Printre cărți, prin biblioteci

O bună prietenă din Belgia, care îmi cunoaște preferințele literare, mi-a trimis recent câteva noutăți editoriale printre care o cărțulie savuroasă și neobișnuită încă de la titlu: Les Miscellanées d’un Bouquineur (Editura Les Belles Lettres, 2022). Toată lumea (nădăjduiesc, cel puțin) știe ce înseamnă „buchinist“. Fiind un cuvânt destul de vechi, „bouquineur“ are astăzi două …

Un tablou al Rusiei profunde

Și totuși, ce spun rușii de rând despre invadarea Ucrainei? Există o reacție de respingere a acestui război aberant? Aceasta este tema excepționalei cărți a lui Iegor Gran intitulate Z de la zombi (P.O.L, 2022). Autorul, care trăiește la Paris de mulți ani, a adunat o documentație impresionantă, a urmărit ce postează rușii pe rețelele …

Prin dicționare pe urmele lui Proust

Cine altcineva era mai îndreptățit decât Jean Pruvost să ne arate cum a fost prezentat Marcel Proust, pe parcursul unei jumătăți de secol, în dicționarele enciclopedice ? Universitar, publicist fecund, istoric al limbii, dar mai ales lexicograf eminent, Pruvost a scris o mulțime de cărți despre dicționare și despre lectură, cărți erudite, dar, în același …

Din nou despre Putin

Unii au iluzia că știu totul – sau aproape totul – despre Putin și despre Rusia. Cei prea încrezători în știința lor trebuie numaidecât să citească volumul colectiv coordonat de doi istorici reputați, Galia Ackerman și Stéphane Courtois, volum intitulat Cartea neagră a lui Vladimir Putin (Perrin/Robert Laffont, 2022). Se găsesc acolo o sumedenie de …

Gastronomie și literatură

Cantitatea riscă să te facă mefient: octogenarul Jean-Baptiste Baronian a publicat zeci de romane (am încercat să le număr, dar le-am pierdut șirul), apoi romane polițiste sub pseudonim, o sumedenie de eseuri, biografii (Simenon, Baudelaire, Rimbaud etc.), antologii, dicționare etc. A scris atât de mult încât te întrebi când a avut timp să mai și …

Nostalgii

Într-o vreme, desconsideram perioada de sfârșit de secol XIX – început de secol XX. În ce privește literatura română, ceea ce se întâmplase între „marii clasici“ și „interbelic“ mi se părea minor și notabil doar ca epocă de tranziție. Mi-am nuanțat apoi această opinie, mai ales când am văzut cât de extraordinar de bogați și …

Lumea lui Proust – Proust în lume

Se împlinesc, pe 18 noiembrie, o sută de ani de la moartea lui Marcel Proust și se înmulțesc, totodată, aparițiile editoriale consacrate autorului Căutării timpului pierdut. Una din cele mai interesante inițiative este foarte recenta antologie intitulată Proust-Lume, cu subtitlul Când scriitorii străini îl citesc pe Proust (Gallimard, Folio classique, 2022). Titlul trimite la conceptul …