Trasă la față, grădina
Trasă la față grădina în care ieri am intrat,
coroana părului rărită de tomnaticul suflu,
necruțător și cu ea, dar trunchiu-i cu sevă,
o lumină de miere emană din tainicul rod,
limpede glasul chiar dacă se simte un nod
creanga ușor deformată de umeda vreme.
În fructul stârcit văd ziua care ne-așteaptă,
dar și Învierea din țărâna pe care-o frământ
în mână. Vor mai fi oameni vii pe-ntinsul
Pământ?
De frig au devenit și mai vineții smochinele,
iar bumbul lor delicat tremură.
Tineri, am ars, crengi jilave în razele astrului,
luna nu soarele ne-a schimbat anii-n cenușă.
Ce abundență de-albastru de Prusia, prunele.
Un giullar di Dio să fi fost în ceata franciscană,
după cansouri, sirventese, tenzone, să scriu, o,
numai laude Fecioarei și imnuri Creației sacre,
stângaci, dar ardent aplecat la masa din grădina
trasă la față, când începe culesul în Via
Domnului
și albinele pătrund în cămările fructelor coapte.