Studiul operei critice a lui Perpessicius ar putea fi direcționat în jurul a două perspective, jalonate de Eugen Simion și Nicolae Manolescu. Primul afirmă că, adept al impresionismului, Perpes – sicius refuză orice doctrină: „Sincronis – mul, diferențierea sunt legi care n-au pentru el nicio semnificație. Singurul criteriu este acela al artei […]” („Perpessicius și …

În efortul de a ține pasul cu civilizația europeană, spațiul cultural românesc a resimțit acut disputa dintre clasici și moderni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor. În Transilvania, unde actul de cultură se împletea strâns cu idealul emancipării naționale și sociale, tranziția a căpătat forme distincte. Raționalismul iluminist a coexistat, sub …

În descendența tradiției maioresciene, în critica românească persistă prejudecata incompatibilității dintre exercițiul critic și cel poetic. Se perpetuează astfel păgubitoarea impresie că dubla vocație a unui creator este un semn al orgoliului auctorial și că succesul într-un domeniu l-ar exclude pe celălalt. Un ecou al acestei delimitări se regăsește în verdictul lui Nicolae Manolescu. Marele …

În istoria literară, destinul Annei de Noailles constituie un exemplu de receptare deformată prin grila naționalismului de la începutul secolului al XX-lea. Judecată după criterii morale și identitare, contesa a fost acuzată de renegarea originilor și de lipsa de loialitate față de patria tatălui său. O apreciere degrevată de clișee arată însă că poeta nu …

Aspirația de o viață a lui Octavian Paler nu a fost, în primul rând, aceea de a deveni scriitor, ci de a intra în dialog cu semenii săi, căutând să lege prietenii și să depășească sentimentul izolării. Cu toate acestea, făcând bilanțul propriei existențe, scriitorul s-a considerat adesea un învins în planul relațiilor umane. Viața …

În istoria literaturii române, puțini scriitori au cunoscut o discrepanță atât de evidentă între succesul imediat la public și receptarea critică precum George Topîrceanu. Procesul receptării operei sale s-a desfășurat inițial în condiții favorabile, scriitorul părând un norocos al începutului de secol XX. Împrejurările istorice dramatice prin care a trecut i-au oferit o bogată experiență …

 Dispariția fizică a Marthei Bibescu, în 1973, a fost învăluită într-o relativă tăcere, fapt explicabil dacă privim prin prisma epocii în care s-a stins. La bătrânețe, scriitoarea părea supra ­viețuitoarea anacronică a unei lumi definitiv apuse. După cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și mutațiile culturale produse în preajma anului 1968, Europa aristocratică devenise un …

În critica literară românească a perioadei interbelice, Pompiliu Constantinescu se remarcă printr-o rară consecvență a judecății estetice și prin fidelitatea față de misiunea esențială a cronicarului: interpretarea imediată, lucidă și responsabilă a fenomenului literar contemporan. Demersul său a ridicat foiletonul la rangul unei forme înalte de expresie, reușind să concilieze exigențele criticii de întâmpinare cu …

În poemul Miopie, din volumul de debut Versuri (1968), Mircea Ivănescu formulează una dintre cele mai revelatoare definiții ale propriei arte poetice: „…mă gândesc că am scris de demult/ că legăturile mele cu timpul sunt ca o fugă/ a unui nebun care vrea să se prindă/ pe el însuși – și e întotdeauna câte o …

Articolul „Pierdeți-vă timpul”, inclus de Mircea Eliade în volumul Oceanografie (1934), amendează condiția omului modern, pentru care timpul nu mai este o experiență interioară, devenind o succesiune de distracții programate minuțios. În optica eseistului, „pierderea” timpului echivalează cu o fugă de sine. Se naște, astfel, o întrebare legitimă: a reprezentat scrisul pentru „trăiristul” Eliade o …

Gheorghe Grigurcu identifică în pro ­filul intelectual al lui Ovidiu Cotruș o dublă apartenență structurală, definită de o tensiune rodnică între exigența de tip maiorescian și fascinația pentru universul romanesc matein. Această dualitate constituie o trăsătură intrinsecă pe care criticul o interpretează ca pe un veritabil joc al contrariilor: „Nu întâmplător cele două întreprinderi critice …