Despre Jacques Ellul aveam imaginea unui marxist travestit în misionar creștin, genul de ateu lovit de damblaua de a crede în accentul implacabil al legilor economice, dar nu oricum, ci sub patrafirul pocăinței hristice. Asemenea gînditori își fac o manie din invocarea pîrghiilor infailibile care împing istoria spre un singur deznodămînt, cel al întronării mîntuitoare …

Născut sub o zodie prielnică, Albert Camus primea Nobelul în Literatură în 1957, dar, cum avea el însuși să mărturisească la Stockholm, în cadrul ceremoniei de decernare, simțea prea bine că nu-l merită. În plus, nu avea decît 44 de ani, vîrstă de-a dreptul fragedă pentru un premiu care, potrivit cutumei, avea darul de a …

Lactanţiu e apologet, adică jumătate de creştin de-a călare pe jumătate de păgîn, în virtutea unei încrucişări bizare: în pielea barbarului cu convingeri politeiste s-a înfipt căpuşa credinţei bolînde în învierea lui Iisus. Un asemenea barbar stă cu un picior în filosofia greacă şi cu celălalt în literatura latină, arta lui fiind de a le …

Curtoazia de a-ți elogia profesorii ține de o cutumă inveterată în spațiul universitar, iar interbelicul nu duce lipsă de volume mustind de encomii închinate dascălilor de prestigiu. De pildă, în 1938, logicianului Ion Petrovici colegii i-au dedicat un ditiramb intitulat Omagiu profesorului Ion Petrovici, în paginile căruia Camil Petrescu, la insistențele lui N. Bagdasar, a …

Sunt scriitori cărora literatura, în ciuda rolului beletrist de desfătare a gustului, nu le mulțumește pofta de mistere pioase. O umoare dornică de trăiri subtile le șoptește că răsfățul estetic nu e îndeajuns. Și atunci pornesc în escapade fistichii prin meandrele obscure ale tradițiilor orientale. Sătui de tropi amăgitori, ei vor gustul cert al tainei …

A te bucura de savoarea unui vin nobil e trăire estetică? Iată obsesia în jurul căreia se învîrt eseurile din volumul O mare de vin și un strop de filosofie, pentru a cărui alcătuire coordonatorul Fritz Allhoff a adunat opiniile a peste 20 de autori aflați în cunoștință de cauză. Prin „cunoștință de cauză“ înțeleg …

E un abuz ca, vorbind despre Montaigne, să-l categorisești drept filosof în sens tare. Francezul nu are patima schemelor abstracte, cum n-are nici înclinația ca, descărnînd lumea, s-o reducă la scheletul unor concepte seci. Iar a-l tămîia drept „cel mai mare filosof al Occidentului iudeo-creștin“, cum face Michel Onfray în prefața Eseurilor (în noua traducere …

E o stare nesuferită ca, scriind cu sentimentul unei pierderi ireparabile, să știi că niciodată nu va mai fi ca înainte. E chiar mina cu care Paul Valéry își scrie meditațiile din volumul Criza spiritului. Poetul trage după sine o morgă tracasată, fiind încredințat că, în istoria Occidentului, ceva s-a stricat definitiv. Un ton sumbru …

Adrian Niță e din rîndul nemulțumiților care nu se împacă cu declinul filosofiei. Gîndul că disciplina conceptelor e pe ducă îl scoate din sărite, de aceea caută rețete spre a-i resuscita vigoarea pierdută. E drept, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, un lung prohod a fost îngînat la căpătîiul filosofiei, iar ferparele vestindu-i …

Cînd armele cîntă, muzele tac. Inter arma silent musae. Dictonul pare a fi adevărat în orice împrejurare în care spiritul e subjugat de zeul războiului. Cu atît mai mult în cazul științei, a cărei vocație universală trece peste margini de tranșee, peste granițe de țări sau peste învrăjbiri ancestrale. Iată de ce omul de știință …

Cine vorbește despre destin împărtășește gîndul subînțeles că nu a fost ocolit de el. Căzuții, ratații sau naufragiații sorții nu-și vor pune în veci problema. Cine face blat cu propriul destin își taie posibilitatea de a se pronunța asupra lui. Ceea ce înseamnă că singura competență în materie de destin vine din certitudinea că deja …