In trutina
In trutina mentis dubia
fluctuat contraria
lascivus amor et pudicitia.
Carmina Burana
…iar dacă în instabila balanță a minții mele
oscilează laolaltă contradictorii
iubirea lascivă dar și pudoarea
cu spaima ascunsă în naiva temeritate
prin care eu ademenesc niște certitudini
din obscura emulsie ce anunță verbul;
cum să-mi explic nervozitatea ce mă trimite
spre cele mai pure concupiscențe ale secretului
cu mâzga spaimei totuși pe fața iluminată
în jubilația unei revolte contradictorii
care pe sine se ia în brațe însă ferindu-se
de întrebarea ultimă – dizolvantă!
Sigur că prin gândirea mea divergentă
realul și-ar putea consacra noi expansiuni
nu din „res“ – căci nu cópii de lucruri reale
captăm în amestecul de real și de transcendență –
ci provocând posibila multiplicare a existentului
prin metafora umbrei imposedabile;
iată de ce mă împac greu cu inacceptabila
lipsă de noimă a vieții mele și-a universului
în finitudinea infinită și-n lipsa imprevizibilului
unde definitivă rămâne doar ipoteza absenței mele
culcată pe limita frazei care mă prelungește.
Fiindcă în poezie nu se decantează fosilizarea
vreunui mister sacru ci doar aburul de melancolie
de o inconsistență inconsolabilă și precară
a mesianicei promisiuni de eternitate
ce însoțește această tristețe cosmică;
prin oscilația metaforică a imaginației
pompând sevele lumii complementare
(poate multiple!
poate doar simulate!
poate doar ipotetice!)
ca instabilitatea vidului când în el se agită
pe la începuturile inaccesibile simțurilor umane
incerte și minuscule bule de spațiu-timp…
fără să
ne devină familiare nici in-creatul
nici non-creatul câmpiilor cele vaste
de dincolo de limitele cunoașterii
ontologice…
Așadar
totul rămâne atâta tot și fără o teorie
definitivă a Totului (imposibilă!) fiindcă totul
este ENORM!