În eseul său critic Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă (Editura Polirom, Iași, 2025), Mircea Mihăieș depășește tradiționala disocierea dintre viață și operă, demonstrând că, în cazul scriitoarei britanice, ficțiunea, jurnalul, labilitatea psihică și boala alcătuiesc un ansamblu osmotic. În interpretarea exegetului, opera Virginiei Woolf urmează itinerarul unei existențe marcate de parcurgerea a …

Studiul operei critice a lui Perpessicius ar putea fi direcționat în jurul a două perspective, jalonate de Eugen Simion și Nicolae Manolescu. Primul afirmă că, adept al impresionismului, Perpes – sicius refuză orice doctrină: „Sincronis – mul, diferențierea sunt legi care n-au pentru el nicio semnificație. Singurul criteriu este acela al artei […]” („Perpessicius și …

În efortul de a ține pasul cu civilizația europeană, spațiul cultural românesc a resimțit acut disputa dintre clasici și moderni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor. În Transilvania, unde actul de cultură se împletea strâns cu idealul emancipării naționale și sociale, tranziția a căpătat forme distincte. Raționalismul iluminist a coexistat, sub …

În descendența tradiției maioresciene, în critica românească persistă prejudecata incompatibilității dintre exercițiul critic și cel poetic. Se perpetuează astfel păgubitoarea impresie că dubla vocație a unui creator este un semn al orgoliului auctorial și că succesul într-un domeniu l-ar exclude pe celălalt. Un ecou al acestei delimitări se regăsește în verdictul lui Nicolae Manolescu. Marele …

În istoria literară, destinul Annei de Noailles constituie un exemplu de receptare deformată prin grila naționalismului de la începutul secolului al XX-lea. Judecată după criterii morale și identitare, contesa a fost acuzată de renegarea originilor și de lipsa de loialitate față de patria tatălui său. O apreciere degrevată de clișee arată însă că poeta nu …

Aspirația de o viață a lui Octavian Paler nu a fost, în primul rând, aceea de a deveni scriitor, ci de a intra în dialog cu semenii săi, căutând să lege prietenii și să depășească sentimentul izolării. Cu toate acestea, făcând bilanțul propriei existențe, scriitorul s-a considerat adesea un învins în planul relațiilor umane. Viața …

În istoria literaturii române, puțini scriitori au cunoscut o discrepanță atât de evidentă între succesul imediat la public și receptarea critică precum George Topîrceanu. Procesul receptării operei sale s-a desfășurat inițial în condiții favorabile, scriitorul părând un norocos al începutului de secol XX. Împrejurările istorice dramatice prin care a trecut i-au oferit o bogată experiență …

 Dispariția fizică a Marthei Bibescu, în 1973, a fost învăluită într-o relativă tăcere, fapt explicabil dacă privim prin prisma epocii în care s-a stins. La bătrânețe, scriitoarea părea supra ­viețuitoarea anacronică a unei lumi definitiv apuse. După cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și mutațiile culturale produse în preajma anului 1968, Europa aristocratică devenise un …

În critica literară românească a perioadei interbelice, Pompiliu Constantinescu se remarcă printr-o rară consecvență a judecății estetice și prin fidelitatea față de misiunea esențială a cronicarului: interpretarea imediată, lucidă și responsabilă a fenomenului literar contemporan. Demersul său a ridicat foiletonul la rangul unei forme înalte de expresie, reușind să concilieze exigențele criticii de întâmpinare cu …

În poemul Miopie, din volumul de debut Versuri (1968), Mircea Ivănescu formulează una dintre cele mai revelatoare definiții ale propriei arte poetice: „…mă gândesc că am scris de demult/ că legăturile mele cu timpul sunt ca o fugă/ a unui nebun care vrea să se prindă/ pe el însuși – și e întotdeauna câte o …

Articolul „Pierdeți-vă timpul”, inclus de Mircea Eliade în volumul Oceanografie (1934), amendează condiția omului modern, pentru care timpul nu mai este o experiență interioară, devenind o succesiune de distracții programate minuțios. În optica eseistului, „pierderea” timpului echivalează cu o fugă de sine. Se naște, astfel, o întrebare legitimă: a reprezentat scrisul pentru „trăiristul” Eliade o …

Gheorghe Grigurcu identifică în pro ­filul intelectual al lui Ovidiu Cotruș o dublă apartenență structurală, definită de o tensiune rodnică între exigența de tip maiorescian și fascinația pentru universul romanesc matein. Această dualitate constituie o trăsătură intrinsecă pe care criticul o interpretează ca pe un veritabil joc al contrariilor: „Nu întâmplător cele două întreprinderi critice …