Nu citesc presa tabloidă și nici nu-i urmăresc pe cei ce se auto-proclamă influenceri, fapt care nu mă împiedică să-mi ajungă la ureche informații dintr-o zonă pe care nu o cunosc direct și care mi se pare, nu o dată, de-a dreptul exotică. Așa se face că mi se întâmplă să am, uneori, adevărate revelații. Nu știam nimic despre frații Tate înainte de arestarea lor în România. Am devenit curios și am început să fac „cercetări“ pe internet. Am accesat surse occidentale și am descoperit că frații Tate sunt foarte cunoscuți, iar unul dintre ei, Andrew, este, pur și simplu, o celebritate. Acest Andrew (iertare că reiau niște lucruri care, pentru milioanele de admiratori ai fraților, sunt niște banalități) e om de afaceri și a fost campion la kick-boxing. A apărut, în Anglia, la emisiunea Big Brother de unde a fost eliminat pentru niște decla rații sexiste. A avut milioane de abonați (care i-au adus venituri consistente) pe Instagram și pe Twitter. A fost supranumit „rege al masculinității toxice“. Face apologia individualismului, consideră că omul modern trebuie să se elibereze de sub jugul societății. S-a angajat într-un schimb de mesaje, care a făcut înconjurul lumii, cu Greta Thunberg. Este foarte popular, în Marea Britanie, printre adolescenți și printre tineri. După ce, la București, a fost eliberat din închisoare, Andrew a postat un videoclip în care se plimbă prin casă fumând un trabuc: în numai două zile clipul a depășit 50 de milioane de vizualizări! Halucinant!
Prima observație care se impune este că mimetismul face ravagii. Acești influenceri sunt modele pentru numeroși tineri, care nu au alte repere. Un june din București, abia ieșit de pe băncile școlii și care declară nonșalant că practic nu citește nicio carte, are un blog video cu un număr foarte mare de urmăritori. L-am văzut recent pe Selly, așa se numește vloggerul, dând un interviu unde explica de ce cu zece mii de euro pe lună abia reușește să facă față cheltuielilor curente. Sigur, trebuie să țină cont și de cheltuielile suplimentare: fiind foarte solicitat psihic de activitatea de vlogger, el e obligat să plece periodic în vacanță, iar acolo unde se duce alege cele mai scumpe hoteluri și cele mai bune restaurante. Pentru fanii săi, aceasta este ceea ce se cheamă o „poveste de succes“, cu valoare de exemplu de urmat. Cum să-i stimulezi unui adolescent gustul pentru lectură când el vede că pentru Selly cărțile nu-s bune de nimic?
Apariția acestor idoli mediatici n-ar fi fost posibilă, desigur, fără expansiunea rețelelor de socializare. Intervine însă și altceva: promovarea deșănțată pe care presa tabloidă precum și unele televiziuni o fac unor personaje cel puțin dubioase și unor inși promovați, peste noapte, la rangul de vedete. Pe site-ul DigiSport, o televiziune care se pretinde serioasă, nu e zi fără măcar o declarație a lui Gigi Becali, cu poza aferentă. Acest individ rudimentar e cultivat cu consecvență, deși în mod evident n-are nimic de spus. Cum de sunt tolerate prestațiile aberante ale Dianei Șoșoacă, ale cărei filmări live sunt preluate cu voluptate de unele posturi de televiziune, conferind respectivului personaj o notorietate prin nimic meritată? Cum de găsește audiență un personaj eminamente toxic precum George Simion? Dacă aceștia doi sunt percepuți înainte de toate drept politicieni, alții se mulțumesc cu statutul de „vedete“, statut acordat cu o mare și iresponsabilă ușurință. Vedete sunt cântăreții și cântărețele de muzică ușoară și populară, sportivii, prezentatorii și prezentatoarele TV, top modelele, creatorii de modă, unii actori etc. Un canal TV și-a făcut o specialitate din a transmite în direct înmormântarea unei vedete; pe lângă curioșii care se duc la cimitir, există, probabil, milioane de curioși care urmăresc de acasă „evenimentul“. Aflăm cum își petrec vedetele vacanța în Dubai sau cum își fac cumpărăturile la Paris ori la Milano. Viața cotidiană a unui antrenor și a soției sale, specializată în impresariat, a făcut o vreme obiectul unui serial TV (de genul reality show). Întâlnim și cazurile când vedeta găsește de cuviință să se manifeste în viața publică și în consecință se lansează în comentarii politice – Dana Budeanu e exemplul care îmi vine în minte. Am urmărit din curiozitate în câteva rânduri intervențiile ei și m-am întrebat cum se poate ca această penibilă persoană să aibă – așa se zice – atât de mulți admiratori.
Toate acestea arată că societatea românească este formată din mai multe lumi paralele care nu comunică între ele. Și nici n-ar avea cum. E o prăpastie între lumea Danei Budeanu și a Dianei Șoșoacă și lumea – mă rog, micro universul – în care mă mișc eu. Incom patibilitatea cu lumea lui Selly nu e doar rezultatul unui conflict – inevitabil – între generații. E mai mult decât atât: diferite sunt preocupările, mentalitatea, reperele. Pe admiratorii lui George Simion n-ai cum să-i convingi că exhibiționismul lui naționalist e demagogic și toxic. Așa-zisele rețele de socializare au, de fapt, un efect contrar: ele ne arată cât de fărâmițată este societatea, cât de puternic este spiritul de turmă și cât de ușor poți face ca minciuna să treacă drept adevăr.
Dacă știm că există pretutindeni, inclusiv în țările dezvoltate, o fractură socială, trebuie să admitem și existența unei fracturi intelectuale. La noi lucrurile sunt limpezi: avem o minoritate cultivată, o pătură de mijloc care, în plan cultural, se mulțumește cu puțin și o majoritate a-culturală, care merge de la analfabetism funcțional la o spoială dată de sub-produsele mediatice. Un învățământ dezorganizat, o programă școlară defectuoasă, o strategie culturală păguboasă adâncesc fractura intelectuală și măresc șansele impostorilor și semidocților de a acapara puterea în stat. E ceea ce se petrece sub ochii noștri.