În istoria literaturii române, puțini scriitori au cunoscut o discrepanță atât de evidentă între succesul imediat la public și receptarea critică precum George Topîrceanu. Procesul receptării operei sale s-a desfășurat inițial în condiții favorabile, scriitorul părând un norocos al începutului de secol XX. Împrejurările istorice dramatice prin care a trecut i-au oferit o bogată experiență …
Dispariția fizică a Marthei Bibescu, în 1973, a fost învăluită într-o relativă tăcere, fapt explicabil dacă privim prin prisma epocii în care s-a stins. La bătrânețe, scriitoarea părea supra viețuitoarea anacronică a unei lumi definitiv apuse. După cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și mutațiile culturale produse în preajma anului 1968, Europa aristocratică devenise un …
În critica literară românească a perioadei interbelice, Pompiliu Constantinescu se remarcă printr-o rară consecvență a judecății estetice și prin fidelitatea față de misiunea esențială a cronicarului: interpretarea imediată, lucidă și responsabilă a fenomenului literar contemporan. Demersul său a ridicat foiletonul la rangul unei forme înalte de expresie, reușind să concilieze exigențele criticii de întâmpinare cu …
În poemul Miopie, din volumul de debut Versuri (1968), Mircea Ivănescu formulează una dintre cele mai revelatoare definiții ale propriei arte poetice: „…mă gândesc că am scris de demult/ că legăturile mele cu timpul sunt ca o fugă/ a unui nebun care vrea să se prindă/ pe el însuși – și e întotdeauna câte o …
Articolul „Pierdeți-vă timpul”, inclus de Mircea Eliade în volumul Oceanografie (1934), amendează condiția omului modern, pentru care timpul nu mai este o experiență interioară, devenind o succesiune de distracții programate minuțios. În optica eseistului, „pierderea” timpului echivalează cu o fugă de sine. Se naște, astfel, o întrebare legitimă: a reprezentat scrisul pentru „trăiristul” Eliade o …
Gheorghe Grigurcu identifică în pro filul intelectual al lui Ovidiu Cotruș o dublă apartenență structurală, definită de o tensiune rodnică între exigența de tip maiorescian și fascinația pentru universul romanesc matein. Această dualitate constituie o trăsătură intrinsecă pe care criticul o interpretează ca pe un veritabil joc al contrariilor: „Nu întâmplător cele două întreprinderi critice …
Opera lui Gheorghe Grigurcu se impune printr-o coerență interioară susținută de consecvența față de propriile rigori. Critic literar, eseist și, în egală măsură, poet, „autoexilatul” de la Târgu-Jiu ocupă un loc singular în peisajul actual, definit prin refuzul de a se înregimenta într-o formulă de legitimare consacrată. După 1990, intervențiile sale critice capătă o tentă …
Viața și opera lui Romul Munteanu trasează un parcurs marcat de ezitări și crize, dar susținut de o voință constantă a comparatistului de a-și făuri un profil cultural. Între o viață trăită și o viață visată se deschide treptat un spațiu fertil, în care experiența personală se transformă treptat în reflecție, iar reflecția în scris. …
Rădăcinile relației lui Nicolae Manolescu cu fenomenul religios pot fi identificate într-o întâmplare narată în textul „Te cheamă mitropolitul!”, din volumul Teme. În urma unei farse de 1 aprilie puse la cale de colegi, copilul de șapte ani s-a pomenit în fața „matusalemicului” mitropolit, vecinul de grădină al școlii sale. Ceea ce trebuia să fie …
Scriitor hiperlucid, deși insomniac, cu o structură neoromantic-pasională, dar socialmente rezervată, Garabet Ibrăileanu a fost, fără îndoială, omul paradoxurilor. Mintea sa pătrundea realitatea cu o luciditate care îi oferea forța de a supraviețui anxietăților și fragilității fizice. În locuința sa, organizată ca un adevărat spațiu de carantină spirituală, el viețuia simultan între două lumi: cea …
Petre Stoica reprezintă un caz distinct în poezia română postbelică, întrucât, în opera sa, matricea provinciei bănățene asimilează organic efluvii culturale mitteleuropene, decantate prin filtrul memoriei afective. Dimensiunea central-europeană nu se manifestă neapărat printr-o tematică explicit germanică, ci prin sobrietatea discursului, crepuscularism, economie expresivă și o aplecare minuțioasă asupra universului domestic. Rafinamentul descrierii obiectelor, ritmul …
Prin volumul Cum te poți rata ca scriitor. Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009), Alex Ștefănescu nu a urmărit punerea la zid a pretinșilor scriitori, ci o radiografie lucidă a eșecului acestora. Criticul a invitat „victimele” să-și privească propriile cărți cu detașare, ca pe niște erori genetice expuse pe …