Poem de Ioan Moldovan

 

acasă

Asta ar fi de dorit deocamdată: să mă aleg cu fum

După ce voi fi stins cât-de-cât focarele din pădure

Obosit de acest du-te-vino la râul de scrum

Din care apa s-a dus fără să plângă, fără să-njure.

Toată pădurea nu mai e decât rugul de mure

Prin care Mumă-sa își cată vedenia unui drum

Nici măcar puţinul ei sânge nu are cum

Să lumineze, să se înalţe, să mai îndure.

Da, va ieși un fum de pomină și eu voi fi vinovat:

Că n-am făcut sacrificiul canonic chiar și târziu

Că n-am găsit casa bătrână căreia i-am fost fiu.

Mi-aș dori doar atât: pe fumul vălurind deocheat

Să pot, ca pe o ultimă filă, cu cenușa-mi să scriu

Că, de fapt, am ajuns, că sunt acasă, că-s viu.