Pentru Mihai Ursachi, tradiția poetică este un spațiu al afinităților elective și al dialogului peste timp. Universul său liric se constituie la confluența unor registre și sensibilități acreditate de istoria poeziei: reveria romantică, rafinamentul livresc, solemnitatea de factură ceremonială, jocul parodic, inflexiunile ironice și gustul pentru grotesc sau pentru disproporția dintre gest și intenție poetică. …

Consider poemul „Un dor fără sațiu”, din volumul Pe-o gură de rai, o ars poetica, deoarece aici se întrevăd câteva linii de forță ale viziunii poetice a lui Emil Botta, precum și ale manierei sale de a configura un univers liric ce și-a păstrat fizionomia până la ultima sa expresie. Dorul, Himera și rătăcirea au …

Exilatul Virgil Ierunca, plecat din România ca să-i boicoteze istoria vitregită, a ajuns la Paris să trăiască patruzeci de ani pentru a recupera românitatea. Grație unei adecvate înțelegeri de sine și a identității etnice, patria a fost regăsită în absență, după experiența pierderii ei: „Și trebuie să recunosc – simplu – că regăsirea mea trece …

Volumele de istorie literară ale lui Mircea Anghelescu sunt concepute în așa fel încât să existe o continuă rotire a privirii critice de la operă către împrejurările în care aceasta își face apariția, de la autor către mediul cultural în care evoluează, de la literatura propriu-zisă către formele de discurs proxime. În studiile și articolele …

Puțini poeți au cunoscut în timpul vieții, asemenea lui George Coșbuc, un succes atât de mare, intrând foarte repede în conștiința publică (să ne gândim că poemul de referință Nunta Zamfirei a fost scris pe când poetul avea 18 ani). Cu toate acestea, puțini dintre ei au suferit în posteritate variații atât de mari între …

Tatăl lui Ștefan Bănulescu ținea morțiș ca băieții lui să se facă aviatori și a avut visul împlinit cu doi dintre ei. Însă Ștefan a găsit un șiretlic pentru a nu trece proba medicală în momentul în care comisia testa reflexele candidatului prin apropierea unei lămpi fierbinți de un călcâi. Durerea a fost suportată cu …

Activitatea editorială, întocmirea de ediții critice, reabilitarea scriitorilor și a curentelor afectate de pseudo-interpretările socio­logismului vulgar l-au determinat pe Z. Ornea să coboare la „subsol”, acolo unde inventarierea a ceea ce istoria literară a păstrat din trecut a fost abandonată întunericului. Tot ce îi cade sub priviri pare a avea aspectul unei necropole: „Istoria literară …

„Cea mai mare însușire a criticii lui Ion Negoițescu a fost și cel mai mare defect al ei: extrema origina­litate” (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Cartea Românească, București, 2019, p. 894). Aceste rânduri pentru finalul unui profil încadrabil istoriei literaturii iscă două întrebări: este cu putință ca o …

Din creația lui Miron Radu Paraschivescu rezistă scurgerii timpului pagini din Cântice țigănești, care îi conferă o certă posteritate poetică, și numeroase fragmente din Jurnalul unui cobai, care aduc în actualitate problematica omului și a epocii în care a viețuit scriitorul. Plasarea în Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu la categoria scriitorilor …

Condiția exilatului este la Norman Manea un dat genetic, iar nu o consecință a unei decizii politico-ideologice sau a unei transplantări geografice survenite la maturitate. Expulzarea la cinci ani „din acea «dulce Bucovină, veselă grădină»” (Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, Iași, 2025, p. 87) și deportarea în lagărul din Transnistria i-au marcat hotărâtor starea afectivă și …

În eseul său critic Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă (Editura Polirom, Iași, 2025), Mircea Mihăieș depășește tradiționala disocierea dintre viață și operă, demonstrând că, în cazul scriitoarei britanice, ficțiunea, jurnalul, labilitatea psihică și boala alcătuiesc un ansamblu osmotic. În interpretarea exegetului, opera Virginiei Woolf urmează itinerarul unei existențe marcate de parcurgerea a …

Studiul operei critice a lui Perpessicius ar putea fi direcționat în jurul a două perspective, jalonate de Eugen Simion și Nicolae Manolescu. Primul afirmă că, adept al impresionismului, Perpes – sicius refuză orice doctrină: „Sincronis – mul, diferențierea sunt legi care n-au pentru el nicio semnificație. Singurul criteriu este acela al artei […]” („Perpessicius și …