Cuvîntul cotidian. Vocalize în La Ma Major (Editura Junimea, 2019) este al șaselea volum, dintr-o serie începută de Gheorghe Schwartz în anul 2014, un ciclu epic despre utopiile și distopiile lumii de azi; cartea recentă e un manual despre manipularea prin mass-media, tipărite și electronice, plecînd de la o știre de tabloid sau de la „jurnalul de la ora cinci“, care, intrînd în uriașul mecanism de prelucrare, într-un hățiș de ipoteze, acuze, anchete, „breaking news“, comentarii, talk-show-uri, polemici, se transformă într-un caz, întîi local, în cartierul Lacosta din anonima localitate Băltuțan, apoi, național, deplasînd ochiul uraganului către capitala Republicii Vandana de Sud, în sfârșit, internațional, provocînd conflicte diplomatice ori iminent militare cu republica „soră“ Vandana de Nord, o reuniune internațională în Insulele Guru Guru, ba chiar o sesiune ONU etc.: „Un grup de copii din cartierul Lacosta, jucîndu-se pe pajiștea de lîngă rîu și nimerind cu mingea în apă, au dat de un cap de om plutind printre niște ramuri desprinse din sălciile plîngătoare de furtuna din dimineața zilei. Chemată la fața locului, poliția a început cercetările, însă pe copii experiența aceasta ar putea să-i afecteze toată viața, după cum a afirmat psihologul dr. Romulus Rocan“: aceasta este știrea apărută în ziarul „Vocea Liberă“ din Băltuțan, care amenință să tulbure ordinea mondială. În fond, Gheorghe Schwartz, plecînd de la premisa că mass-media, asemeni absurdului, „ne invită fie la o tristețe soră cu spaima în legătură cu ceea ce ne așteaptă, fie la un optimism debordant în legătură cu ceea ce niciodată n-o să vină“, trece în ficțiune analizele din cercetarea pe care va fi făcut-o în volumul Politica și presa. Reprezintă mass-media a patra putere în stat?, apărut în anul 2001. Alegînd „gama optimistă“, cu un umor robust, suculent, prozatorul se lansează în fluxul vocalizelor epice însoțindu-se cu expertiza sociologului și psihologului, care văd aici, în cazul particular de la Băltuțan, o ilustrare a modului cum se propagă prin mass-media, o știre conflictuală în cercuri concentrice, în timp real, ieșind din cunoscuta „umflare a unor știri“ doar în vederea obținerii senzaționalului și a vînătorii de rating, pentru a depăși locul faptei, țara, devenind universal virale; și, ca orice profesor serios, aplicat, Gheorghe Schwartz purcede la comparații și generalizări: „Ajunge să se oprească un om în mijlocul drumului și să privească atent cerul pentru ca și alții să se uite spre punctul unde privește primul. Iar cînd atîta lume blochează bulevardul, toată mulțimea încremenită cu fața în sus, această contagiune poate naște neplăceri. Nu se știe ce l-a făcut pe primul să se oprească pe carosabil și să stea cu ochii ațintiți în văzduh, dar n-ar fi fost exclus ca acel om să fi simțit un pericol în tării, așa că și alții se simt amenințați. Și încurcă circulația. Apoi sosește poliția să disperseze mulțimea adunată. Fapt care se lasă cu proteste, cu îmbrînceli, cu tot mai mulți implicați. Cu tot mai mulți. Cu alte îmbrînceli, cu alte proteste, cu arestări, cu presa relatînd în direct, filmînd, strîngînd dovezi. Opoziția agitîndu-se, strigînd că au fost încălcate grosolan drepturile elementare ale omului, cerînd demisii la vîrf. Cercurile concentrice se lărgesc tot mai mult. «Datorită mijloacelor moderne de comunicare, multe evenimente sunt recepționate în cercuri concentrice chiar în timp real», după cum a scris atît de explicit Michael Blauspritzan în cartea sa Pe căile științei. Cine să mai fie interesat de ce i s-a năzărit cuiva să se oprească în mijlocul carosabilului ca să scruteze cerul?“.
