Campi Flegrei

Oare e doar o mânie a sulfului

în contact cu nerăbdarea Infernului

această borboroseală? Ca o pasăre sufocată

cade mintea mea în apa Avernului.

Lava ne va astupa gura restituindu-ne

Mamei Universale și lumii eterne? Naviga

interogativ-stoic bătrânul Pliniu, atras

în dogoarea focului de cenușă, spre Stabia.

Cum e dincolo, povestește-ne cum e

o iscodim pe Sibila din Cumae?

Dar în adâncul grotei pe malul Avernului

susură din vulcan numai șerpii Infernului.

Căci marea precaritate își ține gura mută.

Va fi poate din noi înșine o epidemie

A inconsistenței, ca o erupție

sub soarele efemerului… Cine știe?

Teatrale fumarole pe cer la Napoli

vor alcătui spectacolul revelației, poate

vom afla atunci și modul de folosință

al vieții, în magma forțelor răsculate.

De nu cumva ieșirea e chiar sub podeaua

casei din casa noastră – cu coloanele ei

înșelate de perspectivă, și cu ușile ei

de fugă, desenate prin vilele din Pompei;

unde giganții și zeii din golul cerului permanent

pe zidurile carmine spun că omul era absent

în lumea ce se întemeia înaintea lui. Vaporoasă

ceva mai târziu Flora ieșea pe un prag de casă

să ne îndemne cu leneveala profilului ei întors

spre niciunde. Înveșmântată în norul misterului,

risipind în urmă, ca pe o consolare, parfumul

singurătății noastre, din buchetul panerului.

Napoli, februarie 2020