Tot celebrând o personalitate, cu timpul, e dificil să eviți locurile comune. Cele din urmă înghit destui comentatori. Mai ales pe cei improvizați, care reformulează senini verdicte consacrate. Din astă pricină, cititorii revistelor de cultură ignoră articolele aniversare. La rândul ei, școala montează evenimente previzibile. Încolo, evocările scriitorilor aduc cu scamatorii istorico-literare, de care, din …
Comună prozei lui Gabriel Chifu e încredințarea că paradisul și infernul se alcătuiesc după chipul și asemănarea noastră. Problematică ar fi numai geneza: cât întuneric sau câtă lumină încap într-un început de lume? Excepția din Maratonul învinșilor vine din faptul că totul debutează în infernul totalitar. Cum să începi viața în iad? Viața s-ar defini …
Dacă ții seamă de numele părinților lui Ștefan Cazimir, n-ai cum să treci cu vederea că, de la bun început, soarta lui poate sta sub semnul literaturii. Cât de glorios pare destinul onomastic dacă părinții poartă nume de personaje? Înclin să cred că fiul Carolei Ștrul și al medicului Ștrul Ștrul a înțeles devreme că …
Suntem resturile omenirii, asta credea bătrânul din Scaunele. Dar și așa, Ionesco nota că se mai poate face încă o ciorbă de burtă. Sigur foarte că lumea se află sub dictatura scaunelor, Nichita Danilov se întreabă: la ce bun arta în vremea pandemiei? N-are treabă cu dublarea depresiilor prin vicii, nici cu boemia violentă a …
Trei romane apărute în ultima vreme restaurează o ruralitate scufundată în psihologii și procese deconstruibile. Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa, Ioșca de Cristian Fulaș și Să nu lași moartea să te găsească de Bogdan Răileanu. Ce mi se pare ingenioasă e maniera, care, deși traversează reflexe din Sadoveanu și Preda, se …
Am scris despre toate cărțile lui Tudor Ganea cu încredințarea că talentul zvâcnește în scrisul lui atât de natural, încât ce-i lipsește e doar educarea instinctului. Încă o dată, se vede bine că autorii cu biografii încăpătoare reușesc să acopere zonele așa-zis barbare din narațiuni, în care patologicul iese din schematism și se răstoarnă în …
Cu totul surprinzător, dacă nu de-a dreptul suspect, este ca un prozator să treacă la poezie, nu invers. Și asta se întâmplă când aproape nu rămâne un poet care, discret ori la vedere, să nu slujească ceva ce aduce cu proza. Zeului celebrității nu-i rezistă decât poeții adevărați? Cred că astăzi ar trebui să fim …
Când Adi îl comandă, pardon, îl întâlnește pe Florin (pe un site de profil), nu vrea decât să-și omoare anxietatea prin plăcere. Doar că lucrurile se complică: blândul polițist ce trăiește o viață dublă n-ar vrea ca Adi să fie și concubin. Încă trebuie să supraviețuiască traumei de-a fi fost agresat înainte de-a primi afecțiune, …
„În ce se preschimbă/ iubirea limpezită a celor duși?“ se întreba Andrei Zanca în Casa de sticlă. Chiar așa! Dacă, pe măsură ce ne furișăm în viață, u facem altceva decât s-o tulburăm? Senzația de adâncire, chiar necontrolată, avea rădăcini în poezia fostului echinoxist; anume, în iubirea esențializată a celor morți, care ține lumea viilor …
Responsabil pentru lipsa de interes din jurul cărții lui Matei Vișniec se poate să fi fost titlul. În 2009, apărea Cronica ideilor tulburătoare. Acum avem de-a face cu realități, iar cititorii vor fi crezut, foarte posibil, că e vorba de o reeditare. În orice caz, și la relectură, Matei Vișniec oferă satisfacții nediluate. Dar să …