Cazul senzațional al Capului fără Trup de pe rîul Băltuța demontează, mai întîi, un model epic, de-acum clasic, oferind „distopia“ locului unde nu se întîmplă nimic sau a tîrgurilor unde se moare; orășelul Băltuțan din Republica Vandana de Sud, prăbușit în liniștea provinciei patriarhale, ocupă brusc primele pagini ale cotidianelor locale, naționale și mondiale – devine, într-adevăr, cuvîntul cotidian –, livrînd subiectul fierbinte, „incendiar“, al programelor de radio și televiziune, ocupînd autoritar rețelele de socializare de pe internet: narațiunea crește din înșiruirea, într-o logică fără cusur, în dinamica unor cercuri concentrice, a știrilor și comentariilor citate din mass-media, vreme de un an, cu angajarea în polemici aprinse a autorităților locale și centrale, ziarelor, televiziunilor, politicienilor, analiștilor și martorilor, procurorilor, polițiștilor, puterii și opoziției, învățătorilor (de la școala unde învață copiii care au făcut macabra descoperire), liderilor celor trei puteri care guvernează lumea lui Gheorghe Schwartz, președinților țărilor surori Vandana de Sud și Vandana de Nord. Seria neîntreruptă a știrilor, comentariilor, comunicatelor din partea Procuraturii, Poliției, Primăriei, Ministerului Public, Parlamentului e, într-o altă ordine, un inventar quasi complet al figurilor retorice folosite în tehnica manipulării și fidelizării publicului (cititor, telespectator, ascultător de radio, privitor mereu implicat): imprecația, acuza fățișă, întrebarea retorică, insinuarea, discursul puterii și al opoziției, în cheie electorală, într-un jihad neiertător, pamfletul, dar, mai ales, înjurătura groasă, atacul la persoană, calomnia, stereotipiile scenaritei, cu „agenturili“, cu „anumite forțe străine interesate de a ne slăbi atît de tare, încît să devenim o pradă ușoară pentru o ocupație economică totală“, culminînd cu o conspirație mondială a „mafiei iudeo-masonice universale“, apar mitingurile electorale și de protest, vin jandarmii, se iau măsuri speciale de securitate, în piața din Băltuțan, care se numește „Baron Münchhausen“, se adună reprezentanți și susținători ai partidelor politice, care dau „lupte grele“, unii cerînd demisia guvernului și primarului, ceilalți acuzînd o „lovitură de stat“, se cer alegeri anticipate, apar aprinse conflicte diplomatice și, mai mult, e amenințată pacea mondială.
Sub torentul știrilor, comentariilor, comunicatelor, într-o zarvă generalizată sînt, iată, „apele liniștite“ ale afacerilor de tot felul; cazul Capul fără Trup salvează de la faliment cele două hoteluri și trei pensiuni din Băltuțan, un important nod de cale ferată, unde dau năvală ziariști, curioși, turiști, străini care caută (și) delicioasele prăjituri de ciocolată „Capul fără Trup“ de la Cofetăria Blauspitz, cîntate de îndrăgitul Roro pe Radio Autostrada („Te invit la un cap fără trup,/ doar trupul tău cunosc!“), iar protagoniștii aprigelor lupte politice și de presă își împart, în discretul salon de onoare al Cofetăriei Bismarck & Fiii, banii, „hălcile“ de publicitate. Aceasta este fața ascunsă a războaielor din mass-media, ne învață sociologul și psihologul și ne povestește prozatorul Gheorghe Schwartz care, în toată impresionanta sa bibliografie, explorează condiția umană: unde sînt oamenii (cititori, telespectatori, internauți) în „haosul din țară“ și în dihonia generală, cărora le nasc un caz mereu neelucidat, cercetat „in rem“ ani în șir, în anchete ale Procuraturii, care nu se mai sfîrșesc? Iată: „Oamenii au început să se simtă ca într-un asediu, răul putea să pătrundă oricînd printre ei“. Rostogolirea știrilor, a vocalizelor în gama unui optimism scrîșnit, oferă glazura, epicul cărții lui Gheorghe Schwartz; pauza de respirație între vocalizele strigate/ cîntate e, însă, mai importantă pentru ceea ce s-ar putea numi mesajul lecțiilor de manipulare prin mass-media: tăcerea distopiei se instalează la fel de abrupt pe cît va fi fost tunetul cazului din Băltuțan: „La 8 octombrie ora 00, ecranele televizoarelor au rămas albe. Promisiunea lui Brah în legătură cu dezvăluirea marelui mister ale legăturii dintre cazul «Capul fără Trup» din Băltuțan, savantul Roman Postdubal (tot din Republica Vandana de Sud), cinci țări africane și consecințele probabile ale tuturor acestor elemente asupra viitorului imediat a rămas neîmplinită: milioanele de stimați privitori nici măcar n-au apucat să vadă dacă interminabilul calup de publicitate a luat sau nu sfîrșit. La 8 octombrie, ora 4 și 32 minute AM, s-au întrerupt și emisiunile posturilor de radio, cu excepția celor locale. Populația lumii nu mai avea acces decît la ipoteze. Nimeni nu putea afirma cu certitudine dacă parașutiștii lunetiști au pătruns sau nu în Republica Vandana de Sud. Așa că nimeni nu știa la ce consecințe directe trebuie să se aștepte“. Toată hărmălaia se risipește ca un fum, televiziunile prin cablu, radio-urile, internetul se năruie în întuneric, haosul trece în istorie, fiecare rămîne fără certitudini, cu spaimele din ipotezele sale pe care nu le mai poate „verifica“ cu nimeni: iar mesajul e doar unul: „Singura șansă supraviețuire a omului ingenuu în asemenea momente grele este să ia istoria de la capăt!“.
Admirabilele Vocalize ale lui Gheorghe Schwartz trebuie citite în dublul lor registru: în subtilitatea și adîncimea percepției realului prin filtrul psihologului și sociologului, dar și în farmecul poveștilor unui ficționar din elita prozatorilor noștri de azi.