Vremurile noastre cunosc personaje și destine excepționale. Iată, de pildă, povestea matematicianului Grigori Perelman, născut la Sankt Petersburg în anul 1964, într-o familie de origine evreiască (tatăl a fost inginer cu specialitatea electrotehnică, mama a urmat studiile Facultății de Matematică și a fost profesoară de matematică la o școală tehnică superioară). Mintea lui sclipitoare l-a făcut să aibă rezultate deosebite încă din vremea școlii: olimpic internațional la matematică, în anul 1982 a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică de la Budapesta, cu un punctaj maxim, 42 de puncte din 42 posibile. A studiat matematica la Sankt Petersburg, iar în perioada anilor ’90 s-a aflat în Statele Unite, pentru studii postdoctorale la universități de prestigiu (University of California Berkeley și altele). A refuzat ofertele venite de la institute de matematică din Statele Unite de a se stabili acolo, ca și ofertele de burse din țări europene. În anul 1995 s-a întors în orașul natal și s-a angajat pe post de cercetător la Institutul Steklov. Aici s-a dedicat studierii Conjec turii lui Poincaré, o problemă de topologie geo metrică veche de aproape un secol. În anul 2002 a publicat o primă lucrare cu titlul Formula entropiei pentru Fluxul Ricci și aplicațiile sale geometrice, iar în anul următor a publicat alte două lucrări care au completat seria prin care a reușit să demonstreze Conjectura lui Poincaré, una dintre cele șapte Probleme ale Mileniului, rămase nerezolvate. De câțiva ani au avut nevoie apoi matematicienii lumii ca să analizeze demonstrația sa genială, până să poată conchide că, într-adevăr, matematicianul din Sankt Petersburg iz butise să rezolve această uriașă provocare pentru gândirea matematică. (În anul 2006, doi matematicieni, John Morgan și Gang Tian, au publicat o amplă lucrare de 473 de pagini, prin care au verificat și validat strălucita demonstrație făcută de Grigori Perelman pentru Conjectura lui Poincaré.)
Foarte interesant este ce s-a întâmplat după aceea. Comunitatea internațională a matematicienilor, ca o recunoaștere a meritelor lui Grigori Perelman, i-a oferit acestuia Medalia Fields, cea mai importantă distincție din domeniu, un fel de Premiu Nobel în Mate matică. Perelman a refuzat medalia. Apoi, în anul 2010, a refuzat Premiul Mileniului, în valoare de un milion de dolari, oferit de Clay Mathematics Institute. De asemenea, la sfârșitul anului 2005, a demisionat de la Institutul Steklov și a abandonat total matematica. Actualmente, alături de mama sa vârstnică, de care are grijă, trăiește într-un apartament modest dintr-un cartier mărginaș al Sankt Petersburgului. Complet izolat, fiindcă a rupt orice legătură cu cercurile academice, se ține departe cu consecvență și seninătate de orice formă de notorietate publică. Nu acordă interviuri: când un ziarist a încercat să-l intervieveze, Perelman s-a eschivat explicând că este ocupat să meargă în pădure ca să culeagă ciuperci. E văzut, îmbrăcat foarte – iarăși trebuie să folosesc cuvântul acesta! – modest, cum merge cu sacoșa la cumpărături, în cartier. Se știe despre el că îi place muzica clasică și să cânte la vioară. Preferă anonimatul, traiul lui e asemănat cu traiul unui pustnic.
Ce semnificație are comportamentul, traseul existențial ieșit din comun al lui Grigori Perelman? Este doar o atitudine de frondă, purtarea excentrică a unui geniu care-și permite să ia în derâdere obișnuințele sociale solemne, spre a șoca și a-și spori astfel faima, gloria? Nicidecum.
