Sinteză realizată din surse deschise de Cristian Pătrășconiu
Laureatul Nobel pentru Literatură din 2010 a fost ales membru al Academiei Franceze în luna noiembrie 2021. După mai bine de un an, în 9 februarie 2023, el a devenit oficial membru al prestigioasei instituții. Este primul membru al așa-numiților Immortels (Nemuritori), fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în franceză. Printre alte distincții, a fost laureatul Marelui Premiu Ovidiu, la Festivalul „Zile și Nopți și Literatură“ de la Olimp, acordat de Uniunea Scriitorilor din România.
La data la care a fost ales membru în Academia Franceză, Mario Vargas Llosa împlinise deja 85 de ani și acest fapt nu era, cel puțin aparent, de natură să fie în favoarea unui pretendent la rangul atât de râvnit de academician francez. Aceasta, pentru că regula – care, iată, deja a admis o excepție – este, din 2010 încoace, aceea că un candidat la această poziție trebuie să aibă mai puțin de 75 de ani.
Primire cu rumoare și majoritate largă de voturi
Interesant este, pe de altă parte, amănuntul că, în privința naționalității celor care pot intra în Academia Franceză (în care, à propos, pentru aproape un sfert de secol, și anume, între 1970 și 1994, a fost membru și Eugen Ionescu – până la ora actuală, singurul membru de origine română al acestei instituții) nu există nicio regulă. În 9 februarie, așadar, în cadrul unei ceremonii oficiale, Mario Vargas Llosa a devenit membru cu acte în regulă – și aceasta, chiar în condiții neobișnuite, marele scriitor peruan fiind primul membru acceptat în rândul Nemuritorilor fără ca vreo carte dintre numeroasele sale volume publicate să fi fost scrisă în limba franceză. De asemenea, odată cu primirea scriitorului peruan (care însă trăiește de mai mulți ani în Spania), instituția-etalon pentru Literele franceze mai consemnează o premieră: Mario Vargas Llosa a devenit primul hispanic primit în Academie. Chiar dacă a fost o candidatură care a stârnit (și) unele rumori publice – din considerentele menționate mai sus –, în cele din urmă, acceptarea lui Mario Vargas Llosa a fost dacă nu (aproape) unanimă, atunci cu siguranță una foarte largă: în favoarea sa au fost 18 voturi, unul împotrivă, un vot în alb și alte două nule. Un (alt) detaliu: Academia Franceză – instituție venerabilă înființată în 1635 de Cardianalul Richelieu – numără 40 de fotoliu. Mario Vargas Llosa este cel mai recent membru plin al acestei instituții. El nu este însă primul străin care intră în Academia Franceză. În 1971, a fost admis Julien Green, cel care nu și-a luat niciodată cetățenie franceză; în 2013 a fost admis și scriitorul canadiano-haitian Dany Laferrière. Ambii însă au scris mai multe dintre cărțile lor în franceză; Mario Vargas Llosa, însă, pe niciuna direct în limba franceză.
Discurs cu puternice accente politice
Așa cum se obișnuiește, un nou venit în Academia Franceză ține un discurs – un laudatio, mai precis – despre predecesorul său. Despre Michel Serres (1930-2019), el însuși membru de vază al acestei Academii, a vorbit Mario Vargas Llosa –pentru acest discurs, Llosa a primit ajutorul traducătorului său francez, Albert Bensoussan. I-a citat, cu această ocazie, pe Gustave Flaubert, Victor Hugo, Emile Zola sau Jean-Paul Sartre, făcând un elogiu (încă un elogiu) binemeritat romanului și legând condiția de existență plenară a acestuia de o societate deschisă: „Romanul va salva democraţia sau se va adânci odată cu ea şi va dispărea.“ De la reverența pe care o face în fața romanului, discursul de primire în Academia Franceză a lui Mario Vargas Llosa a glisat către accente polemice & politice: „El va rămâne mereu – cum te poţi îndoi de asta? – această caricatură pe care ţările totalitare ne-o vând drept romane, dar care există doar după ce au trecut prin cenzura care le mutilează, pentru a susţine instituţii fantasma gorice cu trăsături similare democraţiei, aşa cum ne dă exemplu Rusia lui Vladimir Putin.“ Și, tot cu același prilej, direct despre Putin, ca adversar al libertății: „Îl vedem atacând nefericita Ucraină în timp ce are surpriza secolului când această ultimă naţiune îi rezistă, în ciuda superiorităţii sale militare, a bombelor sale atomice şi a multitudinii sale de trupe.“ În această teribilă confruntare regională – cu vaste implicații globale, în fond – la care s-a referit explicit scriitorul – dar și spectatorul angajat – care este Mario Vargas Llosa, e sănătos să gândim, sugerează marele romancier peruan, în această direcție: „La fel ca în romane, aici cei slabi triumfă asupra celor puternici, pentru că dreptatea cauzei lor este infinit mai mare decât a celor din urmă, presupus puternici. Ca şi în literatură, lucrurile se fac bine şi confirmă o justiţie imanentă care nu există, trebuie să o spunem?, decât în visele noastre.“
Mario Vargas Llosa a emigrat la Paris, pe când avea 23 de ani, în anul 1959. A lucrat chiar vreme de 7 ani pentru radiodifuziunea franceză. Când, la Lima, în țara sa natală, era student „am aspirat în secret să fiu scriitor francez. Eram convins că este imposibil să fii scriitor în Peru, o ţară fără edituri şi puţine librării“. Un amănunt de culoare: la ceremonia de primire în Academia Franceză, Mario Vargas Llosa a vrut neapărat să îl aibă alături de Juan Carlos, fostul Rege al Spaniei. Juan Carlos trăiește din 2020 în Emiratele Arabe Unite, ca urmare a unei suite de scandaluri de corupție din țara sa, care l-au împins în cele din urmă să aleagă exilul. Încă un detaliu interesant: în Academia Franceză, precedentul scriitor laureat cu Nobel (Mario Vargas Llosa a primit râvnita distincție în 2010 – pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului“) a fost François Mauriac – Nobel pentru Literatură în 1952, ales în Academia Franceză în 1933 și mort în 1970. Cea mai mare parte a vastei opere literare a lui Mario Vargas Llosa se poate citi în limba română în cărțile publicate – nu puține, cu mai multe ediții deja – la Editurile Humanitas și Humanitas Fiction.