Frida Amurgul verde al pădurii după ploaia caldă de la amiază un cuvânt răgușit a găsit locul unde curcubeul s-a înfipt în pământ și a izbucnit în plâns amintindu-și amănunțit minuțios că totuși undeva se ascunde o greșeală a murit Frida cățelul de la rădăcina casei care-n reveriile ei se rușina de văzduh și de …
Vrei să fii tu, târziu, pajiștea mea, Unde cresc arborii de pâine și cafea? Unde nu-i boală, moarte, nici urât? Obrazul dă-mi-l, să-l sărut. Atât… Un cast sărut. Ca păstrăvul în vis În râu, în zori. Căzând din Paradis O frunză, o atinge botul, foarte lin, Și-n branhii-i intră aburul alpin. Sărut înfrigurat, ce fratele …
Scriu întins pe spate cu mîinile direct pe cer, literele devin nori, unele chiar păsări în stoluri, altele, ca niște puncte mici, îmi cad în ochi și acolo se nasc poezii frumoase ca niște icoane care nu vor vorbi niciodată, și așa zile în șir, de cînd mă știu, și de aici înainte la fel, …
Mâncați de lei, deveniserăm lei Frate-meu și cu mine Eu și copilul meu N-a fost deloc dureros Ne-am început imediat viața de lei printre oamenii mereu în refugiu mereu în excursii în simpla mica trecere Nu răneam, nu sfâșiam, nu mâncam oamenii trecători Laudă nouă, lei de mâna a doua prin frigul deșertat de vechii …
holdele de lângă oraș s-au odihnit toată vara, iar acum, abia așteaptă drumul către moară. grăbite, unele spice mai tinere se strecoară pe străzi. cum însă călăuza încă n-a sosit, se vor prăbuși curând pe lângă ziduri, incapabile să mai înainteze. câteva vor ajunge totuși la smârcuri, pentru o ultimă înghițitură din apa lor leșioasă, …
În amintirea Nănașului nostru, Petre Stoica (15.02. 1931, Peciu Nou – 21. 03. 2009, Jimbolia), de la a cărui trecere-petrecere s-a scurs un deceniu Și totuși înca mai suntem Nănaș și Finuț cum se spunea la tine în Banatul de pustă și la mine în Banatul de munte atît timp cît nu am recuperat poemele …
„Am fost poet în vremea lui Ahab” Mircea Ciobanu de când s-a luat definitiv albul zăpezii regelui nostru în picioare toate lucrurile reci au amuțit privind focul ahab e viu în fiecare nici porcii nu mai cad în mare își duc râzând printre grătare grohăitura în tot locul. poetul? ca albina înmărmurită așa ai spus. …
Cine ar putea garanta că pe Pământ cândva în lipsa nivelului corespunzător de poezie (ca a acelui de ozon pe culmile munților) unii oameni nu se vor sufoca? Bineînțeles în acea epocă aproape fantastică va fi instituit serviciul de urgență pentru salvarea de la insuficiența de poezie analog cu insuficiența cardiacă insuficiența cerebrală ambulanțele gonind …
pe Adieu de Anatol Vieru și pe Ritualul primăverii de Igor Stravinski cristale solitare se apropie, se depărtează și se apropie iar ele-și vorbesc fără să se atingă clinchet violet, clinchet alb, clinchet auriu, armonii postceleste, premergătoare cuvinte , – deghizări cu măștile iernii, azi acest adieu pentru pian e un luminiș verde crud pentru …
Întunericul care arde. L-am cunoscut bine. Arde înăbușit și nu se termină niciodată. Suflete al meu, tu știi că ies dis-de-dimineață din acest exercițiu de oaste domnească culcat. Viu, viu și la orizontală. Deprind însă repede. Acum însă am un abur în gură, un norișor roz, sînge de înger hemofil așa cum sînt mai toți …
Dar nu pune întrebări corzile vocii îi sunt atinse de vibrațiile unui diapazon cu toate notele stinse. Învârte-O, Meștere, în jurul axului ei și fă-o să vadă ce nu se vede. Fă-o să audă ce nu se aude, ce nu se știe decât într-o altă episcopie cu ierarhul plecat din chilie: cum plânge fiul său …