Sintagma a numit țara noastră în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima parte a celui următor. Când a venit însă războiul și apoi ocuparea țării de către armata sovietică, „Belgia Orientului“ a devenit o amintire mai degrabă dureroasă, amintirea unui moment istoric glorios, dar pierdut – se părea – definitiv.
Când România a trecut tardiv, după 1859, la modernizarea și la europenizarea completă, i-au fost necesare modele demne de urmat; nu e de mirare că unul dintre ele l-a reprezentat Regatul Belgiei, o țară civilizată, purtătoare a culturii europene, o țară care își dobândise statutul independent mai târziu decât vecinele ei. Abia în anul 1830 Belgia devenise un stat distinct, abia din acel an a început să se măsoare șirul regilor belgieni.
A fost aproape o mișcare naturală a României de după Unire aceea de a alege modelul belgian: eram și noi o țară recent constituită; o țară recunoscută de marile puteri europene; o țară cu economie prosperă și o cultură națională bine configurată. Rezultată din Unirea Moldovei cu Muntenia, România devenea tot mai mult un fel de Belgie orientală, un regat independent înconjurat de țări puternice și doritor de păstrarea neatârnării. Dovada suplimentară de înrudire între cele două țări: Constituția României, inspirată direct de cea belgiană. Mai mult decât atât, atunci când s-a pus problema aducerii în fruntea statului a unui prinț străin, spre Regatul Belgiei s-au îndreptat la început preferințele noastre.
În anul de grație 1989, România inaugura o nouă eră a istoriei sale; nimic n-ar fi fost mai natural decât revenirea la modelul belgian, numai că …
Numai că jumătatea de secol trăită sub comunism lăsase, fără să ne dăm seama, urme adânci. În timp ce Belgia, modelul nostru, ajunsese după terminarea ultimului conflict mondial una dintre cele mai dezvoltate țări europene, cu un nivel de prosperitate situat pe primele locuri din lume, ajunsese una dintre creatoarele Uniunii Europene, România s-a prăbușit. Tot ceea ce fusese mai trist în momentele nefaste ale istoriei noastre (dominația turcească, dominația rusească, exploatarea de către străini a bogățiilor țării, mentalitatea fanariotă etc.) a ieșit din nou la iveală.
Dacă examinăm numele instituțiilor noastre fundamentale de astăzi, dacă citim Constituția în vigoare, avem impresia că ne aflăm și noi la un nivel european. Dar dacă privim mai atent la funcționarea instituțiilor, în afara titlului nu găsim nimic dincolo de fațadă. Exemplul cel mai recent de comedie tragică îl reprezintă Curtea Constituțională a României și ultimele decizii luate de ea.
La ora actuală, ea s-a transformat în sucursală a fostului Partid Comunist Român, numit acum, din motive igienice, PSD. Este partidul care a acaparat după 1989 cea mai mare parte a avuției naționale prin intermediul întreprinderilor de stat, toate conduse de oameni ai acelui partid. Prin urmare, continuatorul partidului din epoca de aur este în momentul de față și cel mai bogat partid.
Pe ușa de la intrare în sediul Curții Constituționale ar trebui lipit un mic steag roșu cu inscripția PSD – Sucursala Justiție. Ar ști toată lumea cu cine are a face, presupunând că încă nu știe.