Periodic, mă revizitează o neliniște contractată în urmă cu multe decenii. M-a stăpânit violent în vălmășeala anilor 1990, când libertatea cuvântului ajunsese la dezmăț și „adevărurile” individuale ori „de gașcă” se ciocneau uneori până la sânge (în cartea vieții, jurnalul său, tatăl meu vorbea despre multele „tărășenii puse pe seama sfintei revoluții”). În lunile din …
Omul, se știe, e ființă competitivă, fascinată de ierarhii și clasamente. Acestea atrag mulțimea, pun sângele în mișcare și dau iluzia măreției. Cel mai adesea, sunt „nutreț mediatic” și atât. Nu pot șterge diferența dintre a fi într-un anume fel și a fi recunoscut în acel fel. Orice gest/enunț evaluativ are rest, e controversat și …
Citesc în Umberto Eco, Cum ne construim dușmanul / Construire il nemico: „Numai în tăcere funcționează singurul și cu adevărat puternicul mijloc de informație care este murmurul. Orice popor, chiar dacă e oprimat de cel mai pus pe cenzură dintre tirani, a reușit întotdeauna să afle ce se întâmplă în lume cu ajutorul șoaptei“, care …
Titlul acesta pompos nu vrea decât să reamintească amestecul de bine și rău, de alb și negru, de contrarii, așadar, din care e alcătuită existența umană. În dicționarul meu de Teoria literaturii descriam oximoronul astfel: OXIMORON (gr. oxys = „înțepător, inteligent“ și morós = „prostănac, nebun“). Asocierea paradoxală a doi termeni contradictorii cu efecte expresive …
Reiau acum, sub amenințarea virusului ucigaș, câteva gânduri despre raportarea la moarte a oamenilor de astăzi. Dincolo de cazurile de lucidă, responsabilă gestionare a crizei, am sub ochi exemple nenumărate de nepăsare, indolență, stângăcie, orbire, inconștiență. Lumea întreagă pare să fi fost prinsă pe picior greșit, luată prin surprindere; cam la fel cum iarna, când …
În 2007, Mircea Tomuș lansa primul volum al seriei romanești Aripile demonului, urmat, la intervale de câte doi ani, de încă trei. În excelenta frescă, sunt convocate sub lupa măritoare a descrierii personaje reale, altele imaginare, date extrase din documente, verificabile, și altele avansate ca variante valabile ale realului. Toate semnele memorative ale propriei biografii, …
Licențiat în Istorie/Istoria artei (2005), cu un doctorat în Filosofie/Istoria Artei cu o teză despre pictura avangardistă românească, Dan Breaz este bine cunoscut clujenilor ca istoric și critic de artă (prezent în reviste precum „Arta. Revistă de arte vizuale”, „Revista de filozofie”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Philosophia”, dar și „Tribuna” și „Steaua”), ca autor de excelente …
Lucrul cel mai bun este că această carte a apărut și că se deschide cu un poem scris în septembrie 2019 (sfidând „cearta precum un nor negru / peste întreaga omenire”), care promite indirect o revenire a poetului la instrumentele sale. Am lăudat nu o dată proiectele extraordinare pe care le pune la cale, neobosit …
În ultima vreme, simt nevoia să tot repet că și criticul literar e un scriitor ca toți scriitorii, atâta doar că se sforțează mai mult decât ceilalți să-și costumeze în obiectivitate subiectiva situare față de lume (în cazul lui, lumea fiind literatura celorlalți). Asta nu înseamnă că nu va fi citit cu tot atâta severitate …
HAMLET: O, tatăl meu! Parcă-l zăresc pe tata. HORAȚIO: Stăpâne, unde? HAMLET: În ochii minții mele „Numai cubul imaginat are șase fețe“ (J.P. Sartre, L’immaginaire). Când foloseam, acum vreo patru decenii, aceste cuvinte pentru interpretarea autenticității speciale din romanele lui Camil Petrescu (în Ultima noapte…, autenticitatea se obține prin menținerea în limitele stricte ale celor …