Când vorbim despre limba română și piața de carte, simt nevoia să înlocuiesc binomul limba română – piața de carte cu un trinom. Elementul nou introdus, ca verigă logică între cele două, ar fi poporul român, adică noi toți, vorbitorii de limbă română.
Care este relația dintre un popor și limba sa? Desigur, lucru bineștiut, este o relație de interdependență absolută: poporul fără limbă și limba fără popor nu se poate. Cei doi termeni se condiționează reciproc și se generează reciproc.
De aceea, mi se pare o evidență faptul că dacă limba unui popor e bogată în profunzimi, în nuanțe, în subtilități, ea ridică gradul de civilizație, de cultură și, aș zice, de deșteptăciune al poporului care o vorbește, cu alte cuvinte sporește capacitatea lui de înțelegere și de cunoaștere. După cum, e la fel de adevărat că un popor cu un nivel cultural, intelectual și de civilizație superior acționează asupra limbii, înavuțind-o, făcând-o adică mai mlădioasă, mai bogată în tâlcuri.
Iar la antipod, un popor aflat într-o stare de stagnare intelectuală ori, și mai rău, de regres intelectual sărăcește limba, împuținează/ îngustează posibilitățile ei de exprimare și de înțelegere. Și, invers, o limbă săracă menține un popor la periferia civilizației.
Acestea fiind in ter determinările, modurile de condiționare mutu ală între limbă și popor, dacă ne interesează cum arată piața de carte în limba română astăzi, atunci trebuie negreșit să ne întrebăm pe ce treaptă culturală ne aflăm noi, ca popor, în acest moment, este mulțumitoare sau nu, suntem în ascensiune/ creștere/ progres sau în declin.
Răspunsul nu e greu de dat. E suficient să ne uităm la rezultatele recente de la testele PISA, e suficient să vedem cât a crescut procentul de analfabetism funcțional în rândul elevilor, e su ficient să luăm seama la limba română cu care ne întâlnim pe rețelele sociale și chiar la unele posturi de televiziune, e suficient să observăm preferințele „culturale“ ale celor mai mulți dintre semenii noștri vorbitori de limba română, și comportamentul lor public, și chiar ținuta lor vestimentară, și manelizarea în masă care s-a produs ca să realizăm că situația actuală este întristătoare, asta ca să folosim un calificativ blând în loc de unul aspru, dar probabil mai aproape de adevăr, care ar suna așa: situația este alarmantă.
Așadar: eu, unul, nu am trebuință de statistici pentru a ști că piața de carte, mă gândesc bineînțeles la beletristică, nu are amploarea minimă dorită. Mi-ajunge să privesc în jurul meu, la conaționalii noștri, pentru a fi sigur că, din nefericire, literatura beletristică n-o duce deloc bine în zilele noastre. Și mă gândesc la cartea de literatură vândută, nu la cea citită. Fiindcă se cuvine să facem distincția: cărțile vândute nu înseamnă că ele sunt și cărți citite. Adeseori succesul de librărie se datorează nu valorii literare în sine, descoperite prin lectura unui volum de către un cititor avizat, ci succesul de librărie este efectul notorietății autorului, o notorietate câștigată prin alte fapte ale sale (respectivul autor e vedetă de televiziune sau vedetă a vieții publice ori cartea sa tratează un subiect la modă etc.). Ca să nu mai luăm în calcul aspectul determinant: cărțile de literatură cu succes de vânzări sunt în general traduceri; acestea beneficiază de o promovare, de o faimă cu care scriitorii autohtoni de astăzi nu au cum să concureze.
Pe de altă parte, situația nesatisfăcătoare a pieței de beletristică de la noi este și consecința unei evoluții indeniabile a societății. Lumea se schimbă fundamental și amețitor de repede. Părăsim universul de hârtie, Galaxia Gutenberg, și intrăm inconturnabil în civilizația digitală. Cititul însuși s-a mutat în mediul virtual și s-a îndreptat spre alte sfere de interes decât domeniul beletristic. Ca să nu mai amintim realitatea nouă a acestui moment istoric: este prima oară când noi, oamenii, am creat o inteligență non-umană cu proprietăți multiple: ne și ajută, ne și concurează și, totodată, după cum ne avertizează deja atâtea voci autorizate, tinde să ne ia locul, ba uneori chiar tinde, de-a dreptul, să ne elimine.
De aceea, când vorbesc despre scrisul literar, despre cititul cărților de literatură beletristică am început să am sentimentul că și eu, ca persoană, și aceste îndeletniciri omenești fundamentale, scrisul literar și cititul literaturii, aparținem unei lumi pe cale de a se pierde. Vorbind despre scrisul literar și citit, parcă vorbesc dintr-o Atlantidă care este în curs să se scufunde și să dispară, o dată pentru totdeauna.
Sper, sper din tot sufletul ca această viziune sumbră a mea să nu se adeverească. Mai cu seamă că lectura literară, repet, este o însușire profund umană, prin care ne individualizăm ca ființe. Avem nevoie să citim, să explorăm universuri ficționale, mintea noastră are nevoie de hrana asta pentru a se păstra vie și în bună stare, așa cum corpul nostru are nevoie de alimente și de exerciții fizice pentru a se menține în formă.
De curând, m-a surprins și pe mine, ca pe atâția dintre noi, o știre absolut spectaculoasă: guvernul din Singapore își plătește cetățenii ca să citească. Dincolo de senzaționalul care ne captează interesul, recompensa pecuniară oferită în Singapore e mai degrabă una simbolică, iar inițiativa autorităților din orașul-stat asiatic atât de dezvoltat e menită, în primul rând, să atragă atenția asupra acestui adevăr: fără lectură, mintea noastră omenească și sufletul nostru omenesc se ofilesc ca o plantă fără apă. Să nu citim literatură înseamnă să ne pedepsim singuri, noi, ca oameni.
Bine ar fi dacă și autoritățile noastre, dacă și conaționalii noștri ar înțelege lucrul acesta simplu. Atunci, autoritățile ar urma să inițieze o strategie serioasă de sprijinire a literaturii naționale și de stimulare a lecturii, iar cetățenii n-ar avea altceva de făcut decât să citească literatură. Care ar fi rezultatul? Noi, ca popor, dar și limba română, dar și, desigur, piața de carte din țara noastră am avea cu totul altă înfățișare, îmbucurătoare, și ne-am putea considera niște… izbânditori, ca să folosim un cuvânt de altădată.
(Aceste însemnări au fost prezentate în cadrul Festivalului Limba Română – Brașov, 2026)