Poemul ca dezvăluire

Licențiat în Istorie/Istoria artei (2005), cu un doctorat în Filosofie/Istoria Artei cu o teză despre pictura avangardistă românească, Dan Breaz este bine cunoscut clujenilor ca istoric și critic de artă (prezent în reviste precum „Arta. Revistă de arte vizuale”, „Revista de filozofie”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Philosophia”, dar și „Tribuna” și „Steaua”), ca autor de excelente …



Întoarcerea poetului

Lucrul cel mai bun este că această carte a apărut și că se deschide cu un poem scris în septembrie 2019 (sfidând „cearta precum un nor negru / peste întreaga omenire”), care promite indirect o revenire a poetului la instrumentele sale. Am lăudat nu o dată proiectele extraordinare pe care le pune la cale, neobosit …



Istoria criticului

În ultima vreme, simt nevoia să tot repet că și criticul literar e un scriitor ca toți scriitorii, atâta doar că se sforțează mai mult decât ceilalți să-și costumeze în obiectivitate subiectiva situare față de lume (în cazul lui, lumea fiind literatura celorlalți). Asta nu înseamnă că nu va fi citit cu tot atâta severitate …



Despre imaginație sau „ochii minții“

HAMLET: O, tatăl meu! Parcă-l zăresc pe tata. HORAȚIO: Stăpâne, unde? HAMLET: În ochii minții mele „Numai cubul imaginat are șase fețe“ (J.P. Sartre, L’immaginaire). Când foloseam, acum vreo patru decenii, aceste cuvinte pentru interpretarea autenticității speciale din romanele lui Camil Petrescu (în Ultima noapte…, autenticitatea se obține prin menținerea în limitele stricte ale celor …



Ambitus și diaprură

Într-un portret pe care i l-am schițat nu demult, am vorbit despre excepționalul ambitus al vocii sale de critic și istoric literar, dezinvoltura cu care străbate „pădurea” de semne și simboluri tulburând „încremeniri în proiect”, impresionanta diaprură exegetică la care apelează în fiecare nouă frescă interpretativă. Am folosit anume ambitus și diaprură, căci scrisul său …



Cercuri de lectură

Cu o exergă din Saint-John Perse, echinoxistul Viorel Mureșan își compune cartea cea nouă și ca un Cântec pentru un echinox, reunind cronici (apărute la vremea lor în „Caiete Silvane”, „Familia”, „Vatra”) la cărți datorate, cele mai multe dintre ele, unor echinoxiști din toate generațiile. Nu toate, căci cercul său de lectură e unul deschis …



Proza românească. O impresie

Resurecţia periodică a prozei scurte pare să fie, spuneam altădată, legică în literatura noastră. Liviu Rebreanu știa foarte bine că așa stau lucrurile când inventaria, în Centenarul nuvelei românești, excepţionalele lumi în miniatură considerându-le fundal indispensabil evoluţiei romanului. Un impas al genului proteic, o ezitare se pot depăși printr-o rafală rapidă, insistentă, care tatonează un …



Romanii și universul latinității

„Dezamăgit profund de importanța scăzută care se acordă limbii noastre”, Ioan-Aurel Pop a decis să posteze pe facebook un serial închinat limbii române, reluând și secvențe din cartea sa cea nouă De la romani la români. Pledoarie pentru latinitate, apărută la Editura Litera (Chișinău, 2019, 366 pagini): „Limba română nu este numai un vehicul de …



Între maluri

Când am întâlnit-o prima dată, la un eveniment literar, în treacăt, nu eram sigură dacă despre distanța arogantă pe care o joacă un scriitor aspirant față de mai vârstnici e vorba în atitudinea Andreei Hedeș ori, pur și simplu, despre o mare timiditate mascată stângaci. Am regăsit-o apoi în paginile „Luceafărului de dimineață”. Recenziile și …



Paranteze despre reflexive românești

Paranteza e și oprire în loc a discursului pentru o precizare, o completare, o adâncire. Ne înţelegem, credea Paul Valéry, „graţie vitezei trecerii noastre prin cuvinte”. Starea „obișnuită” a omului presupune ignorarea prelungirilor latente ale oricărui obiect de vorbe și lăsarea grăbită în voia pattern-urilor moștenite ale propriei limbi. Poetul/scriitorul adastă prin intermediul ralenti-ului metaforal …