Un om obosit. Hipopoemele

Poetul Andrei Bodiu era un om obosit. A clacat subit, din nefericire, în aprilie 2014, la un infarct miocardic. Avea 54 de ani și publicase doar cinci cărți subțiri de poeme. Plus cîteva de critică literară, eseu, un jurnal de călătorie în China, vreo două cărți profesional-academice (Direcția optzeci în poezia română, vol. I, o …



„Discurs asupra struțocămilei”

Ioan Flora (n. 1950 în Satul Nou, Banatul sîrbesc, d. 2005 la București) nu a apărut așa, din senin, în literatura română, ci după un stagiu literar sîrbesc, desigur condimentat cu multe motive, obsesii și teme românești încă în primii săi ani literari. Adică în primele cărți apărute, în limba română, în Serbia: Versuri, 1970, …



„Noaptea Sfîntului Bartolomeu“ și alte metafore

„Noaptea Sfîntului Bartolomeu“ este o metaforă puternică, încărcată încă de emoție. Ea vine de departe: de la masacrarea, în Franța, a creștinilor protestanți (peste 30 000) chiar în Noaptea Sfîntului Bartolomeu, 23-24 august 1572, de către credincioșii catolici pe un fond, firește, de dispută politică. Pentru poetul Nicolae Prelipceanu cruzimea nemăsurată impusă evenimentului a devenit …



Celălalt pol al poeziei

Petre Stoica e congener în scris cu Nichita Stănescu. Mai mult, s-au inițiat deodată în poezie și cărți rare care circulau, în acei ani, în „obsedantul deceniu“ și începutul celui următor, doar pe sub mînă. Locuiau, un timp, împreună, împărțind o mansardă sau cîte o cameră obscură de pe străzi lăturalnice ale Bucureștiului. Cu toate …



Copilul cu piele de iarnă

Rodica Draghincescu este o Angela Marinescu pe stil nou: nouăzecistă. În 2000 cînd părăsește România, mai întîi cu o bursă în Germania, apoi în Franța, în capitala Lorenei, la Metz, era cel mai șocant nume nou în poezia română. În orice caz, cel mai impetuos al generației sale, una gata să o detroneze pe cea …



Poezia ascunsă

Cei mai mulți poeți scriu vizibil cu talent. Puțini sînt cei care scriu cerebral, mijlociți de cultură. Uneori, exclusiv ca în cazul lui Ion Mircea. Aceștia o fac, de regulă, cu cheie. Dacă o ai, tu, cititorule, foarte bine. Dacă nu, nu. Textul liric nu-ți va aparține. Unele poezii, așadar, sînt criptice cu schepsis, ermetice. …



Poemul e o piesă de teatru

Deși Matei Vișniec aparține biologic generației optzeciste (n. 1956). Deși a fost membru al Cenaclului de Luni și a citit cu ocazia ultimei reuniuni în iunie 1983 vestitul său poem Corabia, provocînd prin asta chiar desființarea Cenaclului (Nicolae Manolescu, în Istoria critică, explicitează împrejurarea), Vișniec este mai degrabă periferic, dacă nu exterior „poeticii“ optzeciste. Nimic …



„Etern acum”

Un alt solitar incomparabil în poezia română din întunecatul deceniu opt al secolului XX este Daniel Turcea. Reiterez, inevitabil, cîteva gînduri despre el în acest spațiu scris. Vorbim despre un poet mistic, nu doar ca despre o excepție în peisajul liric al acelor ani (debut, Entropia, Editura Cartea Românescă, 1970), dar și despre o sfidare …



„O cicatrice pe un perete de aer”

  Virgil Mazilescu (n. 1942 – m. 1984) este un poet rar, neînseriabil în generații, promoții, grupuri și grupuscule, cenacluri, trenduri. La fel ca el sînt Petre Stoica, Daniel Turcea, Mircea Ivănescu, Angela Marinescu, Ion Mircea, Nicolae Prelipceanu. Toți aceștia nu se legitimează prin altceva decît prin operă. De regulă una cu amprentă apăsat personală. …