresc cît muncesc. Îi descopăr în o mie de locuri și îi …