Nicolae Manolescu și primul an de cronicar literar

Debutul publicistic seamănă cu sfârșitul unei îndelungate așteptări. Ca și cum ar fi exersat mult timp până să se ivească ocazia. Necunoscând vârsta autorului, apreciai că urmărise fenomenul literar de ani buni. Indiscutabilă, precocitatea lui Manolescu e periculoasă. El scrie adulând obiectul muncii și uitându-i ideologia. Când debutează în presa literară, N. Manolescu n-are ezitări, …

Alex Ștefănescu și ultima luptă

Atașat spontan de cei prezenți la evenimente literare, oricât de neînsemnate, Alex Ștefănescu se intimida, în schimb, chiar și în memorialistică, de lipsa talentului său pedagogic. Straniu cum un excelent vorbitor în public se temea de uzura vocației. Într-un fel, exigența tinerilor întrece entuziasmul publicului matur. Alex Ștefănescu era dependent de reacție. Putea trece cu …

Colaj împotriva resemnării

Mai evident decât oricare prozator din generația sa, Bedros Horasangian a sacrificat opera literară pentru publicistica de cursă lungă. De la articole politice și de atitudine la recenzii și cronici (inclusiv sub pseudonim), Horasangian s-a dedicat himerei actualității ce părea că biruie atracția ficțiunii. Pe care n-a uitat-o totuși. Să abandonezi în discreție literatura în …

Spre esențial, prin ratare

Chiar fără scop, dacă intri în lectura lui Cioran, o vreme nu mai ieși cu poftă de alți scriitori. Mirajul cioranian atrage și în afara problematizărilor. În mod firesc, relectura lui Cioran ar trebui să fie un deziderat, un refren al celui întregit la un moment dat de experiența culturii și care descoperă incidențele asamblate …

Reducerea la simplitate

Iubirea e un interogatoriu neîntrerupt, zice un personaj din Cartea râsului și-a uitării. Mi-am amintit de el citind Toate greșelile care se pot face. Geniul lui Kundera are un corespondent ingenios în Cătălin Pavel. Bună parte din roman citim despre erodarea iubirii de care se agață, cu uitată pasiune, Radu Grinda și Carmen Ottomanyi. În …

Întoarcerea la pustiul esențial

Soră mică a deșertului, pusta a rămas în grija literaturilor periferice. Mirajul întinderilor a smintit destule personaje din marea literatură; desigur, cu versatilitatea ei largă, marea dicta sensurile în categoria aceasta. Cunoscută cititorilor români a rămas, fără îndoială, Deșertul pentru totdeauna de Octavian Paler. Scriitorul alegea tematica pe filieră camusiană, fascinat și panicat deopotrivă de …

Omul fără carapace

Întâmpinat cu discreție în 2006, romanul Grafferul din lift este reeditat laolaltă cu continuarea, Grafferul din Suedia, Constantin Abăluță lărgind fabulațiile la scară universală. Însumate, cele peste 600 de pagini reclamă cititori de ocazie și profesioniști care să desprindă din catalogul de ființe eteroclite un șablon expresiv pentru contemporaneitate. Din păcate, proza lui Constantin Abăluță …

Timpul nu vindecă

Senzația de simplitate este mincinoasă în literatura Monicăi Pillat. Fără excepție, cărțile ei de proză, poezie ori de non-ficțiune prezintă ipostazierile triplei viețuiri – reverie, visare, realitate onirică. Încă de la primele încercări literare, familia Pillat recunoștea în nepoata poetului canonic o ființă superioară în talent și viziune. La rândul ei, Monica Pillat trăia cu …

Martorul puterii

Cine-ar fi zis că lunganul blând, aproape sfios, contrariant prin înălțimea ce nu-i permite să se ascundă de oameni, ci, dimpotrivă, îl evidențiază, mărind de câteva ori agonia socializărilor, a împlinit șaizeci de ani. Odată cu el, protagonistul noului său roman. Pentru că, sub o formă sau alta, cărțile lui Petre Barbu literaturizează biografeme și …

Imposibila ieșire din singurătate

Din viața ca vis, după suferință, războaie și alte calamități interioare, individul se trezește într-o zonă de adevăr, unde moartea însăși – zice Camus în introducerea la Fața și reversul – este „o tăcere fericită“. Cum poate deveni moartea o tăcere fericită? Varujan Vosganian răspunde prin opt ficțiuni în Povestiri despre oameni obișnuiți, restabilind un …

Progresia sensibilității critice

Între două repere majore se poate defini destinul intelectual al lui Vasile Popovici după 1989: de la Punctul 8 (al Declarației de la Timișoara), la Punctul sensibil. De la atitudinea intelectualului în Cetate, la diplomația fără cusur și până la sabotarea celei din urmă prin critica literară. Sabotare, pentru că în subtextele din Punctul sensibil …

Ecolocația poetului

Un „subiect fără miez“ ar fi omul, după Montaigne. Pentru Ana Blandiana există chiar o categorie superioară de oameni cu miez sacru: acei indivizi care și-au părăsit cetățile pentru a locui în mare. Dar ducând cu ei obiceiurile umanității ideale. Acești oameni au devenit delfini, iar numai gândul la ei, la delfini, face ca lumea …