Cafeneaua Fialkovski, Kübler, terasa Oteteleșanu, cafenelele Capșa și Corso și Café de la Paix, întemeiate fie de un polonez, de un aromân, un evreu sau un grec ar fi rămas, cu siguranță, simple debite de cafea – fie ea șvarț, turcească sau marghilomană – dacă nu ar fi ajuns să fie frecventate de elita, de boema bucureșteană. La drept vorbind, renumele cafenelelor de aici a fost dat de personalitățile (fie ei poeți, prozatori, critici, epigramiști, muzicieni, actori, pictori) care le-au vizitat și le-au întreținut atmosfera. În decurs de mai bine de șapte decenii, în cafenelele bucureștene s-au apărat principii, s-au înfruntat orgolii și s-au etalat cele mai fascinante minți și talente. Erau frecventate de o lume pestriță, compusă din singuratici, arțăgoși, binedispuși, egoiști, lingușitori, originali sau pezevenghi, iar în contextul lor s-au întrunit cenacluri literare, redacțiile unor ziare, s-au creat animozități literare, dar și prietenii trainice.
Volumul la care ne referim – semnat de Maria-Magdalena Ioniță –, scris cu eleganță și bine documentat (beneficiind inclusiv de condiții grafice excelente), reprezintă mai mult decât o descriere și o încadrare cronologică a celebrelor cafenele bucureștene. Este – date fiind sursele pe care autoarea le studiază (opere literare, scrisori, presa timpului, fragmente de jurnal) – o adevărată istorie a boemei autohtone și o rememorare ingenioasă a atmosferei de altădată. Și fie că ele imită modelul francez (Le Procope) sau pe cel vienez (Sacher), în descrierea lor, autoarea a păstrat individualitatea și atmosfera prin care acestea s-au făcut remarcate în epocă, pentru că nu poți evoca lumea cafenelelor bucureștene, lumea Micului Paris, fără a păstra originalitatea fiecăreia în acest univers aromat. Dincolo de efervescența creatoare din interiorul lor, le unește faptul că toate au existat cândva pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoșoaiei, artera de promenadă a Micului Paris. În plus, dacă aruncăm un ochi în creațiile lui Arghezi, Cioculescu sau caricaturistul Neagu Rădulescu – care au surprins rolul cafenelelor bucureștene în mod special în perioada interbelică – putem reconstitui un adevărat fenomen (susceptibil de a fi teoretizat), acela al cafenelei literare bucureștene. Mai mult decât atât, cafeneaua a fost, prin excelență, locul simboliștilor, spațiul lor de creație, întrucât „ei și-au fixat printr-o rechiziție certă și bine păzită doctrinar, o scenă pe care și-au expus ideile. Scena simbolistă nu e nimic altceva decât cafeneaua, devenită literară.“ (Minulescu).
La Fialkovski – care, „nu mai era o cafenea, ci ajunsese o adevărată instituție“– o bună parte dintre ocupanții mesei lungi, din mijloc, supranumită „masa literaților“ erau: Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Cincinat Pavelescu, Constantin Nottara, Alexandru Macedonski, George Sion, A. D. Xenopol. S-a închis în anul 1898 și, odată cu ea, a dispărut și toată atmosfera fascinantă creată de această lume. Cafeneaua Kübler – care „reprezenta un fel de Curte supremă care condamna fără milă aproape tot restul activității omenești“ (Minulescu) – fusese deschisă în 1856 și funcționa pe Podul Mogoșoaiei la parterul Hotelului Imperial. Era frecventată de Iorga, Rebreanu, Gârleanu, Vlahuță, Dărăscu, Steriadi, Luchian, Iser, și aici a fost locul în care Macedonski a înființat cercul „Literatorul“ și în care a citit și răutăcioasa epigramă la adresa lui Eminescu. Cafeneaua Oteteleșanu – sau, „afumătoarea de vorbe“ – frecventată de mulți scriitori, actori și plasticieni ca Șirato, Paciurea, a fost un loc al boemei, din păcate, cu o viață destul de scurtă. A funcționat în jurul anului 1900 și mulți din cei care au animat atmosfera de aici fie au pierit pe front, fie și-au îndreptat preferințele spre alte cafenele unde a funcționat boema literară, precum Capșa (căreia autoarea i-a consacrat și o monografie), Café de la Paix și, mai târziu, Corso.
Nu exiști în boema bucureșteană dacă nu îți faci apariția și pe la cafenea. Arghezi postulează statutul pe care îl poți etala acolo – în fond, spune poetul, „Dacă ești prost la cafenea, e imposibil să fii deștept altundeva!“