La originea reacției sale stă o motivație pro fundă și Grigori Perelman își dovedește genialitatea și prin aceasta, nu doar prin descoperirile din matematică. Și anume: el era extrem de dezamăgit de etica elitei academice. Îl dezgusta fuga aceasta, fără limite morale, a colegilor săi după recunoaștere, onoruri, bani. A fost nemulțumit și de faptul că premiul i s-a acordat numai lui, când corect era să-l împartă cu matematicianul american Richard Hamilton, de ale cărui contribuții importante în crearea și dezvoltarea Fluxului Ricci, se folosise el însuși în demonstrația sa. Așa încât această retra gere a lui Grigori Perelman din matematică și din jocul notorietății trebuie privită ca fiind manifestarea unei integrități morale absolute, a unei demnități care așază gândirea matematică deasupra oricărei forme de recompensă pecuniară ori de glorie omenească. În viziunea lui Perelman, pentru un matematician, găsirea adevărului este singura modalitate de răsplătire reală. Măreția științei este mai presus de premii ori de notorietate socială. El crede în aceste principii etice înalte, și le-a însușit și trăiește împăcat, respectându-le. Este cunoscută o replică a matematicianului din Sankt Petersburg: „Știu cum să controlez Universul. Atunci, spuneți-mi, de ce aș alerga după un milion?…“
După șocul inițial, lumea academică internațională, care la început nu se dezmeticea în a dezlega misterul poziționării sale, a înțeles opțiunile etice absolute ale lui Grigori Perelman și, în prezent, îi respectă acestuia calea aleasă. Genialul om de știință este privit cu un soi de fascinație și cu o mare prețuire uimită.
Cum ar arăta modelul Perelman transpus în îndeletnicirea noastră, a scrisului literar? Încerc să formulez un posibil răspuns: Să scrii fiindcă numai așa ființezi tu, numai așa îți afli tu cu adevărat rostul, să scrii fără să mai aștepți nicio confirmare din afară, fără să mai aștepți niciun fel de apreciere (reputație, glorie, bani, traduceri, tiraje uriașe, admirație socială etc.) și această atitudine s-o ai firesc, fără nici urmă de frustrare, să fii stăpânit de liniște sufletească, conștient că recompensa supremă nu poate fi pentru tine decât una sigură: însuși faptul că izbutești să duci la bun sfârșit construcția pe care ai plănuit-o, scrierea la care te-ai angajat cu toată dăruirea.
Și astăzi, ceea ce se întâmplă în literatura noastră, în via ța literară ar îndemna spre o asemenea soluție, de tip Perelman? Probabil că da. Nu mai sunt luate în seamă criteriile de evaluare critică a scrieri lor literare, nu mai sunt ascultate vocile importante ale criticii literare, se petrece un asalt continuu al unor grupuri de literați maladiv de ofensivi, care ocupă, pe zi ce trece, tot mai întinse teritorii din spațiul literar. Autorii acestei mari bulversări literare, ei, instauratorii piramidei literare pe dos, sunt inși dintr-o specie aparte. Câteva dintre trăsăturile care-i caracterizează: par lipsiți complet de respectul firesc pentru valoare și, cel mai adesea, chiar de însușirea elementară de a discerne valoarea; pe cât de aroganți, pe atât de precari creativ, de diletanți chiar, excelează la capitolele suficiență, agresivitate, egocentrism și trăiesc încântați cu convingerea că lumea începe cu ei și se termină cu ei.
Dar, oare, există astăzi, în viața literară autohtonă, cazuri concrete de autori literari care, plini de amărăciune, să fi aplicat ca formă de existență modelul Perelman? Sunt sigur că da. Eu am în minte cel puțin un nume, al unui foarte valoros scriitor care, decepționat, a părăsit acest univers literar al nostru care devine tot mai toxic. Evident, nu-mi permit să-i fac public numele. l
P.S. O nuanță: în literatură, modelul Perelman, așa cum îl schițez eu aici, nu se aplică întocmai, ci adaptat. Căci Grigori Perelman s-a retras nu doar din viața publică, din mediul academic, ci a abandonat însăși cercetarea matematică. Pe când în literatură retragerea din arealul literar este făcută tocmai pentru a te dedica în chip total creației literare, fără așteptări oportuniste.