Pierderea vocii
Eram un tânăr căruia i se îngrămădeau
cuvintele
în gură, iar vocea o aveam clară și plină de
viață,
de muzica sângelui sacru, căruia nimic nu-i
scapă.
Acum vocea mi se stinge ca un fier
înroșit în apă.
Vocea care-mi dicta poemele încă mă mai
învață
ce prețios e jetul clocotind de lavă, dens
și fierbinte.
Spirala strămoșilor o duc pe umerii lor
părintele,
Și fiul. Urmașii puține lucruri vor să mai țină
minte.
Se vor pierde toate, iar la urmă glasurile
tuturor?
Vom uita, treptat, vocile celor pe care îi
iubeam?
Va amuți, treptat, trenos-ul vechiului lumii
cor,
Vom mai auzi murmurul nevăzut?
Vocea, în înserare, chemându-l pe Adam?