acasă Asta ar fi de dorit deocamdată: să mă aleg cu fum După ce voi fi stins cât-de-cât focarele din pădure Obosit de acest du-te-vino la râul de scrum Din care apa s-a dus fără să plângă, fără să-njure. Toată pădurea nu mai e decât rugul de mure Prin care Mumă-sa își cată vedenia …

Viața pentru începători Fără să scrii n-o să afli cine ești n-o să ai parte de o instalare domestică ca să scrii trebuie să fii puțin obosit ești vag conștient că cineva cu o oarecare insistență în traiul din luncile fumegoase precum un pleonasm a ținut pasul cu tine și te-a obosit moartea te-a obosit! …

Făt-Frumos De veacuri, Făt-Frumos ucide zmei și nu mai isprăvește, poate așa e-un pic mai limpede această lume de care-aproape a uitat, iar fata împăratului, demult eliberată din copac, s-a dus, lăsându-și diadema în poiană. Bătrân acum, viteazul se apleacă și vede cum înflorește roua pe rubine și diamante, fără știre, fără caznă, singurul martor …

  IV O, taină-a tainelor, ascensiune stelară-a mîinii-n centrul cunoștinței și pogorîre-a focului ființei, printr-un canal trupesc, dintr-o genune mă năvălind acum a dăruinței! O spargere-a puterii stă să tune în vertebralul trunchi și să mă-adune în fulgere cerești atotputinței! În tunete mă-ntrup și-ntr-un cuvînt ce, le-ncăpînd, proclamă stihial ritmul liturgic al chemării Tale, și, …

Proba focului Mâ gândesc, prozaic și birocrat, că, la urma urmei, cel mai economic capăt de drum ar fi cenușa. S-ar câștiga ceva și din expresivitatea poetică a sfârșitului, comparaţia cu focul neputând fi ratată nici ea. Foarte uzata metaforă, veștedul simbol al flăcării, ar mai căpăta un lustru oarecare, luminoasa, ultimă transfigurare ar licări …

Putea fi zodie Am avut de partea noastră un zeu îngăduitor: înserarea în vremurile acelea am putut să scriem tot ce am vrut să iubim ce nu făcea parte din noi să păcătuim în toate religiile să fim ce n-am mai fost a venit la noi ca o dorință cu luminile stinse ca o tristețe …

Alfabet Folosesc tot mai mult alfabetul tăcerii cu litere mari cu litere mici și nu regret trădătoarele vorbe fals tandre sau usturătoare o, nu regret și îmi e tot mai bine cu noul meu alfabet chiar dacă pereții strigă din toate puterile lor aici nu e nimeni aici nu e nimeni

  fanfara în piața mare a venit o fanfară deși nu-i sărbătoare nu e chiar niciun sfînt și e lucru ciudat că azi prima oară nu se văd nici alămuri și nici tobe nu sînt în piața mare vin cîntăreții și lumea se-adună să vadă ce vor dar ceva e ciudat căci ei interpreții nu …

  Odă bucuriei în vremuri de restriște vin la voi întotdeauna între 11 și 1 când mai toți bătrânii din cartier târăsc după ei un trecut oarecare și câte un cărucior cu conserve, pâine, paste mere și câteva medicamente. vremuri de singurătate împărțită în felii egale democratic, pentru toți, de la mic la mare. „Fiecare …

A închide ochii Moartea a intrat în viața mea încet-încet, pe nesimțite, ca un grăunte de muștar care e mic, neînsemnat la început, iar apoi crește până se face copac în ale cărui ramuri se adăpostesc păsările cerului… Într-o zi mama a exclamat către tata: „Biata doamnă Duțulescu, a închis ochii și ea!“. Eu, sincer, …

– Ce faci, Doamnă? – Toate merg așa cum a fost stabilit: la început n-a fost nimicul, apoi din nimic s-a născut Cuvântul, apoi o grădină foarte frumoasă cu un singur om rătăcind fără griji, era frumos și bine, dar deodată i s-a făcut urît și din coasta lui s-a născut femeia, nici o ispită, …

Oare e doar o mânie a sulfului în contact cu nerăbdarea Infernului această borboroseală? Ca o pasăre sufocată cade mintea mea în apa Avernului. Lava ne va astupa gura restituindu-ne Mamei Universale și lumii eterne? Naviga interogativ-stoic bătrânul Pliniu, atras în dogoarea focului de cenușă, spre Stabia. Cum e dincolo, povestește-ne cum e o iscodim …