Sinteză realizată din surse deschise de Cristian Pătrășconiu Laureatul Nobel pentru Literatură din 2010 a fost ales membru al Academiei Franceze în luna noiembrie 2021. După mai bine de un an, în 9 februarie 2023, el a devenit oficial membru al prestigioasei instituții. Este primul membru al așa-numiților Immortels (Nemuritori), fără ca vreuna dintre cărțile …
S-a scurs deja aproape un an de la debutul agresiunii militare a Federației Ruse asupra Ucrainei, iar confruntările continuă, cu intensitate diferită, de-a lungul liniei frontului, provocând numeroase victime umane (inclusiv civile), teribile distrugeri, dezrădăcinări și dezastre umanitare, mișcări de populație. În dimineața zilei de 24 februarie 2022, cetățenii Ucrainei (și nu doar ei) s-au …
Era, pe când nu se zărea… vreau o rublă! Nu, să nu-mi spuneți că m-am prostit, că mi-am pierdut uzul rațiunii, că nu pot să nu am un dinte împotriva rușilor (foști sovietici), că ne-au sechestrat tezaurul, că au sfâșiat hălci mari din trupul țării, că ne-au adus holera aia (sau ce-o fi fost) roșie …
În 2015, istoricul belgian Idesbald Goddeeris a publicat un studiu despre flexibilitatea identității europene, arătând cum ideea unei Europe răsăritene izolate și nedezvoltate nu a existat până în secolul al XVIII-lea în lumea occidentală. Până atunci Europa s-a perceput ca fiind divizată după o linie ce despărțea sudul de nordul barbar, acela de unde, în …
Volumul lui Sverker Johansson, Zorii limbajului, este o carte despre ceea ce ne face unici în univers, despre miracolul apariției limbajului. Autorul pornește de la ideea că nimic din ceea ce definește ființa umană nu poate fi comparat cu limbajul, acesta reprezentând cheia apariției umanității. Studiul este structurat în trei părți: Despre limbaj, Despre origini, …
În interesanta panoramă a literelor franceze din secolul XXI, activitatea sciitorului Olivier Peraldi – poet, romancier, eseist, autor de literatură pentru copii – se distinge prin originalitatea sa, manifestată atât prin varietatea temelor abordate, cât și prin mesajul de actualitate al unora dintre lucrările sale, precum și printr-o fericită conlucrare artistică multidisciplinară cu artiști, graficieni, …
În 2022 ne-a părăsit, la vârsta de 82 de ani, cunoscuta medievistă italiană Chiara Frugoni, autoare a peste treizeci de volume de autor, între care și câteva de ficțiune, ca și a multor altele la care numai a colaborat (dicționare, culegeri de studii) sau pe care le-a coordonat. S-a impus printr-un mod propriu, extrem de …
Numele lui Matteo Strukul este direct legat de romanul istoric italian. Padovanul licențiat în Drept și doctor în Drept european este autorul unei opere recunoscute și apreciate în Italia, incluzând tetralogia dedicată familiei Medici, dar și romanele avându-i ca protagoniști pe Casanova ori Michelangelo, traduse deja în română. El este, totodată, și directorul artistic al …
Giuseppe Stabile (1970–2022) a fost o figură solitară, aproape unică în românistica din Italia. Firea lui închisă și specializarea riscantă în domeniul de cercetare ales l-au plasat într-o postură orgolios singulară în cadrul unei discipline pe care a iubit-o și onorat-o ca puțini alții, departe de rezultate cu efect facil, care duce însă la studii …
Nu-l pot evoca pe Silvio Guarnieri fără să-mi răsară în minte privirea lui ageră, o fizionomie care respira dinamism şi cordialitate. Guarnieri e un nume care pentru noi românii evocă povestea unei prietenii îndelungate şi preţioase. Am avut privilegiul să-l cunosc personal, fiind desemnată de Ministerul Învăţamântului să-l însoţesc în vizita oficială făcută, în 1966, …
Premiul Nobel care i-a fost decernat în 1911 lui Maurice Maeterlinck (29 august 1862, Gand, Belgia – 6 mai 1949, Nisa, Franța) este încununarea unei opere polimorfe, de poet, dramaturg, eseist și traducător, o operă care a inspirat alte mari figuri ale culturii universale, precum: Rilke, Musil, Pessoa, Breton, Gracq sau Artaud. Este meritul lui …
Horst Samson s-a născut în 1954 – pe când familia sa fusese deportată în Bărăgan în cătunul Salcâmi, construit din nimic de harnicii șvabi bănățeni. După doi ani, familia s-a putut reîntoarce în satul natal Teremia Mică, numit de când lumea Albertflor de către șvabi. A funcționat scurt timp ca profesor la Buziaș, după care …
