Este evident că trăiam astăzi altfel decât cei care ne-au precedat, și nu mă gândesc la generația celor care au trăit Primul Război Mondial, acum o sută de ani, ci chiar la părinții noștri, care ne-au transmis ceva din modul lor de a exista, de a se îmbrăca sau comporta. Dar ce gândeau putem doar …
Substantivul comun autocritică existase dintotdeauna în limba română cultivată, dar utilizarea lui rămăsese redusă și specializată, eventual, la stilul juridic: vorbitorul obișnuit de română putea să nu-l folosească nici măcar o singură dată în viață. Iată însă că, odată cu instalarea comunismului la noi, autocritică și-a sporit exponențial uzul, iar încărcătura politică atașată acestui termen …
Scriind mai demult, în cadrul rubricii de față, despre primele două cărți din seria de postume ale lui Cioran, scrise în limba română și editate de Constantin Zaharia (Îndreptar pătimaș II și Despre Franța, 2011), remarcam neobișnuitul situației de a citi o carte „nouă“ la atâta timp de la trecerea autorului la cele eterne. După …
O lectură instructivă oferă volumul Viața trece ca un glonț, subintitulat Me moriile unui reporter BBC și semnat de Dorian Galbinski, mai cunoscut ascultătorilor de radio BBC –secția în limba română ca Dorian Galor. Într-un interviu realizat de Cristian Pătrășconiu și apărut în România literară, la întrebarea dacă asemenea pseudonime erau o formă de protecție, …
După consistenta carte a lui George Ardeleanu dedicată lui Nicolae Steinhardt, în 2009, mi-a fost greu să-mi imaginez că cineva ar mai putea scrie major despre subiect. Monografia dădea impresia de exhaustiv, ceea ce și era, căci demersul monografic chiar asta intenționase, să dea un portret cvasi-complet unui autor de primă mărime, a cărui postumitate …
Urbanitatea și politețea lui Mircea M. Ionescu sînt cuceritoare și aproape îi umbresc scrisul, ceea ce este uimitor la un autor atît de neobosit, pătimaș atașat pieselor sale, cărora mă mir că le mai știe numărul. În anii 1970, cînd urmăream, băiet fiind, fotbalul, îi auzeam vocea inconfundabilă comentînd meciuri televizate. Era în top, alături …
Cafeneaua Fialkovski, Kübler, terasa Oteteleșanu, cafenelele Capșa și Corso și Café de la Paix, întemeiate fie de un polonez, de un aromân, un evreu sau un grec ar fi rămas, cu siguranță, simple debite de cafea – fie ea șvarț, turcească sau marghilomană – dacă nu ar fi ajuns să fie frecventate de elita, de …
Deși Matei Vișniec aparține biologic generației optzeciste (n. 1956). Deși a fost membru al Cenaclului de Luni și a citit cu ocazia ultimei reuniuni în iunie 1983 vestitul său poem Corabia, provocînd prin asta chiar desființarea Cenaclului (Nicolae Manolescu, în Istoria critică, explicitează împrejurarea), Vișniec este mai degrabă periferic, dacă nu exterior „poeticii“ optzeciste. Nimic …
Există o literatură foarte bogată despre București, orașul de azi dar și cel de ieri, și ea sporește mereu pentru că istoria și viața orașului este organic legată de aceea a țării și a fiecărui cetățean: capitala ne reprezintă în general, pe cei vechi pe malurile Dâmboviței ca și pe cei abia veniți, de oriunde …
Anul trecut s-au împlinit 20 de ani de la despărțirea de Mircea Zaciu, iar anul acesta Ion Pop va împlini, la 1 iulie, frumoasa etate de 80 de ani. Nu cred că se putea găsi o modalitate mai potrivită de a uni cele două cifre rotunde, decât editarea amplei corespondențe dintre ei. Cu atât mai …
Ioana Nicolaie face parte dintr-o generație de autori, încă-tineri, care au trăit comunismul „pe pielea lor“. Asta s-a întâmplat în copilăria lor și într-o pubertate al căror fundal l-a constituit ceaușismul târziu și senil, un totalitarism de tip asiatic, de factură personală și familială. Decrețeii din această generație (ei înșiși apăruți pe lume în urma …
A apărut la Editura Creator volumul Carte cu scriitori. 24 de interviuri semnat de scriitorul brașovean Laurențiu-Ciprian Tudor. Volumul cuprinde, pe lângă interviuri, și patru anchete literare.Scriitorii din cartea lui Laurențiu-Ciprian Tudor au ajuns la Brașov, datorită unor evenimente culturale: lansări de carte, festivaluri, întâlniri literare, prilej pentru autor de a-i invita la destăinuiri pentru …
