Până ce nu a audiat cursurile atipice ale lui G. Călinescu, studentul Paul Cornea avea îndreptate preferințele profesionale înspre istorie (prima sa pasiune științifică) și sociologie. Apoi, tânărul comunist și-a schimbat treptat ordinea priorităților în direcția criticii și istoriei literare, după cum de altfel și mărturisește în decursul unor convorbiri extinse la dimensiunile unei cărți: …

Prezența elementelor „pactului autobiografic“ (referințele cu privire la locurile reale, asumarea identității naratorului cu aceea a autorului, identitatea dintre grava boală a personajului-narator și aceea a autorului) a determinat o parte a criticii să considere romanul postum Vizuina luminată drept o mărturie integrală a suferințelor lui M. Blecher însuși. Aceeași situație s-a petrecut atât în …

Contemporanii i-au spus Don Quijote lui Ștefan Petică, iar cel ce trăda deja o înclinație spre mistificație și mitomanie nu s-a supărat auzind că numele îi este asociat cu al unuia dintre cele mai celebre personaje din literatura universală. Într-o astfel de asumare ficțională a ego-ului, în care este greu de negociat raporturile real-ireal și …

O declarație fermă din partea lui G. Călinescu, aceea că „Există o biografie a numelui meu și o biografie a mea. Într-o zi va trebui să arestez acest nume și să-l vindec de vagabondaj“, a fost întărită de refuzul recunoașterii oricărei similitudini între biografia sa și aceea a personajelor întruchipate în scrierile de ficțiune. Acest …

Întreprinzând în perioada interbelică o anchetă dialectală în vederea întocmirii Atlasului limbii române, coordonat de Sextil Pușcariu, D. Caracostea a mers în partea Olteniei, unde a fost însoțit de Ernst Gamillscheg, care i-a fost coleg în perioada studiilor vieneze. Pe D. Caracostea îl interesa forma de artă și calitățile de artă care vor fi rămas …

Niciun mare poet român din secolul al XX-lea nu a putut evita influența lui Eminescu, a cărui paradigmă poetică a fost însușită printr-o interiorizare progresivă, oricât de puternică ar fi fost teama contaminării sau a absorbției epigonice din partea urmașilor în descendență directă sau nu. Sigur că influența eminesciană nu i-a făcut prin ea însăși …

Noua sensibilitate literară și psihologia poeților noștri situați pe pragul dintre secolul al XIX-lea și al XX-lea au fost activate și întreținute de apariția frondei intelectuale și a boemei. Înzestrat cu spiritul viu și demistificator al paradigmei poetice la modă, Ion Minulescu a devenit o figură familiară cafenelelor literare și unul dintre promotorii noii orientări …

Doar capodoperele și marii lor creatori înfierbântă mintea cititorilor obișnuiți și iscă numeroase discuții de plasat în marginea literaturii. Dar confuzia dintre datele realului și cele ale imaginarului este piatra de încercare nu numai pentru aceștia, ci uneori și pentru cititorii profesioniști. Supralicitarea realului în dauna ficțiunii a dus în cazul romanelor Ion și Pădurea …

  Voiculescu a debutat editorial relativ târziu și nesemnificativ, după vârsta de 30 de ani, iar următoarele volume de versuri nu au putut să înlesnească impunerea unui poet original. De altfel, tematica aleasă era circumscrisă, în datele ei generale, direcției difuze și cuminți a tradiționalismului, deși discursul poetic subzista, prin experiența creatoare rafinată, în preajma …

Înțelept, senin și lipsit de simțul tragicului, după cum îl considerau contemporanii, Mitropolitul Dosoftei a fost mult mai mult decât „deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel“, așa cum îl credea Ion Neculce. Posteritatea a considerat că a dus o viață de sfânt sub o domnie în care Gheorghe Duca ducea o viață …

Fiind o componentă inițială statornică a formării spirituale dobândite de Elena Văcărescu, cultura de tip clasic explică nu numai atracția urmașei Văcăreștilor către poezia evocatoare de antichități a neoclasicilor parnasieni, ci și rezolvarea dramei personale avute după idila cu principele moștenitor al Regatului României. În urma scandalului provocat, domnișoara de onoare a lui Carmen Sylva …

Raportându-ne le înțelesul cuvintelor potrivite, epigramele lui Al. O. Teodoreanu au fost mai curând scrise ca să-mbie decât să-njure, chiar dacă uneori autorul lor nu era deloc bonom, ci făcea tranșante puneri la punct ale aspectelor pe care le avea în vedere. Al. O. Teodoreanu nu suferea de „epigramită“ și exprima o adevărată profesiune de …