Comentarii critice

Șirul de cuvinte

Absolventă de Istorie și Filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai (și-a susținut doctoratul cu teza Folclorul românesc în opera lui Mircea Eliade), redactor la Editura Școala Ardeleană, Sandra Cibicenco debutează cu un volum oarecum surprinzător, Salata de cuvinte. Deși a deprins de la poeții generației sale, dar și pe cont propriu exasperarea, răspărul, sațul față în față …

Poetul, ca și corăbierul

Din această antologie lirică, păstrătoare a câtorva piese de rezistență din intervalul 1974-2018, răzbat zvonurile unui freamăt lăuntric alimentat năvalnic din unghi senzorial, însă bine strunit de o retorică antiromantică, una care pune stavile diverse fluxului de senzații pentru a permite doar fiorului să răzbată. Tocmai prin rafinamentul filtrării stimulilor, care traduce pudoarea în fața …

Monomanie poetică

Marian Drăghici a debutat editorial în 1988, cu un an înainte de schimbarea de regim politic care a dus la o mutație socio-culturală cu efecte ușor de observat pe tabloul întregii noastre literaturi contemporane și în scrisul fiecărui autor. Cu toate acestea, nu e deloc obligatoriu ca un scriitor, un poet mai ales, să fie …

Căutarea aproapelui din depărtare

Un eveniment dramatic, precum moartea soțului, a perturbat viața poetei Ana Blandiana și a determinat-o să-și pună versurile sub semnul urgenței confesiu­nii. Cartea Variațiuni pe o temă dată a apărut în urma acestei încercări a sensibilității și a conștiinței adânc tulburate și i-aș situa prezentul discurs liric în prelungirea versurilor finale din cunoscuta Baladă. Acolo …

Oglinda în oglindă

E o binecuvîntare ca, intrînd în atmosfera unui roman, să te regăsești în pielea personajelor pînă la a ajunge să te identifici cu ele. E ca o cufundare în cursul căreia simțul critic se stinge spre a lăsa loc trăirii nemijlocite. Genul acesta de identificare, chiar dacă are neajunsul de a-ți anula distanța fără de …

Radu Albala sub pecetea tainei

În bibliografia, mai ales, de traducător și în biografia fascinantă a unui „adevărat aristocrat“ (cum îi spune Cezar Ivănescu), rețin atenția și două cărți de proză semnate de Radu Albala, Desculțe (1984) și Făpturile Paradisului (1987). Are dreptate Eugen Simion atunci când îl caracterizează pe Radu Albala drept un matein, într-un „fragment critic“ rezervat în …

Femei între ele

Romanul de debut al Cristinei Vremeș, Trilogia sexului rătăcitor (Humanitas, București, 2019) constituie o amplă explorare a feminității într-o lume de margine, la propriu și la figurat, cu o familie care trăiește la marginea Bucureștiului, în orășelul Chitila. Trei voci sunt prezente în roman, Bunica Mariana, Mama Liliana, Ada, dar un loc important, poate chiar …

Reîntâlnire cu Alexandru Vlad

Plecat dintre noi de mai bine de pa­tru ani, regretatul Alexandru Vlad a continuat să fie o prezență constantă, prin volumul său postum de poezie Poemele/ The Poems (ediție bilingvă, 2015), prin romanul Omul de la fereastră (2015), ca și prin numeroasele evocări și comentarii asupra operei sale, apărute în special în revistele literare de …

Guzgano-păduchioșii carpatini

Simțind nevoia să-i ajusteze Țiganiadei o nouă talie prin „traducerea” ei în proză, Traian Ștef publica în 2010 Povestirea Țiganiadei după Ioan Budai-Deleanu. Atunci, autorul propunea cititorilor o variantă actualizată, adecvată, în datele ei esențiale, schimbărilor de paradigmă literară și mutațiilor de sensibilitate. Interesat de aclimatizarea epopeii la contemporaneitate, poetul orădean era atent la permanenta …

Al doilea sfert de veac – eschivă și pactizare

Așa cum am afirmat și în contextul cronicii pentru primul volum al acestui grupaj de memorii semnat de Lucian Boia (Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Humanitas, 2018), pentru cine nu este familiarizat cu genul memorialistic, menționez că nu este deloc facil să îți așterni amintirile într-o formulă literară și, mai ales, …

Biata Anglie

În contextul în care, în ultimii ani, se vorbește tot mai mult despre „post-adevăr” și „post-umanism” (ba chiar și despre ceea ce ar putea însemna „post-uman”), Andrei Cornea vine cu un roman subintitulat O post-utopie. Lectura acestor Amintiri din epoca lui Bibi – despre care s-a scris deja în România literară – va fi destul …