Cum am văzut rândul trecut, în romanul Iremediabil de Theodor Fontane, Helmuth Hulk și soția sa Christine, nobili dintr-o regiune în nordul Germaniei, care pe atunci făcea parte din regatul danez, sunt căsătoriți de multă vreme și duc o viață destul de liniștită cu toate că au temperamente foarte diferite, Helmuth fiind inventiv, agitat, spontan, Christine calmă, cuvioasă, respectând obiceiurile și tradiția. Helmuth, în vizită la Copenhaga la curtea prințesei Maria Eleanor, o întâlnește pe tânăra Ebba von Rosenberg cu care petrece un început de noapte într-un castel unde, în timp ce cei doi fac dragoste, izbucnește un incendiu. Helmuth o salvează pe noua lui iubită și se întoarce acasă, decis să se despartă de soția lui și să rămână cu Ebba. Se ceartă deci cu Christine, dar când, din nou la Copenhaga, o revede pe Ebba, ea îl respinge, explicându-i că o seară de amor nu schimbă neapărat drumul vieții. După un timp, Christine și Helmuth se împacă, dar vechea încredere care îi lega unul de altul nu se mai poate reface.
Ca mai toate romanele sau piesele de teatru despre care am vorbit, Iremediabil de Fontane e greu de uitat tocmai pentru că, pe de-o parte, durerea Christinei și deznodământul pe care îl produce – dispariția ei — sunt neobișnuit de dramatice, dacă nu chiar neverosimile, iar pe de altă parte, sentimentul despre care e vorba, încrederea ce leagă între ele două ființe umane și le păstrează împreună, este o sursă esențială a echilibrului vital, a capacității de a fi și a rămâne pe lume. O privire tăcută a Soniei, în Crimă și pedeapsă, redeșteaptă în Raskolnikov simțul răspunderii și al datoriei; darul sfeșnicelor de argint ale episcopului Myriel, în Mizerabilii, îl face pe Jean Valjean să nu trăiască decât pentru ca să se dea celor care au nevoie de el; după dispariția castelului Monsalvat tânărul Parsifal rătăcește pe drumuri până când descoperă bunătatea și mila; John Marcher în nuvela lui Henry James își dă seama, din păcate prea târziu, ce înseamnă să o vezi cu adevărat și să o iubești pe cea de lângă tine.
Aceste revelații nu oferă niciuna adevăruri clar articulate, principii limpezi, universal valabile, legi pe care rațiunea practică, sigură pe sine, le-ar deduce examinând atent spațiul interpresonal, după care le-ar pune neîntârziat pe hârtie sau pe ordinator. Ele (aceste revelații) ne ajută, aproape fără să ne dăm seama cum și de ce, să dăm peste un fel de a simți/gândi, cu inima-și-cu-mintea împreună, greu de tradus în cuvinte, dar, de fiecare dată, de neuitat. La fel în romanul lui Fontane, destinul Christinei, greu de crezut și poate tocmai din această cauză semnalat de autor cu atâta discreție, îngăduie cititorilor să simtă/să înțeleagă, cu o neașteptată strângere de inimă, și cât de prețioasă este încrederea în cei alături de care trăim și cât de greu de vindecat, cu neputință uneori, poate fi pierderea ei.
Încrederea în cel, în cea, în cei de lângă noi, fiind legată de fidelitatea acestora, e totuși diferită de ea. Într-o alianță de durată, într-o căsătorie de pildă, fidel, fidelă, este cel, cea, care își respectă consimțământul clar exprimat. Încrederea, în schimb, reprezintă o stare de spirit, un echilibru tacit, o armonie care îngăduie sufletului să respire liniștit aerul curat al legăturii și să creadă în, să pună temei pe cel, pe cea împreună cu care trăiește.
Așa se întâmplă în superbul roman clasic francez Prințesa de Clèves de Mme de Lafayette, a cărui acțiune se petrece demult, departe, la curtea regală a Franței în secolul al XVI-lea. Foarte tânăra Mademoiselle de Chartres, eroina romanului, descinde dintr-o familie care nu se bucură de simpatia regală. Căsătoria cu un nobil din „lumea bună“ ar fi deci practic imposibilă de realizat dacă, din fericire, singurul ei pretendent, prințul de Clèves, sincer, profund îndrăgostit de ea, nu ar cere-o de soție. Mama ei, Madame de Chartres, a crescut-o cu multă prietenie și atenție, i-a spus mereu adevărul despre aventurile amoroase din această „lume bună“ nestatornică și coruptă, și a sfătuit-o să caute adevărata pace sufletească în fidelitate și încredere.
Vom vedea dacă și cum tânăra prințesă îi va urma acest sfat.