Premiul Nobel care i-a fost decernat în 1911 lui Maurice Maeterlinck (29 august 1862, Gand, Belgia – 6 mai 1949, Nisa, Franța) este încununarea unei opere polimorfe, de poet, dramaturg, eseist și traducător, o operă care a inspirat alte mari figuri ale culturii universale, precum: Rilke, Musil, Pessoa, Breton, Gracq sau Artaud. Este meritul lui Maeterlinck de a fi constituit o estetică simbolistă care s-a afirmat între decadentismul verlainian și metafizica malallarméeană. Teatrul poetic, teatrul absurdului, reveria adusă pe scenă, teatrul cu virtuţi simbolice îşi au originea în dramaturgia lui Maeterlinck.
Opera: Serres chaudes (Sere calde) (1886); La Princesse Maleine (Prințesa Maleine) (1889); L’intruse (Intrusa) (1890); Les aveugles (Orbii) (1890); Pelléas et Mélisande (1893); Alladine et Palomides, Intérieur, La Mort de Tintagiles (Aladin și Palomide, Interior, Moartea lui Tintagiles) (1894); Le Trésor des Humbles (Comoara celor umili), eseuri (1896); Douze chansons (Douăsprezece cântece) (1896); Agavaine et Sélysette (1896); La Sagesse et la Destinée (Înțelepciunea și destinul) (1898); La vie des abeilles (Viața albinelor) (1901); Monna Vanna (1902); L’Intelligence des fleurs (Inteligența florilor) (1907); Ariane et Barbe-Bleue (Ariane și Barbă-Albastră) (1907); L’Oiseau bleu (Pasărea albastră), teatru (1909); Marie Magdeleine, teatru (1913); Le Miracle de Saint-Antoine (Minunea Sfântului Anton), teatru (1919); Le grand Secret (Marea taină), eseuri (1921); Le Malheur passe (Nefericirea trece), eseuri (1925); La Puissance des Morts (Puterea morților), eseuri (1925); La grande Féerie (Marea feerie), eseu (1929); La Princesse Isabelle, teatru (1935); L’autre Monde ou le Cadran stellaire (Lumea cealaltă sau cadranul stelar) (1942); Bulles bleues (Globi albaștri de aer) (1948).
Traducem câteva poeme din volumul Serres chaudes, volum în pregătire la Editura Cartex.
SERĂ CALDĂ
O, seră în mijlocul pădurii!
Ușile tale închise pe totdeauna!
Și tot ce se află sub cupola ta
Și sufletul meu semănându-ți ție!
Gândurile unei prințese înfometate,
Plictisul unui matelot în sahara,
O muzică de fanfară la ferestrele
incurabililor.
Duceți-vă prin ungherele cele mai calde!
Parcă ar fi o femeie leșinând în zi de seceriș;
Surugii așteaptă în curtea ospiciului;
În depărtare trece vânătorul de cerbi devenit infirmier.
Pândiți sub clarul de lună!
(O, nimic nu-i la locul lui!)
Parcă ar fi o nebună înaintea judecătorilor,
O navă de război cu pânzele-n vânt
pe-un canal,
Păsări de noapte pe crini,
Sunet de clopot spre amiază
(Dangătul pentru un mort!)
O fază a bolnavilor pe-o pajiște,
Un miros de eter într-o zi însorită.
Doamne Dumnezeule! când vom avea ploaie,
Și vânt și zăpadă în seră!
ORAȚIE
Aveți milă de absența mea
Pe pragul a tot ce am de gând!
Palid mi-e sufletul de neputință,
Doar albe inacțiuni măcinând.
El cu opere delăsătoare,
El pal sub rafale de plâns
Privește-n van mâinile-i goale
Cum tremură la tot ce nu-i de-ajuns.
Și-n timp ce inima-mi expiră
Eliminând visări lila
Sufletu-mi, cu tandre mâini de ceară
Un clar de lună va scălda.
Clar de lună unde străvezi crini
Îngălbeniți ai zilelor ce vin,
Clar de lună ce naște acele
Triste umbre ale mâinilor mele.
SERĂ A SPLEENULUI
În inimă spleen de-azur!
Și-o viziune mai bună,
Sub ploi de clar de lună
Visări azurii de huzur!
Spleen azuriu cum o seră
Cu pereți de sticlă verzi
Prin care sticlind străvezi
Luna răsărind severă,
Și marile vegetații
Păzind noctura uitare
Neclintită ca-n mirajul
Rozelor în adorare;
Unde ape lent se-aștern,
Lună și cer legănând
Într-un trist suspin etern,
Monoton parcă visând.
TENTAȚII
O sumbrele tentații
În miezul umbrelor mentale
Și-a flăcărilor vegetale
Cu-ale lor ejaculații
Obscure din tije obscure
În clarul de lună prea dur,
Toamne deschid ele ca-n pădure
Cu fastuosul semn de bun augur!
Și trist la ceruri suie –
Sub mucoasele înlănțuite
Și febrele odată împlinite –
Învelind luna-n chiciură verzuie.
Sacrilejul lor este o nadă
Pentru dorințe care vin încet
Sinistre ca un regret
Al bolnavilor pe zăpadă.
Sub tenebrosul lor doliu
Văd rănile bandajate
Ale spadelor încrucișate
În carnea roșie de-atât orgoliu.
Doamne, visele pământești
Vor muri în sfârșit în inima mea!
Stăpânitor a toate cum Ești,
Luminează-mi sera cea mai rea,
Și uitarea căutată-n van, nătrui
Frunzele moarte de-nfrigurare,
Cu stele pe buzele lor amare
Și măruntaiele păcatului!
CLOPOTE DE STICLĂ
O clopote de sticlă!
Stranii plante pe veci la adăpost!
Cât timp afară vântul îmi tulbură
simțurile!
Prăpăstii sufletești încremenite pe veci!
Și căldura înțărcuită spre amiază!
Și imaginile întrezărite dacă te zgâiești
prin sticlă!
Nu ridicați niciodată vreun clopot!
Mai multe au fost puse pe vechi nopți
cu lună.
Pândiți prin frunzișurile lor :
Parcă-i un vagabond pe tron,
Te gândești la corsari ce așteaptă pe iaz
Și la ființe antediluviene ce vor învada orașele.
Au fost așezate pe străvechi zăpezi.
Au fost așezate pe ploi de-altădată.
(Milostiviți-vă de aerul înțărcuit!)
Aud tapajul unei sărbători într-o duminică
de foamete,
E o ambulanță la vremea secerișului,
Și-ntr-o zi de dietă toate fiicele regelui
rătăcesc prin crânguri!
Pândiți-le maidegrabă pe cele din zare!
Cu grijă ele acoperă străvechi furtuni.
O trebuie să fie undeva o flotă enormă
prin mlaștini!
Și cred că lebedele au clocit corbi!
(Abia se zărește prin geamul jilav)
O fecioară stropește cu apă caldă ferigile,
Un grup de fetițe pântesc ermitul
în chilia lui,
Surorile mele au ațipit în adâncul
unei grote veninoase!
Așteptați luna și iarna
Pe clopotele acestea răzlețite în sfârșit
pe gheață!
Prezentare și traducere de Constantin Abăluță