Progresia sensibilității critice

Între două repere majore se poate defini destinul intelectual al lui Vasile Popovici după 1989: de la Punctul 8 (al Declarației de la Timișoara), la Punctul sensibil. De la atitudinea intelectualului în Cetate, la diplomația fără cusur și până la sabotarea celei din urmă prin critica literară. Sabotare, pentru că în subtextele din Punctul sensibil …

Ecolocația poetului

Un „subiect fără miez“ ar fi omul, după Montaigne. Pentru Ana Blandiana există chiar o categorie superioară de oameni cu miez sacru: acei indivizi care și-au părăsit cetățile pentru a locui în mare. Dar ducând cu ei obiceiurile umanității ideale. Acești oameni au devenit delfini, iar numai gândul la ei, la delfini, face ca lumea …

Viața secretă a orașelor

Cutremurătoare în simplitatea ei, o sentință notată de Ion Vianu: el spune că într-un oraș pot exista în același timp locuințe neocupate și oameni care dorm sub cerul liber… Nu evidența surprinde, ci poezia involuntară din formulare. Câte feluri de cetăți, atâția oameni, și invers, așa echivala Platon, în Republica, contradicțiile relației identitate-oraș. Aproape de …

Procesul comunismului în post-istorie

Refrenul care străbate noul roman al lui Matei Vișniec poate fi redus la următoarea scenă: o maimuță (istoria) aruncă de pe soclul pe care se găsește (timpul) cu tot ce are la-ndemână (războaie, ideologii etc.). Din haosul rezultat, istoricii se străduiesc să refacă ordinea prin rațiune. Senzațiile de hazard și batjocură ale istoriei inflamează destinele …

Zeul cu chip de ceață

Un posac încins de viciu și miracol, mizantrop paradoxal, cu drag de lume și urând-o pătimaș, arțăgos în idei și nevrednicit să-și manifeste credința, Dan Stanca scrie ca și cum ar vrea să ardă încet, la flacără măruntă, în care-și prinde, cu mirare masochistă, fluturii-obsesii. Adeseori, focul e albastru, iar dacă nu-l găsește, numaidecât un …

Ecoul vizual al incertitudinii

Ce faci când nu te poți desprinde de motoul unei cărți? Cum e, de pildă, următorul: „La baza oricărei convingeri bine intenționate stă o convingere care nu este întemeiată“. Cele trei cuvinte-cheie – convingere – intenționată – (ne)întemeiată – ale lui Wittgenstein avertizează asupra metodei, nu doar justifică intenționalitatea lui Sorin Alexandrescu. În alte cuvinte, …

Ștefan Bănulescu -95. Între provizorat și tăceri raționale

Tot celebrând o personalitate, cu timpul, e dificil să eviți locurile comune. Cele din urmă înghit destui comentatori. Mai ales pe cei improvizați, care reformulează senini verdicte consacrate. Din astă pricină, cititorii revistelor de cultură ignoră articolele aniversare. La rândul ei, școala montează evenimente previzibile. Încolo, evocările scriitorilor aduc cu scamatorii istorico-literare, de care, din …

Mozaicul dublei existențe

Comună prozei lui Gabriel Chifu e încredințarea că paradisul și infernul se alcătuiesc după chipul și asemănarea noastră. Problematică ar fi numai geneza: cât întuneric sau câtă lumină încap într-un început de lume? Excepția din Maratonul învinșilor vine din faptul că totul debutează în infernul totalitar. Cum să începi viața în iad? Viața s-ar defini …

Ștefan Cazimir și a doua plecare

Dacă ții seamă de numele părinților lui Ștefan Cazimir, n-ai cum să treci cu vederea că, de la bun început, soarta lui poate sta sub semnul literaturii. Cât de glorios pare destinul onomastic dacă părinții poartă nume de personaje? Înclin să cred că fiul Carolei Ștrul și al medicului Ștrul Ștrul a înțeles devreme că …

Un autoportret livresc

Suntem resturile omenirii, asta credea bătrânul din Scaunele. Dar și așa, Ionesco nota că se mai poate face încă o ciorbă de burtă. Sigur foarte că lumea se află sub dictatura scaunelor, Nichita Danilov se întreabă: la ce bun arta în vremea pandemiei? N-are treabă cu dublarea depresiilor prin vicii, nici cu boemia violentă a …