Primul pinguin din viața mea a fost Apolodor, cu tot ceea ce însemna el („Cînta în cor/ era tenor“). Mulțumiri postume, Gellu Naum! Știu și acum pe de rost cîteva strofe și consider cărțile cu Apolodor cele mai frumoase volume la care am avut acces în copilărie. Aș face din ele o lectură obligatorie și …
Ne este cunoscută acea pildă formidabilă din înțelepciunea hassidică, grație căreia înțelegem că tot ce e mai important pentru om se află la doi pași de el și nu trebuie să bată coclaurile pentru a-l găsi. Dar… În parabola respectivă este vorba de un rabin din Cracovia care, având un vis repetat de trei ori, …
Încerc să descopăr acele zone ale realității românești care funcționează cum se cade sau care dau semne de reviriment. Un astfel de exemplu este, în opinia mea, televiziunea publică. După ani de zile de stagnare, de confuzie, cu un format al emisiunilor prăfuit, cu prezentatori neinteresanți și cu un conținut tot așa, de câtva timp, …
Problema inflației poetice nu e nouă în literatura română, dovadă că exploatarea acestui zăcământ aurifer imaterial atinge și astăzi dimensiunile inepuizabilului. Aceasta era și concluzia lui E.Lovinescu, cel care, în eseul Cele două coarde: lirismul și pamfletul, publicat în culegerea Epiloguri literare, apărtută în 1919, exclama până la limita ironei: „Răsună paginile Sburătorului de zumzetul …
În perioada cînd am fost elev, adică între anii 1969 și 1981, nu exista explicit un program tip „școala altfel“. Cu toate acestea, erau destul de dese ocaziile în care noi, elevii, eram „duși cu școala“ să vizităm diferite „obiective“ sau eram vizitați în clasă ori în sala de festivități de persoane care ne țineau …
N-am pus întâmplător între ghilimele primul cuvânt din titlu. Motivul se va vedea, sper, din ce voi spune mai departe. Subiectul ca atare mi-a fost sugerat de un articol al lui Andrei Cornea din „Dilema veche“ (6-12 aprilie), care consemnează o experiență (nicide – cum o …expertiză!) interesantă. Scrie Andrei Cornea: „Buimăcit de știrile din …
La începutul lui 2022 am scris în cadrul rubricii de față un articol intitulat O biografie în fărâme. Mă ocupam de primele două volume, intitulate Untold Stories, ale lui Michael Posner dedicate vieții lui Leonard Cohen. Subliniam atunci particularitatea (și originalitatea) demersului: Michael Posner nu folosea date și documente pentru a reconstitui traseul existențial al …
Cum am văzut rândul trecut, în romanul Iremediabil de Theodor Fontane, Helmuth Hulk și soția sa Christine, nobili dintr-o regiune în nordul Germaniei, care pe atunci făcea parte din regatul danez, sunt căsătoriți de multă vreme și duc o viață destul de liniștită cu toate că au temperamente foarte diferite, Helmuth fiind inventiv, agitat, spontan, …
Aproape contemporani, doi cizmari au marcat, în felul lor, trecutul României. Unul mai specific, prin produsul mâinilor sale și al minții sale, în cele din urmă, celălalt mai zguduitor și mult dincolo de meseria pe care, de fapt, nici n-a învățat-o ca lumea.Cel dintâi, Gheorghe Ene Filipescu, s-a născut în anul 1884, în Oltenița (pe-atunci …
Cum să intri în pielea personajului? Pentru un actor de teatru și/sau film, caietele sau metoda lui Stanislawski rămân esențiale. Dar dacă actorii nu sunt profesioniști, personajul vizat este Nicolae Ceaușescu și nu este vorba de o piesă de teatru sau de un film de ficțiune? În documentarul său experimental, Sebastian Mihăilescu pune în scenă …
Să începem totuși cu profesorii. Sau, mai bine, cu învățătorii. Am mai demult convingerea că treaba cea mai grea o fac învățătorii. Am și spus-o în câteva rânduri. Fiindcă ei lucrează pe un material uman în plin proces de formare și orice greșeală se plătește scump. De ei depinde ce se va alege de acești …
Nu citesc presa tabloidă și nici nu-i urmăresc pe cei ce se auto-proclamă influenceri, fapt care nu mă împiedică să-mi ajungă la ureche informații dintr-o zonă pe care nu o cunosc direct și care mi se pare, nu o dată, de-a dreptul exotică. Așa se face că mi se întâmplă să am, uneori, adevărate revelații. …
