Viața pentru începători
Fără să scrii
n-o să afli cine ești
n-o să ai parte
de o instalare domestică
ca să scrii
trebuie să fii
puțin obosit
ești vag conștient
că cineva
cu o oarecare insistență
în traiul din luncile fumegoase
precum un pleonasm
a ținut pasul cu tine
și te-a obosit
moartea te-a obosit!
întreaga viață
moartea te-a obosit
un cuvînt cu sensul
atît de șubred
dar plin de ecouri
în fond
nu bănuiești pe nimeni
altcineva
uneori
în abaterile mai intime
din oboseală
se ițește cîte un cuvânt
cu noi înțelesuri
un fleac irepetabil
dar atît de înrudit
cu frica de moarte
cu frica de scris