Cine-ar fi zis că lunganul blând, aproape sfios, contrariant prin înălțimea ce nu-i permite să se ascundă de oameni, ci, dimpotrivă, îl evidențiază, mărind de câteva ori agonia socializărilor, a împlinit șaizeci de ani. Odată cu el, protagonistul noului său roman. Pentru că, sub o formă sau alta, cărțile lui Petre Barbu literaturizează biografeme și …

Din viața ca vis, după suferință, războaie și alte calamități interioare, individul se trezește într-o zonă de adevăr, unde moartea însăși – zice Camus în introducerea la Fața și reversul – este „o tăcere fericită“. Cum poate deveni moartea o tăcere fericită? Varujan Vosganian răspunde prin opt ficțiuni în Povestiri despre oameni obișnuiți, restabilind un …

Cutremurătoare în simplitatea ei, o sentință notată de Ion Vianu: el spune că într-un oraș pot exista în același timp locuințe neocupate și oameni care dorm sub cerul liber… Nu evidența surprinde, ci poezia involuntară din formulare. Câte feluri de cetăți, atâția oameni, și invers, așa echivala Platon, în Republica, contradicțiile relației identitate-oraș. Aproape de …

Refrenul care străbate noul roman al lui Matei Vișniec poate fi redus la următoarea scenă: o maimuță (istoria) aruncă de pe soclul pe care se găsește (timpul) cu tot ce are la-ndemână (războaie, ideologii etc.). Din haosul rezultat, istoricii se străduiesc să refacă ordinea prin rațiune. Senzațiile de hazard și batjocură ale istoriei inflamează destinele …

Un posac încins de viciu și miracol, mizantrop paradoxal, cu drag de lume și urând-o pătimaș, arțăgos în idei și nevrednicit să-și manifeste credința, Dan Stanca scrie ca și cum ar vrea să ardă încet, la flacără măruntă, în care-și prinde, cu mirare masochistă, fluturii-obsesii. Adeseori, focul e albastru, iar dacă nu-l găsește, numaidecât un …