Cu un șir de vocale al căror iz oriental ți se întipărește în minte grație amestecului de aliterații în care satîrul capuchehaiei se amestecă cu mirosul de icre al cherhanalei, Pavel Chihaia e un nume cu răsunet minor în cultura română. De vină nu e atît lipsa înzestrării, cît mai degrabă caracterul a cărui fixație …
Titlul romanului Alinei Pavelescu, Sindromul Stavroghin (Humanitas, București, 2019), orientează inevitabil lectura. Cine nu-și amintește de cel mai rafinat, mai emblematic dintre posedații dostoievskieni, Stavroghin, în care-și reflectă demența hiperversatilul Verhovenski sau misticul Kirilov? Căutând fibra demonică a persoanjelor Alinei Pavelescu te întâlnești mai degrabă cu Gogol, cu expresiile balcanice, reflexe îndepărtate sau mai precis …
Cuvîntul cotidian. Vocalize în La Ma Major (Editura Junimea, 2019) este al șaselea volum, dintr-o serie începută de Gheorghe Schwartz în anul 2014, un ciclu epic despre utopiile și distopiile lumii de azi; cartea recentă e un manual despre manipularea prin mass-media, tipărite și electronice, plecînd de la o știre de tabloid sau de la …
Relativa uitare a lui Zaharia Stancu, azi, se datorează mai puțin angajamentului său politic de după 1944, cât supralicitării editoriale a prozei din ciclul Desculț. O fi colindat romanul respectiv lumea „în sandale de aur” (cum spuneau, în epocă, toți cei care doreau să-l flateze pe influentul președinte al Uniunii Scriitorilor), însă acasă nu mai …
Copil, inevitabil, al secolului vitezei și cosmopolitanismului, dar și visător incurabil, cu încuibate lecturi de rit romantic, Adrian Sângeorzan e un confesiv lucid, care se simte precum peștele în apă cartografiind, simultan, fantasmele proprii și pe cele ale planetei. Parte din apertura gândurilor duse prin versuri s-ar deduce, biografic, din statutul său de româno-american (volumul …
Știam de mult despre reveria sentimental-livrescă pe care o cultivă Gheorghe Grigurcu cu gândul la Transilvania, la Cluj. Asta și fiindcă am încercat – încă din copilărie, de când mama ne cânta uneori, serile, cântece interzise precum „Clujule, măi Clujule…” și „Lung e drumul Clujului…” – să înțeleg de ce era atât de special acest …
Peste cincizeci de ani de poezie și aproape douăzeci și cinci de volume purtând semnătura lui Petre Stoica se cuprind – fie și selectiv – în antologia Singurătatea noblețele ei. Meritul pentru alcătuirea ei îi revine lui Marius Chivu, autor și al unei prefețe mai degrabă naive, de începător în procesul lecturii creației poetice a …
Eugenia Popescu-Judetz, „Dimitrie Cantemir, teoretician și compozitor de muzică turcă”, București, Ed.Curtea veche, București, 2018, 256 pag. Dimitrie Cantemir, „Curanus. Collectanea Orientalia. De muro Caucaseo, București”, Fundația Naționalã pentru Știință și Artă, 2018, 1274 pag. Dimitrie Cantemir este încă parte a studiilor de istorie a literaturii și culturii române, la Facultățile de Litere din țară …
Cînd o temă deprimantă e descrisă pe ton mucalit, rezultatul e un volum precum Depozitul de bătrâni. Cele 11 bucăți de proză sunt tot atîtea scheciuri cu temă fixă: o suită de personaje decrepite își contemplă mizeria vîrstei și nu o pot face decît plîngînd pe seama tinereții pierdute. Spectacolul e rupt dintr-un ospiciu înțesat …
Oricât s-ar ascunde, fericirea nu scapă de Lavinia Bălulescu (n. 1985). La mine-n cap, romanul de-acum șase ani, acționa psihopatia căutării ei în fantasmele unei iubiri inegale. Purtând numele unei cârciumi reale, Terasa Fericirii este o colecție de schițe jurnalistice despre Bucureștiul unei optimiste fără leac. Citind textele, nu poți să nu invidiezi câte i …
Parte din minunatul Ce-ai cu mine, vântule? (1937), poemul în proză Marginea indica preocuparea lui Arghezi pentru experimentul dezvăluirii. Îngrădit, un banal petec de curte împinge copiii și animalele mereu spre margini. Concluzia de aici putea fi lesne extinsă României totalitare: „Am înțeles atunci, târziu, că împrejmuirea nu trebuia făcută și că un loc dezgrădit …
Tema predilectă a poetei Simona-Grazia Dima: o confruntare stăruitoare cu materia existențialului, însă una lipsită de violență, devenită aproape o rutină. Ca și cum și-ar fi vîrît mîinile într-un aluat îmbelșugat pe care se străduiește să-l frămînte: „Am ridicat de jos ceva ca o nucă/ și mi-a părut rău, dar era prea tîrziu:/ un lucru-ngrijorător …